Ma simt ciudat, am un sentiment de nostalgie care ma face sa ma simt asa ciudat.
Ati simtit vreodata ca ceva ireal sa vi se para atat de real si sa va provoace atat de multa bucurie, iar viata reala sa para ca un cosmar interminabil de care vreti sa scapati si sa va intoarceti la acel ireal in care va aflati inainte?
Nu stiu sa explic prea bine ce simt, dar acest sentiment ma bantuie destul de des, si mereu vreau sa scap de viata reala plina de griji, si sa ma intorc la viata ireala plina de fericire, bucurie si nostalgie.
In mintea mea se tine un razboi intre real si ireal, si oricat de mult as vrea sa ma intorc la ireal, realul tot vine.
Nu stiu ce sa mai fac, simt ca o iau razna.
Ma puteti ajuta va rog?
A mai trecut cineva prin asa ceva?
Nu, nu sunt nebun si nu am nevoie de psiholog, ci doar de sfaturi si pareri.

Si eu trec prin asta, revin cu un raspuns dimineata.

Ok, astept pana atunci.

Ai nevoie de o iubită.

Multi trecem prin asta dar sfaturi nici mie nu imi pot da pe aceasta tema

De obicei am acest sentiment dupa ce termin de citit o carte. Sau dupa vreun film ceva mai provocator gen mr. Nobody. Viata e frumoasa dar cei mai multi dintre noi avem un stil tampit de a o complica.

Toata lumea trece prin asa eva, e normal.

Mie mi se intampla mai ales cand ma uit la un desen al copilariei mele.
Cum e Dinosaur(nu stiu cati cunosc desenul asta absolut genial), Tarzan, Hercule, Nemo.
Sau cand joc un joc al copilariei.
Cum e Star Wars Jedi Academy.

Nostalgia la mine se leaga numai de copilarie.

Nu prea cred.

E din cauza că dormi puțin după un timp își face efect oboseala

O să-mi dai dreptate într-o zi.

8-9 ore ti se par tie putine?

Stai sa mai traiesc pana vine ziua aia si o sa mai vedem

Da, ar trebui să-ți dea de acum dar ști cum e noi băieții

Ținând cont că dormi după miezul nopții adică pe la 1 da e puțin

Realitatea nu e urata sa stii, doar frica de realitate iti provoaca fel de fel de ganduri urate despre realitate. Oricum realitatea e cum o gandesti, nu cum o vezi.Fiecare gandeste realitatea intr-un fel, problema e atunci cand dai de probleme si incerci sa fugi de ele si n-ai curajul sa le rezolvi, atunci realitatea devine urata.De ce nu iti plac grijile? Gandeste-te un pic, grijile sunt scopuri in viata ta, de ce sa fugi de ele si sa nu le rezolvi? Sunt usoare, doar creierul tau le face sa fie grele.Frica,gandurile grele, emotiile reci sunt cele care fac realitatea sa fie urata.Cunoasterea e foarte importanta, cu cat cunosti viata mai mult cu atat ti se va parea mai familiara.Cel mai important este sa ai si o mentalitate libera, sa nu privesti viata asa cum o vad altii ci asa cum vrei tu sa o vezi.Eu de exemplu traiesc aproape mereu in nostalgie, pentru ca nu am idei fixe despre lucrurile din jurul meu.

Incerca sa te bucuri din lucruri marunte.
Am trecut si eu prin asta si inca mai am momente.

Tu ai nevoie de un iubit.

Te asigur că nu

O să-mi dai dreptate într-o zi.

Nu mă mai copia De ce crezi că aș avea nevoie?

Tu de ce crezi că animeu ar avea nevoie? Doar încerc să îți arăt că lucrurile astea se pot aplica foarte simplu și la tine.

Pentru că un astfel de om ar fi capabil să-l țină în "real". Treci mult mai ușor peste stările astea când ai pe cineva alături. Poate că nu cunoaște acel sentiment, de asta îl refuză.

Tu nu ai niciodată astfel de stări?

Nu contează, vorbeam despre el.

Ba contează căci și tu ca el vă mințiți singuri.

Eu tocmai pentru că cunosc prea bine acel sentiment, refuz să-l mai simt. Iar el cu ce se minte?

Tot cu asta, sunt convins că are și el nevoie de ce ai spus tu. Tocmai cunoscând acel sentiment și dorești să ai parte de el. Ceea ce probabil nu ți-a plăcut ție a fost sentimentul de dezamăgire, nu de iubire. Dar fiecare om care iubește ori nu face nimic în acest sens, ori își asumă riscul dezamăgirii(o asumare care rareori e conștientă). Oricum garantez că oricine cunoaște acel sentiment are și nevoie de el altfel va rămâne neîmpăcat cu el însuși.

Toți avem nevoie de iubire. Doar că majoritatea oamenilor nu sunt capabili să ofere asta. De asta nu mai vreau să risc, nu mai vreau să pun oameni pe primul loc, să-mi pese mai mult de ei decât de propria persoană ca la final să realizez că nu a meritat. În plus, sunt multe alte lucruri care te pot face fericit și te poți axa pe ele.

Acele lucruri nu îți vor oferi o astfel de fericire iar dacă îți oferă fericire e altceva dacă o poți împărți nonstop cu altcineva. Nu riști, nu câștigi. Eu te înțeleg dar până să îți deschizi sufletul față de o persoană trebuie să ai o oarecare idee că ar merita sau că e genul de persoană pe care ți-ai dori-o. Mai trebuie să fii rațională, adică odată cu iubirea trebuie totuși să încerci să gândești limpede. Așa riscul se diminuează dar tot există. Poate ai nevoie de timp.
Când am zis că ești simpatică, chiar am avut dreptate.

Și de unde știi că e persoana potrivită? La început toți spun: eu nu o să te rănesc. Nu mai vreau minciuni în viața mea, îmi e bine așa Și ce am mai zis acum de sunt simpatică?

Nu ai de unde să știi dar intuiția te ajută și poți vedea și tu cât de deschis e, dacă e sincer(nu cred că ar fi așa greu să detectezi minciuna mai ales dacă ești precaută), serios etc. După ce îl cunoști poți spune că ar putea fi persoana potrivită dar nu cred că vei putea spune vreodată cu siguranță că e persoana potrivită. Ai nevoie de timp cu siguranță dar sunt sigur că vei găsi un băiat care să simtă ca tine poate care chiar a fost mai dezamăgit decât tine în trecut.(și noi băieții fii sigură că putem suferi mult din pricina voastră).

"Și ce am mai zis acum de sunt simpatică?"
Prefer să o țin pentru mine, contează doar că ești.