Nu, nu cred că trebuie...cel puțin, eu n-am făcut. Am purtat aparat dentar 5 ani de zile. Eu am avut aparat mobil, nu fix, adică se putea da jos. Depinde și de câți ani ai acum, cu cât ești mai mică, cu atât e mai bine, că dacă ești mai mare îți va trebui aparat fix, ca să aibă efect. Pff, ce mai știu eu despre astea...păi, avea o grămadă de sârmulițe și ca să se lărgească, să se facă mai mare aparatul adică, trebuia să îl "întorc" în fiecare săptămână, și chestiile alea se lărgeau.
Nu poți mânca cu el, asta e valabil la cel mobil, la cel fix nu ai ce face și trebuie să mânânci cu el. Nu o să poți vorbi prea bine la început, nu o să poți pronunța cuvintele prea bine, îți zic din proprie experiență, cel puțin, mie, și acum(și-au trecut 4 ani și ceva de când nu-l mai port) mai îmi zic unele persoane că mai am probleme la pronunțarea cuvintelor, deși eu nu-mi dau seama. Se merge în fiecare lună la dentist, pentru consultații.
Nu vreau să te sperii, nu e chiar atât de rău! Eh, ce pot spune, mult succes!
Nu te obliga nimeni sa faci aceste lucruri inainte de a-ti pune aparat dentar, dar e bine sa le faci oricand.
p.s. Poate unii dentisti mai vor sa faca un ban si profita de client cat pot , dar cred ca majoritatea dentistilor iti spun ca e bine sa le faci, nu ca esti obligata.