| MountainRiver a întrebat:

Și până la urmă care este cel mai rău scenariu în viață sau care ar fi durerea cea mai mare a vieții ăsteia?!

Căci văd că toți suferim de viețile noastre și parcă toți ne-am dori ceea ce au alții?!
Deci clar nu-mi răspundeți că CANCERUL ar fi cel mai grav, deoarece un om care ar dori să dispară, dar îi e prea teamă să facă pasul, ar aștepta cu plăcere acel cancer care să-l ia în câteva luni.

Apoi aud că toți care au sau au avut munci fizice se plâng că asta e cel mai grav, dar oare asta să fie grav?!

Apoi cei care sunt mai depresivi sau mai lenți ori melodramatici ori chiar solitari se plâng că nu știu ce să mai facă cu timpul lor, că se plictisesc, că nu-s capabili și sunt singuri și doar așteaptă la fel ca zilele să treacă, și viața să-i ia. Dar oare asta să fie chiar așa de grav?!

Și cei sociabili se bârfesc și se plâng că lumea-i trădează și bla, bla, dar oare chiar și asta să fie cel mai grav?!

Și oamenii cu vicii se plâng sau măcar cei care realizează că au acel viciu și văd pe propria lor piele ce le face asta, dar oare chiar și asta să fie cel mai grav?! De obicei și aici, oamenii care se aruncă în vicii au și dorința de moarte de multe ori, așa că, nu e mai bine, că în final propria lor plăcere îi scapă de chinul acesta etern?

Deci oamenii se tot plâng și toți cred că destinul le e potrivnic. Dar oare e vreuna din astea și din toate destinele din Univers, vreunul mai rău ca altul?! Și aici nu mă refer la destinul care credeți voi că mă refer ci pur și simplu mă refer la toate aceste dureri pe care noi oamenii le luăm ca și dureri.

Nu oare când am primit pașii ăștia, ghidajul ăsta, știa mai bine Dumnezeu de ce avem nevoie decât știm sau vrem să știm noi?!