Acum sunt doar alte jucari, cheltuieli, iar timp liber nu prea avem, nu vezi ca totul se scumpeste, eu spun totusi sa iti gasesti timp pentru pasiunile tale, daca nu stii vezi de auto cunoastere
Eu nu cred că e vorba de faptul că eram copii iar acum suntem adulți.
Cunosc senzația de care spui tu. Iar eu pot spune că o trăiesc și acum la fel.
Dar nu atunci când vin în România.
Când ajung în București, cantitatea de stres se înmulțește brusc cu 10, dacă nu chiar cu mai mult. Nu-mi dau seama de ce. Fără nici un motiv.
Pur și simplu nu mă mai simt la fel. Nu mai am senzația de liniște, de relaxare, senzația aia de "n-am nici o grijă".
Cu toate că nu există nici un motiv să se întâmple așa.
Când mă întorc înapoi în Grecia, totul reintră în normal, totul e bine și frumos.
E o ciudățenie pe care n-am putut să mi-o explic niciodată.
Cand eram copii, grijile si prejudecatile nu existau, nimic nu ne bruia din jocurile noastre. Nu stiam ce inseamna malitiozitatea celor de langa noi, perfidia, rautatea, nu trebuia sa stam mereu cu garda sus.
Ca adult, e foarte greu sa mai experimentezi acele sentimente si senzatii alaturi de alti adulti. Exista o singura conjunctura mai favorabila, anume intr-o relatie de dragoste sincera, cu incredere maxima si atasament neconditionat. Dar se intampla rar...
Altfel, doar in solitudine ar mai fi sanse, asta daca ai ca pasiune muzica foarte buna (cu profunzimi, gen simfonica, jazz etc), daca ai aptitudini artistice, sa canti la un instrument, sa pictezi, sa scrii poezii samd. Sau daca faci o pasiune din matematica sau fizica, unde nivelurile de frumusete si armonie sunt pe cele mai de sus culmi, unde te scufunzi in lumea platonica a conceptelor matematice.
Pentru restul, ramane un film bun, un joc pe computer, un hobby "lucrativ", gen electronica, modelism samd.
Dar nimic nu va putea egala, totusi, lumea copilariei...