Incep prin a spune ca am 20 ani, sunt trista, nehotarata, ma simt lipsita de resurse, nu stiu cum sa o iau de la capat, nu stiu de unde sa incep si mai ales, nu mai am incredere ca o sa reusesc.
In clasa a 12-a ezitam intre a da la Facultatea de Psihologie sau Asistenta medicala. Imi doream, de fapt, sa dau la Psihologie sau Medicina. La Medicina stiam ca nu aveam sa fiu admisa, avand goluri imense si pe deasupra, am fost si la profil uman in liceu, specializarea filologie. Am decis sa aman un an sa fiu sigura ce aleg, asa ca am mers in Bucuresti, m-am stabilit aici si am dat in cele din urma la asistenta medicala, dar la o scoala postliceala. Am stat in gazda initial, am schimbat-o dupa o luna deoarece nu m-am putut acomoda si nici respecta, in ciuda tuturor eforturilor, regulile si fixurile duse la extrem ale doamnei. Am schimbat gazda. Putin cate putin, m-am afundat intr-o depresie care ma bantuie si acum.Am renuntat la scoala dupa 2-3luni. Nu ma simteam in stare de nimic, parintii imi tot reprosau alegerea, ca nu am fost in stare sa dau la o facultate, ca ce o sa zica lumea... Tot ei au spus altora ca de fapt, sunt la facultate la asistenta medicala. Mai mult, ei nu stiu ca am renuntat la cursurile de la postliceala.
Am lucrat, am reusit sa imi pun ceva bani deoparte, sa imi deschid un magazin online care imi merge destul de bine, m-am mutat singura intr-o garsoniera micuta, iar de o luna stau cu prietenul meu in aceeasi garsoniera(suntem de 2 ani impreuna).
Am hotarat sa imi dau in iulie admiterea la psihologie. In clasa a 10-a si a 11-a am participat si la olimpiada si am obtinut punctaje destul de bune la olimpiada judeteana, locul 6 in clasa a 10-a si respectiv locul 3 in clasa a 11-a, iar la examenul de bacalaureat, 9, 70 la proba la alegere - psihologie. Cunosc materia destul de bine si nu m-am rezumat doar la manual, ci am rasfoit si alte carti, mai ales,, Fundamentele psihologiei" de M. Zlate, de pe care am si invatat. Tototdata, uitandu-ma peste rezultatele admiterii din 2014, am vazut ca cea mai mica nota de admitere a fost la examen 8, 89 - au fost 100 locuri. Mi s-a facut teama. Daca nu voi intra? Daca va fi prea greu? Si mai ales, daca ceilalti au un nivel mult mai ridicat si eu sunt pe o treapta prea joasa ca sa fac fata?
De o jumatate de an incoace tot traiesc cu astfel de ganduri negative, nu mai am chef de nimic, nu ma mai simt motivata, m-am gandit de n ori sa merg cateva sedinte la un psiholog. La un moment dat aveam chiar stari de rau accentuate, desi analizele imi iesisera bune, facusem gastrita, simteam permanent un nod in gat, dormeam incontinuu, nu ma mai simteam in stare de nimic. La doua-trei saptamani dupa ce m-am mutat singura, simptomele fizice mi-au disparut treptat, insa au ramas gandurile negative.
Ce e de facut? Cum sa ma redresez? De unde sa incep?
P.S: Imi cer scuze pentru postarea atat de lunga, insa simteam acut nevoia sa scriu asta undeva, sa stiu ca imi e citita si sper la un raspuns sau la mai multe. Am nevoie de o indrumare si sper din tot sufletul ca aceasta intrebare pusa aici sa fie un prim pas pe calea regasirii de sine, a linistii si sperantei pierdute.

Buna!
Am continuat sa-ti citesc continutul povestioarei, sesizand ca ai mare nevoie de sprijin. Ar putea fi un inceput de depresie, dar nu te pierde cu firea, ca daca ajunge in etapa dezvoltarii, asta o sa te marcheze.
Ai nostri au intentii bune, ar vrea sa ne ajute, dar de cele mai multe ori nu stiu si cum sa ofere acest ajutor.
S-ar putea sa fie intr-un stadiu foarte avansat starea ta "de rau", din moment ce persista de atat timp. Daca simti nevoia sa discuti cu un psiholog, ti-ar putea fi de ajutor, insa si fara psiholog te poti redresa. Nu e un capat de lume. Mi-e cunoscuta situatia cu care te confrunti.
Cea mai buna lectie pe care o poti parcurge si de care ai nevoie in momentul asta este cea a gandirii pozitive. Intunecandu-ti mintea cu toate cele rele nici nu o sa mai ai timp sa vezi vreo parte buna si crede-ma te rog, absolut fiecare experienta are partea ei buna, doar deschide-ti mintea si percepe-o.
In alta ordine de idei, implica-te si in alte activitati, noi, care sa "te rupa" de cotidian. Iar daca iti plac animalele de companie, poate ar fi cazul sa iti faci un bun "prieten".
Pace!

Sincer, cand ti-am citit postarea mi-a venit sa plang.

Hei. Eu sunt mai micuta abia sunt a 8 a, si eu vreau sa dau la filologie pentru a da la facultatea de psihologie. La inceput am avut dubi si intrebari la care ma gandeam non stop. Parintii mi-au zis sa merg acolo unde imi doresc eu cel mai mult, unde ma ghideaza inima. Asa am sa fac. Revenind la tine. Eu zic sa te ghidezi dupa instinctele tale, unde vrei cel mai mult sa mergi, unde iti place cel mai mult. Alege cu inima si mai putin cu capul. Dupa ce ai povestit ai sanse mari sa intri la psihologie. Lupta pentru ceea ce vrei, nu renunta asa usor. Nu te mai demoraliza singura. Ai incredere in tine si in propriile forte, doar asa vei reusi. Iti urez mult succes si iti tin pumni. Sper ca te-am ajutat. O îmbrățișare mare ai de la mine. Mult noroc.

La cat de mult te-ai adancit in depresie ma tem ca poti depasi aceasta faza doar cu ajutor specializat. Ai luat cateva decizii pripite, ai avut si ghinion, dupa care ai cedat presiunii. Iar acum tot universul tau se invarte in jurul sentimentului de frica. E curios ca te-ai simtit mai bine dupa ce te-ai mutat singura, de regula sentimentele negative se accentueaza cand esti singur si nu cand ai pe cineva alaturi, chiar daca acel cineva nu te sustine indeajuns. E normal sa simti lucrurile pe care le simti, asa s-ar simti orice om in situatia ta. Problema cu depresia e ca nu are un leac universal si procesul de vindecare este lung. Trebuie sa incepi cu tine, evident. Trebuie sa-ti impui anumite activitati, trebuie sa te autoeduci, trebuie sa nu iti permiti sa te mai lasi prada sentimentului de indiferenta. Ai nevoie de oameni apropiati in momentele astea, sa ai cu cine sa vorbesti si cine sa-ti ofere confort emotional. Dar, cel mai important, zic eu, e ajutorul specializat. Un astfel de om iti poate spune cel mai bine ce trebuie si ce nu trebuie sa faci.

Bafta

Sincer nu stiu ce sa spun, si eu iubesc pshiologia, am gandurii negative si spamofilie, de la o vreme am inceput sa cred ca totul e posibil, mereu spun totul e posibil, nimic nu-i mai rau ca moartea, iubitul tau de ce nu comunica cu tine? de ce nu vb cu tine insuti? pune in aplicare ceea ce inveti degeaba citesti cartii daca nu pui nimic in aplicare, gandeste rational

Buna, bun venit in lumea "adultilor" unde nimic nu e drept si iti vei pune de N ori intrebarile: "de ce eu? Cu ce am gresit eu? etc etc", lasand sarcasmul la o parte, ceea ce nu ai tu acum e un scop bine definit si ce anume ai vrea mai EXACT sa faci cu viata ta acum cat si pentru viitorul apropiat/inderpartat.
Sunt de acord cu tine cu tot ce ai zis, insa ce esuezi tu sa intelegi e ca in acest moment al vietii tale te afli in " The Camel Stage", la o adica intreaga lume iti pune greutati pe umeri si in spate iar tu nu stii cum sa le duci si te adancesti in auto evaluare dusa la extreme si demoralizare.
Ceea ce vreau ca tu sa intelegi e ca trebuie sa lasi la o parte gandirea si judecatile pripite si sa faci ce iti spune sufletul adica sa nu te mai iei dupa toate stereotipurile si chiar daca imi vei spune si iti vei spune in gand ca nu faci asta, gresesti o faci atat la nivel constient cat si subconstient, incearca sa iti gasesti un refugiu in care odata cufundata sa uiti de negativisme.
De asemenea, ai un potential imens de ce lasi societate si gandurile altora sa te afecteze? Peste 10-20 de ani o sa regreti ce nu ai facut azi decat ceea ce ai facut.
Nu esti un esec draga mea, esti de fapt cea mai buna varianta a ta sa zic asa, si vreau sa intelegi ca daca nu exista un inamic interior, inamicul din afara nu te poate rani! Si de unde atata drama? Viata e prea scurta ca sa o traim ca pe o drama, fa-i ce am facut si fac si eu, mintete ca esti in stare de orice si cand esti pusa in fata acelui orice nu te cufunda in neputinta ci in dorinta de a te imbunatati, si abordeaza orice mijloace sa obtii ce doresti ca mai tarziu sa nu regreti nimic. O ultima fraza si inchei ca am inceput sa filozofez observ, daca versiunea ta de copila s-ar uita la tine cea de acum ar fi multumita sau dezamagita?, Nu stiu daca ti-am fost de ajutor, si eu ma zbat in poate "drame suferinte singuratate etc" la un nivel mai elevat decat tine, avand chiar aceeasi varsta etc, dar imi place sa realizez ca daca am facut ceva si am reusit in a crea ceva asta mi se datoreaza mi-e si doar mi-e si ca atare imi privesc mainile care numai sunt lenese cum erau odata, ci acum creez ceva cu ele, chiar si aceste cuvinte de compasiune daca le pot numi asa, Nu trebuie sa fi perfecta ci deja stii asta fiindca esti perfecta in ochii unei persoane speciale tie, si nu trebuie sa iti rasune vorbele negative asupra ta mereu si mereu intr-un ciclu nesfarsit, ci cand vezi ca acele "voci interioare, triste negative etc" iti vorbesc fi tu vocea ratiuni si vorbeste-ti in gand ca tu esti persoana ce controleaza acest tot, si ca atare tu iti vei face ziua de maine una fericita sau nu. Ai grija de tine, da-mi un pm eventual, si incearca si asculta diverse speech-uri motivationale, ca sa intelegi cat de inutil e sa fi aceasta versiune trista a ta.

Daca ai hotarat sa dai la psihologie in iunie, e perfect. Ai 20 ani - iarasi perfect - ai tot timpul sa faci ce vrei. Nu trebuie sa te simti complexata in raport cu ceilalti si in plus trebuie sa ai macar putina incredere in tine. Din ce ai zis pana acum, se pare ca ai potential suficient, trebuie sa te ocupi de scoala, de servici, de magazin, trebuie sa insisti mai mult pe lucrurile care iti sunt de folos acum si in viitor. Nu trebuie sa te simti trista si nehotarata - este timp pentru toate si cu putina rabdare si perseverenta sunt sanse foarte mari sa mearga totul bine.

Draga mea, sunt in aceiasi situatie, iti spun ca ar fi bine sa iti gasesti niste prieteni buni cu care poti comunica, sa mergi la un psiholog, ai putea intra intr-o depresie puternica.

Salut! Sincer eu nu te simt atat de jos cu moralul, ci mai degraba simt ca esti o vesnica nemultumita cu ceea ce viata ti-a daruit! Ai o afacere? Ai un prieten? ai posibilitatea sa alegi o facultate? Atunci te intreb cu un glas chiar aspru : Ce-ti lipseste? Alaturi de drumul(facultatea) pe care il vei urma, ramane sa decizi tu singura de ceea ce vrei sa faci dupa ce vei ajunge la capatul lui. Gandeste-te insa bine! Pentru ca e o alegere cu care vei traii ani buni de-acum inainte! Trezeste-te la realitate si pune in balanta anii de studiu si satisfactiile ce ti le dau lucrurile pe care le faci acum si pe care vrei sa le faci pe mai departe. Sunt multe de spus... oricum nu te mai plange! Nu esti un caz disperat! esti doar intr-un punct mort, de unde DOAR TU te poti scoate! Bafta!

In primul rand ar trebui a ai o gasca de prieteni "nebuni" care sa te scoata din acea stare, sa iesi tot mai des in oras, vacante, etc... Insa ar trebui sa te duci si la un psiholog, e posibil sa cazi intr-o depresie extrem de puternica!

Don't take life too serious.

Sau din filmul Shawshank Redemption:

Get busy living, or get busy dying.

Urmeaza-ti visul de a studia psihologia si a iesi psiholog.Concentreaza-te si focuseaza-te numai pe asta.
Poti lua si ceva de relaxare, de calmare de la plafar sau farmacie, dar sa fie ceva din plante, fara reactii adverse.
Succes!