I-am vazut pe cei din jurul meu imbatrinind si murind. Am fost o familie numeroasa si acum sint aproape singur. Ce am constientizat? Sint lucruri in viata de care nimeni nu scapa. Daca nu te decimeaza o boala sau nu mori intr-un accident ori alta nenorocire din timpul tineretii, esti condamnat la viata. Ce inseamna asta? Imobilitate din ce in ce mai accentuata, te tii de orice, inaintezi cu greu, cazi la orice pas si-ti rupui oasele ca si cind ai fi un piscot. In final, nu te mai ridici nici sa mergi la wc. Devii o povara pentru tine si pentru cei din jur. Si daca nu se instaleaza si nenorocitat de senilitate, esti perfect constient de decaderea si umilinta ta. Si parca asta nu ar fi suficient. Totul este dublat de suferintele acumulate in decursul vietii. Ajungi sa gemi de durere necontenit si sa te rogi sa mori mai repede. Viata este o osinda... osinda de a trai...
Ma infricoseaza mai mult senilitatea, fiindca pentru pierderea capacitatilor fizice mai exista remedii. Dintre capacitatile fizice, cred ca cea care face diferenta intre o viata de calitate si o viata doar de dragul de a trai este capacitatea de a te duce singur la toaleta. De asta ma tem.
Esti prea matinala pentru mine; raspund totusi, fiindca mi se pare interesanta intrebarea. Cred ca eu, daca as putea alege, as alege sa imi pierd capacitatile fizice si sa raman lucida. Si, avand in vedere genetica, asta e cel mai probabil sa se intample: bunicii si strabunicii mei au trait (sau traiesc inca) pana la 80-90 de ani, au fost si lucizi, mai greu cu oasele si reumatismul, dar pana acum nu am avut cazuri de imobilizare, atacuri cerebrale etc. Ma inspaimanta ideea ca as putea topai dezbracata pe campii verzi (in mintea mea) si in realitate sa fiu in supermarket. Si prefer sa imi pastrez capacitatea de a trai ceea ce traiesc, de a ma raporta corect la realitate. Daca ar fi si o a treia varianta, as prefera sa mor inainte sa devin incapabila sa imi port de grija singura.
Stiu, e greu cu bioritmul, de la o vreme si bro doarme toata ziua si, ca orice vampir care se respecta, iese noaptea la raspuns pe TPU. Da, ai dreptate. De-asta am si specificat "daca as putea alege", pentru ca daca m-as seniliza si atat, pentru mine ar fi mai simplu, nu mi-as mai pune intrebarea ce as prefera si nu mi-as da seama ca exista si o alta realitate, obiectiva, altfel decat cea pe care eu o traiesc. Si revin. Daca, asa cum sunt, constienta, as putea face o alegere, aceasta nu ar fi sa ma senilizez.
Pentru mine, care am un tata in scaun cu rotile, prefer sa il vad neputiincios, ( cum aproape si este ) dar sa JUDECE ( el aduna coloane de cate 3, 4 cifre, - fara sa greseasca ), exercitiul mintii este cel mai bun caci stimuleaza si da roade, sa poti discuta cu el orice, de la politica la retete de mancare, etc... sigur, ca neputiinta este grea, rea, infricosatoare, - dar o prefer in schimbul pierderii mintii, care consider ca ar fi groaznica ...Lucien.
Nu as vrea sa fiu povara pentru cineva, pentru sotie, copii, parinti. n-as suporta asta. Deci ambele.
Pai acum ce sa zic si eu? nu cred ca a fi senil inseamna hapy...chiar daca esti senil traiesti doar intr-o alta lume si ai aceleasi probleme doar ca acolo esti singur si nu te mai poate ajuta nimeni...si nimeni in jurul tau nu cred ca este hapy...deci...sa ma fereasca D-zeu de senilitate...brrrrrrrrrrrr
Mi-am adus aminte un banc:...la tutungerie un tip cere un pachet de tigari...
vanzatoarea zice:tigarile pot produce impotenta sau cancer! la care tipul:vreau din cele cu ...cancer.
Decat Alzheimer...prefer sa fiu neputincioasa...fizic(deh...batranetea!)
Amandoua... Vreau sa cred ca nu o sa ajung asa, nu as vrea sa fiu o povara pentru nimeni. Mai bine mor cat sunt capabila si lucida, decat sa ajung sa se uite lumea cu mila la mine.
Ma ingrozesc amandoua la fel, nu as vrea sa fiu o povara pentru nimeni.De aceea imi antrenez fizicul si mintea mereu, sperand ca neajunsurile batranetii o sa intarzie cat mai mult posibil sa apara.
Va multumesc foarte mult pentru raspunsurile voastre folositoare. Sunteti draguti in special pentru ca va ganditi la ceilalti, desi intrebarea mea era egoista si va cerea sa va referiti la binele personal. Eu vad lucrurile asa: daca sunt senila nu mai sufar, nu mai constientizez ce probleme am, pot fi chiar happy. Daca sunt in deplinatatea capacitatilor mentale si nu ma mai pot misca(e un exemplu relevant pentru mine, fiindca sunt o persoana extrem de activa) viata mea ar fi un cosmar. Deci, de asta am dat fundita cuiva care a surprins ideea.
Psiholoaga, asta-i numai una dintre problemele mele: ca am bioritmul incompatibil cu al vostru (cativa useri draguti de pe TPU) si ma trezesc dimineata ca am pierdut distractia de noapte. Asta e, la toti ne e greu.
Insist cu intrebarea mea. Pai, daca ai fi senila si ai topai goala in supermarket (Super imagine. am ras 5 minute.) te-ar durea la basca de ce cred ceilalti. Tu ai fi happy. Nu-i asa?