Zero. Oamenii se schimbă și au propria lor agendă. Oricât de mult ar ține la tine se vor alege de fiecare dată pe ei dacă vor trebui să aleagă. E ceva firesc. Nu văd de ce și-ar face iluzii cineva cu treaba asta. Pot să mă gândesc care e persoana cea mai în măsură și dispusă să mă ajute la un moment dat. Dar garanție nu există. În viață trebuie să dai tot ce e mai bun ca și cum ai ști că vei reuși în timp ce te pregătești pentru ce e mai rău. Orice lucru costă ceva. Iar când vrei să realizezi ceva plătești prețul. Ceea ce implică uneori încrederea, riscul de a fi vulnerabil pentru că e singura soluție prin care poți atinge obiectivul dorit. Sometimes others (life) screw you and you just have to deal with it.
Mda,sa stii ca la concluzia asta am ajuns si eu, s-a intamplat pe moment sa am incredere, dar apoi m-am gandit ca acea persoana se poate schimba, trebuie mereu sa fiu pregatit sa pot merge singur, sa nu ma las doborat de tradarea nimanui.
Sunt constient ca o persoana poate parea de incredere pe moment, dar nu exclud ca acea persoana se poate schimba.
Am avut si eu o intrebare de genul, dar formulata altfel, inspre incredere bateam a propos-ul, mi-a raspuns cineva acolo,, foarte interesant raspunsul ' tu ca om esti puternic daca acorzi incredere, ai puterea mentala sa treci peste oricand', si tind sa cred ca avea dreptate.
Cand acorzi increderea cuiva ai asteptari de la acea persoana.
Nu stiu daca increderea se acord, eu cred ca se simte, nu?
Adica tu daca nu simti ca ai incredere in o persoana, te fortezi sa simti asta?
Daca te duce capul, mai intai testezi persoana respecta cu ceva mai 'soft' sa vezi daca merita sa-i acorzi si increderea cuvenita, daca trece testul,, poti sa zici ca simti ca acea persoana iti poate fi incredere.
E bine ce zici si tu ca trebuie sa o simti ( increderea), dar inainte sa o simti, merita sa acorzi sansa.
Pai daca eu nu consider ca acea persoana merita, dupa ce vorbesc cu ea anumite chestii sau doar asa, sa o observ.
Poti intelege mai multe din mimica unei persoane, privire, limbajul trupului, etc.
Ma bazez mult pe intuitie cand e vorba de incredere si pe anumite fapte din partea acelei persoane.
Nu stiu cine a zis ca e un act de putere sa acorzi increderea asa aiurea, dar eu nu vad asta un act de putere.
Nici eu nu mai retin exact cine a zis, mi-e lene sa contribui prin intrebare, nu mai stiu exact cum suna.
Nu oricine e demn sa obtina increderea cuiva, dar mai ales sa o acorde, trebuie sa ai si o pregatire in asa ceva, parerea mea, eu unul nu acord incredere multor persoane, doar celor care simt eu ca sunt mai speciale,, dar chiar si atunci cu mici retineri.
Încredere e o chestie prea abstractă şi vulnerabilă, ca să o pun la socoteală ca fixă. Se clatină toată până şi când e vorba de mine. De ce să-i împovărez cu ea pe alţii? Să fie liberi să fie cât de liberi au chef! Iar dacă se va întâmpla să fie de partea mea, măcar vor fi sinceri (şi surprinzători).
Sincer nici nu stiu, astept sa ma dezamageasca toata lumea in care am incredere, nu am incredere in nimeni absoluta doar asa cat de cat, dezamagirile vin mereu
Familia + cativa prieteni insa, din pacate, unii nu mai sunt printre noi! Mulțumesc ca au existat în viața mea si m-au desavarsit! Numai bine!
In tine si in mama ta
Daca vrei sa ramana privat, e ok.
?*
De fapt s/a schimbat asta, si nu de foarte multe luni. Eu nu m/am pus la socoteala de data asta. Ma refeream la mama mea si prietena mea. S/au intamplat anumite chestii care m/a facut sa obtin incredere deplina si in ea.
Arrrinaaaaaaa întreabă:
bog16 întreabă:
jordan210cm întreabă: