Heyy

Am o intrebare.
Presupun ca suna ciudat dar nu ma pot abtine.
Cum se simte fericirea?
Stiu cum e sa fiu nervosa, trista, plictisita dar nu stiu cum se simte fericirea.
Nu itelegeti gresit. Apreciez lucrurile marunte din viata dar efectiv nu simt fericirea.
Am incercat sa ma mint la un moment dat ca totul e roz dar nu am reusit... Patetic, stiu.

P.S.: Scuze pentru categorie

Este nimic și totul în același timp. Este atunci când ești ancorat în prezent și te antrenezi să vezi din prima toate lucrurile bune care sunt deghizate în obstacole. Atunci când suntem foarte supărați de regulă începem să izbucnim în plâns ori să spargem lucruri ori blestemăm. Paradoxal, un apogeu al fericirii nu este un hohot de râs veșnic sau o altă astfel de explozie de energie. Pentru că asta ar însemna o irosire cruntă a energiei și am ajunge în două secunde la a fi depresiv. Imaginează-ți că ai o viață decentă, cu mici probleme și bucurii aduse de societate, de stilul de viață uzual. Imaginează-ți un pensionar, militar sau un profesor care află că îi va fi mărit/a salariul/pensia, va primi nu știu ce sporuri. După un an guvernul hotărăște că nu erau legale, cum au pățit mulți și trebuie să le returneze. Chiar dacă nu e vina lor, li se vor face popriri, chemări în judecată, nu vor scăpa. Ar fi preferat să ajungă înainte de momentul acelui "bine". Cam așa e bucuria excesivă care e doar deghizată în fericire pentru că îți fură viziunea și un proces natural de creștere.
Când înveți să fii fericit vei descoperi că nici tristețea nu mai este acea forță explozivă. Este doar tăcere, liniște pentru ca răspunsurile să își găsească drumul către tine. Grijile și furia nu îți oferă nimic, dar îți răpesc din claritatea necesară pentru a găsi soluții.
Fericirea nu este ceva ce se găsește sau primește. Este ceva ce îți oferi singur, ceva ce inventezi tu și apoi o cultivi mai departe. Tot așa cum și supărările de cele mai multe ori ți le inventezi tu. Lucrurile se întâmplă de cele mai multe ori din cu totul alte motive decât ai crede. Dacă ai vedea clar de ce s-a întâmplat ceva în viața ta ai înțelege că a fost ceva care nu a avut legătură cu tine. Tu singur ai vrut să fii parte dintr-un anumit scenariu, ca să te transformi într-o victimă. E mult mai bine să înțelegi că motivele pentru care ceilalți fac anumite lucruri spune totul despre ei și nimic despre tine. La fel și tu poți schimba realitatea vieții tale oricând. Fie prin schimbarea celor cu care relaționezi (prieteni, familie) fie prin schimbarea locației (sat, oraș, țară). Dar mai ales prin schimbarea activităților tale. Trebuie să faci anumite lucruri care te împlinesc. Fiecare dintre noi are un dar și e datoria ta să îl găsești pe al tău. Poți să faci asta doar încercând diverse activități. Dacă te sperie dar și entuziasmează (rămâne în mintea ta pe o perioadă îndelungată) e o idee foarte bună să riști. Oricare va fi rezultatul vei fi trăit un succes. Te vei înțelege mai bine și vei fi mai aproape de a face ceea ce ești menit să faci pe lumea asta.
Să să zici că totul e perfect când tu simți că nu e așa e absurd așa cum spui și tu. Important este să ajungi să trăiești viața sincer cu tine. Și dacă ceva te nemulțumește fă tot ce ține de tine să schimbi ceva. Chiar dacă nu te sprijină nimeni. E singura cale.
Mai trebuie să te accepți pe tine pentru cine ești acum, nu pentru cine ai vrea să fii. Lucru care trebuie să îl faci și cu cei din jur. Nu poți avea o relație sănătoasă cu cineva pe care îl acuzi direct, cu aluzii sau în mintea ta pentru că nu e tot ce vrei tu să fie. Nimeni nu e făcut să te facă fericit pe tine în toate modurile posibile. Însă poți fi fericit cu cineva făcând anumite lucruri sau nefăcând nimic împreună. Doar stând, bucurându-vă de companie în timp ce vedeți un film sau învățați. Fără să fie nevoie de vorbe sau acțiuni directe.
Un copil suferă dacă nu are un părinte lângă el. Dar la fel suferă dacă părintele îi dictează mereu când să se joace, cu cine și cu ce, ce să spună și să facă. Copilul crește armonios când știe că părintele e lângă el. Dar în același timp liniștea asta îl face pe copil să simtă că e singur și liber să exploreze, să își afirme propria identitate.