Https://adevarul.ro/......42994.html
Deci nu suntem o generație de nebuni ci doar o generație de sacrificiu. 
Dar varianta de vindecare nu vi se pare cam dubioasă?! Ceea ce spune în acest articol.
Am citit articolul în speranța că aflu mai multe, însă citesc doar "conștientizare" și "acceptare" a traumei apoi vindecare în timp.
Sunt total de acord că vindecarea ia timp, uneori aproape o viață întreagă, însă credeți că o vindecare a unei traume, se poate face doar prin faimoasa "conștientizare" și acceptare? Mă îndoiesc.
Cei născuți în anii 90 sunt mai ok decât cei născuți în era asta digitală.Am putut să ne bucurăm de lucruri mai naturale, mai simple, mai frumoase.
Oricine poate să scrie articole cu diverse păreri.Am văzut articole și cu părerea mea și cu părerea asta a celorlalți.Care e adevărată? Eu cred că ține de fiecare în parte cum se consideră.Iar perioadele grele cel mai adesea fac oameni puternici.
Răspunde
Jesus Christ! :0
Ai ajuns posedat, măi Jobomat?! Sau cum?
Ai ajuns și tu să gândești mai deep 
Ori eu chiar am înebunit?
Dar ehhh, oricare ar fi adevărul îmi place ce spui.
Finalul evident fiind cireașa de pe tort. Deși am căzut mereu pe moment și eu sunt de părere că puternici devenim doar după ce dăm niște teste sau cum spunea cineva într-un film, acum mulți ani "noi trebuie să trecem în viața asta PRIN și PESTE."
Ce să zic. Bun-venit în gașca deep-ilor. 
)
Răspunde Am fost dintotdeauna. Nu mă apreciază lumea la adevărata valoare.Dar e ok, nu mă interesează de lume în general.
Pe naiba! :/
Ai răspuns verzi și uscate, doar, la întrebările mele. Și glume de prost gust. Nu sunt fană, glume. Dar sunt fană discuții deep.
Ei, bine, azi mi-ai părut tare deep, măi Jobomat.
Cât de lume, știi că de fapt, sincer vorbind, nu ne apreciază pe niciunul la adevărata noastră valoare, pe care o deținem acolo deep/interior. Mai ales generația asta, care dacă nu ești perfect pe toate planurile, nu mai ești ce trebuie. Și nici dacă ești ce trebuie, nu ești prea bine.
Așa că, orice-ați spune despre psihologi, doar ei ne văd la adevărata noastră valoare.
Eu chiar am răspuns serios la întrebările tale, deși pe multe le-am considerat trolleală.Am vrut să te ajut, mersul la un psiholog chiar te-ar ajuta.Și făcutul de chestii, altele decât statul pe telefon.
Păi fac, măi Jobomat.
Dar doar pe cont propriu și în casă.
Ai uitat, că nu prea pot ieși din casă ziua, la mine în oraș?
În alte părți, sunt ok, nu am nicio problemă, dar la mine în oraș, sunt terminată de anxietate socială. :/
Deși în mall, în mulțimi, tot nu mi-e prea bine. Anxietatea există și ea.
Deci, ies și eu noaptea la alergat, mă chinui cu titularizarea, mă chinui să mă decid ce job să urmez, mai fac cursuri. Nu e suficient?!
Dar tot nu mă simt happiness, eu ce pot să fac?
Ordonare:
După relevanţă
"Adresabilitatea este în creștere, simțim acest lucru de la an la an. Vorbim mai ales despre tinerii născuți în anii '90, pe care i-aș putea numi o generație de sacrificiu. Sunt tinerii care nu au trăit în comunism dar care au fost crescuți în maniera respectivă. Vorbim mai ales despre tineri care au traume din copilărie, probleme nerezolvate, care le afectează viața în prezent. Ne referim la anumite episoade din copilărie, care le-au marcat existența. Este foarte important să înțelegem că traumele din copilărie își pot pune amprenta în viața de adult"
Asta este o gargara si vrajeala pe care o aplica psihologii inteligenti, la fel cum iti explica doamna Neti horoscopul care iti spune ca azi te vei imbogati
De ce cei nascuti in anii 90 au traume si cei nascuti in 2000 nu pot avea?
Eu sunt din generatia Z si nu am traume din copilarie! La fel de bine unii din generatia mea pot avea traume, dar ma identific eu cu ei sau ei cu mine din acest punct de vedere? NU
Deci neverosimil genul acesta de articol care generalizeaza, as zice aduce clisee, care par indestructivile, cand iti spune ca trauma din copilarie este cea care modeleaza comportamentul adultului de mai tarziu, da este adevarat; dar sa generalizezi ca cei din anii 90...
Sunt de acord ca traumele din copilarie influenteaza persoana la maturitate, dar nu este vorba ca putem aplica asta la o intrega generatie: cea a anilor 80, cea a anilor 90, cea a anilor 2000 (dau doar exemple), ei vorbesc la modul general despre ceva ce ar trebui tratat in particular, de la caz la caz!
Cu ce am fost eu chinuit in copilarie si am traume cand aveam langa mine ambii parinti...la fel de bine si eu pot generaliza sa zic ca cei nascuti dupa anii 2000 au traume ca la majoritatea le-au plecat parintii in afara la munca si ei au fost crescuti de bunici
As face din asta un articol, as atinge corzi sensibile si cu siguranta cineva ar crede ca am spus adevarate postulate, eu apeland de fapt la tertipuri si 'smecherii' psihologice
Răspunde
Înțeleg perspectiva.
Dar nu face totuși din terapie și terapeuți ca și când ar fi doar niște mârlani care vor doar bani. Te rog!
În schimb ai dreptate. Nu putem generaliza. Plus că, până la urmă fiecare generație vine la pachet cu îmbunătățiri, dar și alte pierderi.
Noi am avut copilărie mai prăfuită, dar mai joviabilă, mai naivă, ei deja, cei născuți după 2010, sunt copii mai adaptați deja la noua eră, mai hibrizi, dar și-au pierdut parcă din acea joacă și din acea naivitate copilărească. Asta nu înseamnă că vreuna e superioară alteia.
Nu am zis ca-s marlani, desi eu am cunoscut vreo 2 doamne psiholog care nu faceau altceva decat sa ia banii omenilor fara a le oferi pana la urma niciun ajutor si niciun suport
ala polul opus am mare admiratie (cum am mai zis cred de el) pentru profesorul universitar DANIEL DAVID, este la un nivel mare de cultura, cat si de cunoastere a domeniului!
Insa imi mentin parerea " sa dam cezarului ce este a cezarului", psihologia nu este MEDICINA!
Că ședințele au ajuns scumpe și în ore cât mai scurte, nu mă îndoiesc.
Chiar recent mi-am făcut eu o programare la o terapeută, la care plătesc o groază de bani și mi-a zis că ședința va dura doar o oră. Cam mult, deși la vechea mea terapeută, plăteam cam aceeași ședință și mă ținea o oră jumătate.
Și-mi dădea și teme de studiu, ori de lucru.
Dar să văd cum se va manifesta a doua mea terapeută, însă tot la prima mă voi întoarce.
Îmi găsisem persoana care ar semăna leit cu mine, dar în versiunea cea mai bună a mea. )
Deci la prima nu renunț.
Deci da, sunt psihologi și psihologi.
Și da, știu că psihologia nu e medicină sau cel puțin nu biologică, deci automat în condul deontologic al psihologului, se specifică clar "Psihologul ajută, descoperă, te ajută să te descoperi, părțile tale ascunse/deep, dar nu pune niciun diagnostic, nici de boli somatice/fiziologice, nici de natură psihică, nici chiar nu pune tulburări". Dar el le cunoaște și un psiholog bun, după părerea mea, ar trebui să le cunoască și studieze pe cont propriu, pe toate, boli psihice, tulburări și să știe ca Biblia sau rugăciunile DSM-ul. Deoarece sunt la graniță, totuși și să le identifice și în funcție de ce trăsături din acele tulburări, crede terapeutul că are, clientul lui, să-și formeze speechul și terapia.
Însă, apropo, fix de subiectul ăsta cu a pune/nu pune diagnostice, dar a le identifica, vă recomand, tuturor, cartea lui Yalom parcă, MINCIUNI PE CANAPEA. )
În care terapeutul e tras la răspundere pentru că ar fi avut un comportament neadecvat cu clienta lui (însă în carte prezintă cum terapeutul, la început când i-a venit tipa în terapie, i-a pus diagnostice în mintea lui, și acum parcă-mi amintesc descrierea ei și personalitatea ei, o tipă ce se automutila, mânca și voma și era o *** fără plată, deoarece nu lucra pe bani, dar frica de a rămâne singură, o împingea să iasă zilnic cu bărbați random, necunoscuți și fugise din terapeut în terapeut, până să-l întâlnească pe el, iar el îi pusese deja în minte, tulburare borderline, narcisică, antisocială și cred că mai erau câteva, dar nu le mai țin nici eu minte, deși aș adăuga eu și un atașament evitant) și tipul ăsta, terapeut, a zis că la ce ar fi ajutat să-i pună un diagnostic și să o trimită acasă ci a zis că el a adaptat pur și simplu terapia la client și a ajustat-o pe client. Deci dacă era o tipă hot și cam borderline/narcisică cu tendințe histrionice, de a vâna bărbații, dar de a nu rămâne lângă niciunul, s-a decis ca terapeutul să-i intre în joc, clientei lui.
Evident că acum nu știu dacă finalul chiar e ăsta și cine mințea de fapt acolo (clienta sau terapeutul) deoarece nu am ajuns la finalul poveștii, însă din incipit, am priceput cât să-mi dau seama că, terapeutul chiar dacă respectă baza, el trebuie să ajusteze speechul lui și terapia pe fiecare client în parte și o identificare corectă a tiparelor și a tulburărilor l-ar ajuta mult în terapie. Deoarece îmi zisese mie prima terapeută (dacă minți, terapia pe minciună merge) adică nu merge. Și deci, ar fi bine de identificat dacă persoana din cabinet ar fi spre exemplu o narcisică ori o histrionică, în care totul este doar despre ea și e doar disperată după atenție, dar de fapt, realitatea ei, nu e chiar așa.
Sau un antisocial ori sociopat, ori psihopat ce poate minți cu ușurință și nu știi niciodată, când spune adevărul.
Sau la fel un paranoic, care mai niciodată realitatea nu este aceea și deci trebuie să discerni tu de fapt ceea ce e real și ceea ce e delir în discursul lui.
Anyway, citiți cartea "Minciuni pe canapea." O ador. Are un limbaj smart, doar din dialoguri și argumentări, părerea mea.
... iar tu iei in serios un articol care contine "care cunosc și cauzele care îi aduce pe aceștia la terapie" in abstract? Daca nu sunt in stare nici macar gramatica sa o verifice, de ce crezi ca ar verifica ca ceea ce scriu nu sunt numai gogomanii? Pai constientizarea tine de a iti da seama DE CE te simti intr-un anume mod. Dupa aia poti sa stii ce te macina sau poti sa iti accepti problema respectiva/sa treci peste ea.
Ehh, acum nu picați nici în propaganda "tv-ul îngrașă, ori știrile îs prostii".
Ai și știrile astea un sâmbure de adevăr.
Și mai ales dacă au și ceva studii în spate sau scriu o știre pe baza unor studii.
Scriu stiri de niste ani buni. Vad mai ales cum le scriu altii. Vrei studii ca lumea, ia si cauta la publicatiile de specialitate, nu in ziare care fac bani din trafic...
Geez! Eu mă delectez totuși cu știrile din online. Acum nu sunt nici vreun profesor de jurnalistică să stau cu lupa să caut tot ce e bun sau rău acolo. Dar din puținul cod deontologic al lor, pe care-l știu, așa chestii basic, ce am mai auzit și eu prin filme e că "jurnalistul și jurnalismul, are obligația de a reda realitatea și numai realitatea înconjurătoare, așa cum e ea și nu știri false, ori beletristică, ori ficțiune" însă acum între noi fie vorba, am auzit niște cazuri (reale) la tv de crime ce sfidau, nu numai imaginația și beletristica, dar cred că și SF-ul era mai normal decât ce cazuri am auzit în lumea asta, mare și lată și nebună/paranormal de SFistică. Așa că ) nu sunt nici profi în ale jurnalisticii, dar nici o amatoare, știu câteva principii ale jurnalismului, ba chiar cred că aveam o carte prin casă despre mase și comunicarea în mase sau ceva. Nu știu dacă "mase" este termenul corect pentru mulțimi sau orice or fi aceste "mase" )
Nu trebuie sa cauti cu lupa. Trebuie doar sa inveti sa citesti pe bune ceea ce ai in fata.
Articolul asta mi se pare clasica reclama semi-propagandista a industriei de psihologie. Parca chiar cu tine avusesem o discutie acum vreo doua saptamani aici in care sustineam ca psihoterapia mi se pare echivalenta vindecarii prin chakre si cristale.
In alta ordine de idei, citisem ieri despre cum vedea Jung traumele si complexele, si daca e sa ma iau dupa viziunea sa, constientizare si acceptare ar cam fi metoda cea mai buna de a te vindeca. Si nici nu-l contrazic neaparat.
Pe scurt, din ce-am reusit sa inteleg, el considera ca in minte pot aparea clivaje, separari, cand fragmente din personalitate se rup de restul mintii si devin semi-independente. Asta se intampla doar cand incerci sa ascunzi sau sa suprimi o anumita emotie sau traire.
Problema e ca, desi strategia asta te ajuta sa faci fata lumii in urma unui eveniment traumatic, in momentul in care particica aia e "reactivata" sa zicem, devine ca si cum te-a posedat ceva, si pierzi controlul.
Uita-te ce se intampla cu cei care au dependente, de exemplu. Mai ales daca sunt dependente pentru chestii care se intampla impulsiv si ocazional (deci nu tigarile, ci, de exemplu, jocurile de noroc). Orice om stie ca nu are ce castiga din pacanele, dar pe moment pierde contactul cu lumea reala si DEVINE, propriu-zis, bucata rupta din mintea sa.
Jung credea ca pentru a face fata unei astfel de rupturi, e nevoie de a "integra" bucata aia inapoi in tine, in sensul ca admiti ca e ceva ce face parte din cine esti, recunosti nu ca "asta esti tu", dar ca "si asta esti tu". Iar apoi o procesezi cum isi proceseaza o persoana matura toate emotiile. De exemplu: un om matur, cand se enerveaza, poate constientiza ca e nervos si sa se retraga dintr-o situatie in care ar fi nevoit sa ia o decizie, pentru ca stie ca starea respectiva ar interfera cu abilitatea lui de a gandi critic. Cam in felul asta ar trebui sa judece si o persoana care incearca sa-si integreze trauma: sa isi dea seama cand aceasta incepe sa preia controlul, apoi sa o sece de putere (cred ca Jung folosea termentul de "a dilua", care chiar are cumva sens).
Deci nu e ca nu-s de acord cu articolul, ba chiar sunt. Dar mi se pare ca e doar o reclama pentru psihoterapie.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
