Hmm, de ce în anumite, ba chiar mai multe cazuri, atunci când o persoană face un lucru în secret, mai mult sau mai puțin rău dar care-i pune totuși reputația în joc, acea persoană simte nevoia să se confeseze cuiva?
Nu neapărat pentru a-l face complice, ci doar din nevoia de a se destăinui, dar de ce apare nevoia asta?
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Pentru ca gandurile te macina si trebuie sa te descarci cuiva.
Un sfat spune totul.
RăspundeSi daca zici cuiva cu ce te ajuta? Fapta, gandurile raman aceleasi.
Răspunde Pana si tu imi ceri raspunsul la intrebarea data de tine deci e clar unde ajungem inapoi la primul raspuns.
Pai nu ajungem la primul raspuns, pentru ca intrebarea este:
De ce trebuie neaparat sa te descarci cuiva?! Care e mecanismu care duce la nevoia asta.
Nu ca daca te descarci e okey, ci de ce trebuie sa te descarci ca sa fie okey.
Ca dupa mine si daca iti zic sau nu, gandurile sunt tot acolo, fapta s-a comis, etc.
Asta nu stiu nici eu de ce apare nevoia asta, nevoia asta apare si la cei ce fac rau, simt uneori nevoia sa zica cuiva ce au facut.
E o enigma, eu daca am furat, nu o sa zic la nimeni asta ca apoi sa pot da de belele, si nu vad de ce sa zic cuiva asta.
Mai e si varianta ca de fapt subtil vor sa se laude cuiva "mama ce fac eu in secret, uite, aia aia si aia".
Bună.
Probabil din dorința de a părea mai puțin josnic în fața acelei persoane, în cazul în care se află?
Sau pentru a primi consiliere? Pentru complicitate și brațe deschise? Sfaturi? Reacții?
Sau pur și simplu nevoia de confesare, o gură de aer proaspăt? Un sfat / reacție spune totul despre impactul produs de acel secret.
Teribilism, senzația de excitare? Suspans? Adrenalină?
Din slabiciune. Daca tine in el, il macina. Daca i se confeseaza cuiva, spera ca i se poate usura situatia cumva, spera ca acel cineva poate veni cu idei sau solutii mai bune.
Poate fi si o tenta sa se laude cu ce face, si de aia zice, nu mai rezista si tot vrea sa se laude cu riscu ca poate sa sufere.
Ce părere ai despre persoanele cărora le place riscul?
Mă refer la cei asumați de dinainte, nu la cei care se aruncă cu capul înainte, fără să gândească.
Le place riscul pentru vor sa le urce adrenalina sus, le place starea aia, si urca cand ai risc sa se intample ceva rau, ca apare frica, si frica urca adrenalina.
Ei or sa-ti zic ca le place, dar nu stiu cati pot sa-ti explice si de ce cu adevarat.
Desi mie urcarea adrenalinei mi se pare tampita, ca e agitatie, puls ridicat, eventual teama, energie mai multa si atat, nu este euforie ca la serotonina, dopamina si endorfine cand urca.
Dar daca lor le place, aia e.
Așadar nu-ți place să riști, nu-ți place adrenalina?
Ai putea explica de ce unele persoane au nevoie de acea stare iar altele nu?
Consideri oamenii ahtiați după adrenalină mai curajoși și mai dinamici?
Mie nu imi place sa risc pentru ca frica aia imi este foarte disconfortanta, eu vreau liniste si pace.
De ce unii au nevoie de acea stare sau nu, este dependent de personalitate si de felul de a fi al omului, personalitate care in mare parte e genetica, in mai mica parte dobandita din mediu.
Normal ca oamenii ahtiati dupa adrenalina sunt mai curajosi si dinaimici, pai un necurajos, nu-si asuma riscuri pentru ca se teme de partea rea, unu curajos nu se teme si deci isi permite sa-si asume riscuri.
Frica e caracteristica necurajosilor, cei care au curaj, nu au frica, deci e f clar.
Dinamici da, ca fiind asa mai in alerta, sunt si mai vioi mai agitati, mai activi.
Mie mi-a plăcut mereu să risc dar luând în considerare consecințele aferente și posibilitățile de a mă "scoate" dacă intru în bucluc. 
Pe acest principiu funcționez (depinde de dispoziție):
https://images.app.goo.gl/Ri3fGxq5xqZuuLod9
Mda, deci iti asumi si negativul, f bine daca asa iti place, nu e rau.
Îmi asum și gândesc de dinainte la posibile consecințe și cum aș putea să ies din belea, dacă intru.
Când spun că-mi place riscul, nu mă refer la a comite infracțiuni, cum ar fi jaf la vreo bancă, ci, de exemplu, să intru într-o casă în flăcări ca să salvez o persoană blocată acolo.
Mdea, e uite mie mi-ar fi frica sa raman nenorocit pe viata cum a ramas medicu ala de e vai de mama lui, care a fecut exact ce zici tu, a intrat in flacari sa scoata o persoana cand spitalu luase foc. A fost si in ziar.
Si e posibil sa nu mai iesi din belea! Calculele dinainte, de multe ori nu se potrivesc cu ce va fi.
Dar daca iti asumi la o adica sa fi arsa grav, esti supecurajoasa, te admir, pe langa ca admir si ca ai intentia sa salvezi.
Eu nu as face asta. As salva si eu, dar in anumite limite totusi.
Nu știam despre acel medic că nu mă uit la TV, nici la știri.
Acum am căutat să văd despre cine e vorba.
Bravo lui! Un om minunat, un adevărat erou. ❤
Da, acesta este:
https://www.antena3.ro/......18615.html
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
