Intre 12 si 22 de ani se observa o diferenta destul de mare. Oare intre 22 si 32 de ani sa fie aceeasi diferenta? (ma refer doar la modul de a gandi si judeca lucrurile)

Clar, ii diferenta

Cati ani ai?

Pana pe la 22 de ani te educi singur,, daca nu ai reusit sa te educi, deja esti o cauza pierduta.
Evident ca este o diferenta, acumulezi multa experienta in 10 ani, parerea mea

Destui, nu trebuie sa spun exact.
P.S. Nu ma incadrez in prima grupa

Intre 12 si 22 de ani esti sau amorf, sau un burete care absoarbe orice. In asta includ tipare de gandire, idei preconcepute si schimbari de personalitate.
De la 22 incolo, (unele state acorda chiar majoratul la 21), incepi sa te "asezi", sa te axezi pe anumite discipline, iti conturezi o personalitate mai solida.
Mai clar: 12-22 termini un liceu si o facultate.
Intre 22 si 32, poti sa mai termini 3 facultati, si modul "de a gandi si judeca lucrurile" se schimba drastic prin acumularea de informatie si experienta, in plus, intr-un fel vezi lumea si experimentezi la un 12 sau 16 ani, si in cu totul alt mod o intelegi la 30.
Cum ai citit insa in prima propozitie, mai depinde si de individ.
Un amorf sau oligofren, ramane la fel si la 12, si la 32.

Se schimba modul de gindire datorita experientelor avute. Vrei nu vrei viata iti da lectii tot timpul cit traiesti.Cel mai mare impact au nasterea si moartea.Se naste un copil, moare un apropiat, te afecteaza.Altceva:acumulezi experiente la job atit ca interactiune umana cit si perfectionare profesionala.

Diferenta nu e chiar la fel de mare, dar e mare, cam 80%, daca totul merge lin. Adica daca intre 12 si 22 te-ai maturizat cu adevarat si daca intre 22 si 32 nu dai peste probleme mari sau nu ti se intampla lucruri dramatice. In cazul in care la 22 de ani inca copilaresti - nu te intretii singur, nu muncesti, nu esti complet independent si responsabil sau in cazul in care intre 22 si 32 viata ti se schimba extrem de mult, diferenta poate fi mai mare.

Sa inteleg ca gandirea ti se schimba/te maturizezi 80%~~ daca nu o sa dai peste probleme grave, esti independent si viata ti se schimba destul de mult? Tu observi o diferenta mare intre tine la 22 si acum?

Eu am acum 38 de ani si o sa-ti spun cum am simtit eu lucrurile (apropo, faina intrebare, m-a facut sa ma gandesc, multumesc).
La 22 de ani era destul de matura, dar totusi mai aveam lipsuri. Lucram de la 16 ani, eram studenta la medicina, castigam (din munca, bursa si pensia de urmas dupa tatal meu mort) mai mult ca mama, locuiam doar cu mama, dar aceasta avea adesea delegatii foarte lungi, asa ca inca de 12 ani imi eram perfect autosuficienta (spalam, gateam, calcam, faceam curatenie, cumparaturi, plateam facturi). Ma confruntasem cu niste mari probleme, inclusiv o tentativa de viol si perioade de saracie extrema. Dar nu locuisem niciodata singura sau cu un partener de viata, eram virgina si avusesem o singura relatie, pe care acum o consider adolescentina (desi sincera si profunda la nivel sentimental, foarte superficiala la nivelul convietuirii, ne vedeam in oras, ne plimbam, ne scriam scrisori, ramaneam rar singuri cand ne sarutam pana ramaneam fara aer, nu aveam nici un fel de plan clar de viitor, ne despartisem fiindca drumulrile noastre se separasera si nu stiusem ce sa facem in situatia asta.
Dupa 22 de ani am avut un alt prieten, mi-am inceput viata sexuala, apoi ne-am despartit cand am avut eu maturitatea sa inteleg ca nu ne potrivim deloc, am iubit un alt barbat dar fara sa avem o relatie (si am suferit), apoi l-am cunoscut pe actualul meu sot, am inceput o relatie, m-am mutat in alt oras cu serviciul, dar si pentru el, ne-am mutat impreuna, ne-am casatorit. Am terminat facultatea, am dat niste examene foarte grele, am picat unul (desi pana tunci fusesem o eleva si o studenta de 10), am invatat apoi mai incrancenat si am luat altul, am avut un loc de munca greu, dar in care am razbit si in care am devenit foarte apreciata profesional si uman. Am scapat de saracie prin munca si alegeri inteligente, am avut si 3 joburi in parale, am zburat cu avionul, am plecat din tara. Mi-am pierdut niste prieteni dragi (care m-au parasit la greu), mi-am pastrat alti, mi-am facut unii noi. La 32 de ani eram maritata de 4 ani si ceva, imi iubeam sotul mai mult ca la inceput, aveam o cariera buna, dar care mai necesita multa munca si care putea sa se clatine daca o neglijam. Nu aveam casa mea, nu aveam copil.
Cum ma schimbasem fata de la 22 de ani: eram mai buna is mai empatica. Viata mea devenise mult mai usoara, dar fusesem martora multor suferinte si le intelegeam mai bine. In acelasi timp am devenit mai pretentioasa cu mine si cu cei din jur. Am inceputt sa stiu cine sunt si sa ma cunosc. sa am niste linii de comportament clare: nu am mai mintit, nici din joaca (pana la 22 de ani mai incercasem), am decis ca eu nu voi lua niciodata mita si am faut astfel (pana la 22 de ani imi doream asta, dar nu stiam daca voi fi in stare), am decis ca nimeni nu are dreptul sa fie lenes, hot, mincinos, fara sa i se atraga atentia si ca adevarul se spune drept si verde in fata, fiindca el e neutru (nu e nici bun, nici rau). Colegii de liceu si scoala imi spun ca eram mamoasa si protectoare. Pe la 26 de ani am hotarat ca asa e stilul meu si ca voi incerca sa ii protejez mereu pe cei mai slabi si sa ajut de cate ori pot. Am devenit mai calma, nu mai cred in catastrofe (sunt cam panicoasa de fire si vad adesea scenariul cel mai rau, fiindca cred ca e bine sa fiu pregatita pentru ce e mai rau si, eventual, sa am numai surprize placute). Stiu acum ca curajul inseamna sa iti domini frica si am invatat ca am curajul sa fac orice (chiar daca voi muri de frica pe parcurs). pe la 30 de ani am inteles cu adevarat ca nu sunt nemuritoare si am invatat sa imi accept moartea si sa nu ma tem de ea. Sunt mai credincioasa acum ca la 22 de ani si asta m-a ajutat mult sa merg drept. Pe de alta parte, am devenit mai inflexibila si am tot felul de obiceiuri de care mi-e greu sa ma dezvat. Am cunoscut multi oameni si am invatat de la fiecare ceva. La 32 de ani stiam sa vorbesc degajata si cu femeia de serviciu si cu ambasadorul si ambii sa ramana cu impresia ca sunt fermecatoare si interesanta.
Acum, la 38 de ani incep sa simt ca sunt mai putin rabdatoare si tot mai anxioasa fara motiv. ma tem ca ii voi pierde pe cei dragi mie, pe masura ce imbatranim. Dar stiu ca pot face fata la absolut orice. Sunt mai harnica, mai organizata si imi apreciez norocul extraordinar

Brigaela... nu stiu cum sa iti spun, e foarte emotionant, stii ce ma doare pe mine? As vrea sa fiu un om bun...

Stii, nu e nimic cu adevarat trist. Am o viata frumoasa si interesanta.
Si cred ca daca vrei sa fii un om bun, esti deja. Sigur, nimeni nu e perfect, toti avem rautati si meschinarii, dar e important sa incercam sa fim buni

:*