Ma simt ciudat, am un sentiment de nostalgie care ma face sa ma simt asa ciudat.
Ati simtit vreodata ca ceva ireal sa vi se para atat de real si sa va provoace atat de multa bucurie, iar viata reala sa para ca un cosmar interminabil de care vreti sa scapati si sa va intoarceti la acel ireal in care va aflati inainte?
Nu stiu sa explic prea bine ce simt, dar acest sentiment ma bantuie destul de des, si mereu vreau sa scap de viata reala plina de griji, si sa ma intorc la viata ireala plina de fericire, bucurie si nostalgie.
In mintea mea se tine un razboi intre real si ireal, si oricat de mult as vrea sa ma intorc la ireal, realul tot vine.
Nu stiu ce sa mai fac, simt ca o iau razna.
Ma puteti ajuta va rog?
A mai trecut cineva prin asa ceva?
Nu, nu sunt nebun si nu am nevoie de psiholog, ci doar de sfaturi si pareri.
Ordonare:
După relevanţă
De obicei am acest sentiment dupa ce termin de citit o carte. Sau dupa vreun film ceva mai provocator gen mr. Nobody. Viata e frumoasa dar cei mai multi dintre noi avem un stil tampit de a o complica.
Răspunde
Pai ti-am mai spus. Lasa **** TPU...
Mergi si iesi cu careva in oras, sau orice altceva.
Si da... cam toti avem stari de astea doar ca nu le constientizam prea bine.
Gandeste-te numai ca, daca te gandesti acum la asta, sau maine seara, sau peste o saptamana, efectiv... nu se schimba nimic. Asa ca mai bine lasa starea asta si mergi si lucreaza la ceva folositor. Sport, muzica, orice...
De multe ori irealul e mai atractiv, mai frumos, si e normal sa incercam sa ne mai refugiem in el. Si mie mi se intampla. Doar ca trebuie sa facem asta constienti fiind de diferentele dintre real si ireal. Adica sa nu uitam cumva care e realitatea, pentru ca atunci ne pierdem. Trebuie sa stim tot timpul ca indiferent de ce vrem sau ne dorim noi, realitatea va ramane asa cum e ea. Poate fi dureros, dar e adevarat, si n-ar trebui niciodata sa fugim de ce e adevarat.
Răspunde 
Toata lumea trece prin asa eva, e normal.
Mie mi se intampla mai ales cand ma uit la un desen al copilariei mele.
Cum e Dinosaur(nu stiu cati cunosc desenul asta absolut genial), Tarzan, Hercule, Nemo.
Sau cand joc un joc al copilariei.
Cum e Star Wars Jedi Academy.
Nostalgia la mine se leaga numai de copilarie.
Stai sa mai traiesc pana vine ziua aia si o sa mai vedem 
Da, ar trebui să-ți dea de acum dar ști cum e noi băieții
Nu mă mai copia De ce crezi că aș avea nevoie?
Tu de ce crezi că animeu ar avea nevoie? Doar încerc să îți arăt că lucrurile astea se pot aplica foarte simplu și la tine.
Pentru că un astfel de om ar fi capabil să-l țină în "real". Treci mult mai ușor peste stările astea când ai pe cineva alături. Poate că nu cunoaște acel sentiment, de asta îl refuză.
Ba contează căci și tu ca el vă mințiți singuri.
Eu tocmai pentru că cunosc prea bine acel sentiment, refuz să-l mai simt. Iar el cu ce se minte?
Tot cu asta, sunt convins că are și el nevoie de ce ai spus tu. Tocmai cunoscând acel sentiment și dorești să ai parte de el. Ceea ce probabil nu ți-a plăcut ție a fost sentimentul de dezamăgire, nu de iubire. Dar fiecare om care iubește ori nu face nimic în acest sens, ori își asumă riscul dezamăgirii(o asumare care rareori e conștientă). Oricum garantez că oricine cunoaște acel sentiment are și nevoie de el altfel va rămâne neîmpăcat cu el însuși.
Toți avem nevoie de iubire. Doar că majoritatea oamenilor nu sunt capabili să ofere asta. De asta nu mai vreau să risc, nu mai vreau să pun oameni pe primul loc, să-mi pese mai mult de ei decât de propria persoană ca la final să realizez că nu a meritat. În plus, sunt multe alte lucruri care te pot face fericit și te poți axa pe ele.
Acele lucruri nu îți vor oferi o astfel de fericire iar dacă îți oferă fericire e altceva dacă o poți împărți nonstop cu altcineva. Nu riști, nu câștigi. Eu te înțeleg dar până să îți deschizi sufletul față de o persoană trebuie să ai o oarecare idee că ar merita sau că e genul de persoană pe care ți-ai dori-o. Mai trebuie să fii rațională, adică odată cu iubirea trebuie totuși să încerci să gândești limpede. Așa riscul se diminuează dar tot există. Poate ai nevoie de timp.
Când am zis că ești simpatică, chiar am avut dreptate.
Și de unde știi că e persoana potrivită? La început toți spun: eu nu o să te rănesc. Nu mai vreau minciuni în viața mea, îmi e bine așa Și ce am mai zis acum de sunt simpatică?
Nu ai de unde să știi dar intuiția te ajută și poți vedea și tu cât de deschis e, dacă e sincer(nu cred că ar fi așa greu să detectezi minciuna mai ales dacă ești precaută), serios etc. După ce îl cunoști poți spune că ar putea fi persoana potrivită dar nu cred că vei putea spune vreodată cu siguranță că e persoana potrivită. Ai nevoie de timp cu siguranță dar sunt sigur că vei găsi un băiat care să simtă ca tine poate care chiar a fost mai dezamăgit decât tine în trecut.(și noi băieții fii sigură că putem suferi mult din pricina voastră).
"Și ce am mai zis acum de sunt simpatică?"
Prefer să o țin pentru mine, contează doar că ești.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
