Intrebare despre abilitatea de a mai face ceva in viata dupa o anumita varsta, daca am gresit categoria, va rog sa o mutati.
Deci, am 26 de ani, nu am terminat liceul inca, am ramas in ultimul an si nici nu am fost la zi, am fost la freventa redusa. Nu am muncit niciodata, nu am nici un talent, nici destept nu sunt, nu am nimic special, nici o situatie materiala buna, chiar deloc. Am multe defecte, fizice, psihice, nu realizez ce se intampla in jurul meu, nu imi dau seama cu adevarat de gravitatea realitatii in care ma aflu, si imi este frica de asta, imi este frica sa ma gandesc unde ma aflu si incotro ma indrept, adica pe strada, in canale, etc. Nu stiu ce vreau sa fac, nu imi place nimic anume, cand ma intreaba lumea ce vreau, le spun ca nu stiu. As putea spune ca m-ar atrage psihologia, doar pentru ca mi se pare extrem de interesant omul, personalitatea, si tot ce tine de acest subiect, si imi place sa ajut lumea, sa vad ca ii pot ajuta cu ceva.
Credeti ca este posibil sa fac o facultate si sa devin un psiholog? sa ma pot intretine din asta? Nu am invatat niciodata, probabil de lene, parca daca citesc ceva imi intra pe o ureche si iese pe alta, nu retin. Imi e frica sa nu citesc degeaba, imi e frica sa ijncerc ceva si sa esuez lamentabil.
Nu vreau sa recunosc, de fapt nu am vrut sa recunosc, dar incep sa imi dau seama ca am fost depresiv de cativa ani, si inca sunt. M-am retras in lumea mea, in confortul datorat mamei mele. Care din pacate incepe sa imbatraneasca si sa nu mai poata munci atat, sa ne intretina, pe mine si pe ea. Sunt constient ca trebuie sa fac ceva, scuzele mele sunt ca imi este greu sa vorbesc cu angajatori, ma emotionez grav, incep sa tremur, imi bate inima grav, ma balbai, ma pierd pur si simplu. Stiu ca trebuie sa incerc sa vorbesc si incet incet voi depasi starea asta. Stiu ca nu am voie sa ma plang cand altii nu au ce manca sau unde dormi si eu am toate astea.
Cand ai de mancare, unde dormi, cu ce te imbraca, nu te mai gandesti cat de greu sunt obtinute aceste lucruri, le iei ca atare si incepi sa te plangi de alte lucruri care nu le ai, la mine ar fi, prieteni, o iubita, distractii, etc.
Nu imi vine sa cred cat timp am irosit facand nimic, atatia ani pe care nu ii pot lua inapoi, ma simt de parca am 60 de ani si astept sa vina moartea, nu imi dau seama ca am doar 26 de ani, si ca mai am mult de trait. Am multe regrete, multe frici, imi este frica ca nu le pot da la o parte pentru a trai cu adevarat. Stiu ca normal ar fi sa nu caut acceptul sau parerea altora ci pur si simplu sa cred in mine si sa o fac, dar va intreb, oare este posibil ca o persoana, egala cu 0 barat, sa mai faca ceva in viata? Credeti ca as putea face ce vreau de ceva vreme, adica sa ma fac psiholog?

Nu vei putea evolua cat timp nu iti schimbi parerea despre tine

Mi s-a spus că totul depinde de noi, de cât de mult ne dorim un anumit lucru și cât de mult am munci pentru a-l obține.

Trebuie să crezi în tine ca să schimbi ceva!

Prietene parca am scris eu ''declaratia'' asta!
''nici destept nu sunt'' aici astepti sa fii contrazis, nu o fac ''declaratia'' vorbeste singura.Esti dependent de mama ta iar la 26 de ani e inacceptabil, iesi din cuibul caldut si angajeaza-te undeva!
Socul parasirii confortului de acasa te va stimula.

In primul rand asta cere multe, note mari, si sa mergi la facultate prin frecventa redusa slabe sanse plus ca nu e asa usor, si mie imi place domeniul asta dar stiu ca e greu de ajuns asa ceva, si la ce carcater ai isi dau 3% sanse ca vei reusi

Intrebarea ta e doar un ecou in ploaie.

Nu te ajuta nimeni pe TPU, iar la cat ai scris si ce raspunsuri ai primit, inclusiv cel premiat, sunt de-a dreptul inutile, iar pe de o parte si penibile.

Eu pe tine te stiu de ceva vreme pe TPU. Da, esti cam mare frecator de menta. Daca timpul investit aici pe site l-ai folosi altfel pentru beneficii personale ar fi un prim pas de imbunatatire a situatiei.
Daca nu...ia-te de mana cu Ray.

Nu te pasioneaza psihologia pe cat crezi tu. Ia-ti gandul.
http://www.tpu.ro/......reu-o-fac/

Inca te tin minte pentru acea gafa. N-ai tu stofa de psiholog atat timp cat tu nu te poti stapani la o asemenea varsta si arunci banii ca pe graunte la pasari.

Eu as vrea sincer sa te pot ajuta cu ceva (ma contactezi in privat daca e sa vedem mai amanuntit ce ai putea face), dar mai intai trebuie sa te ajuti singur putin. Nu mi-as pierde decat timpul la fel ca tine si chiar n-am de risipit si mai mult. Tu esti prea ratacit momentan. As fi nesimtit sa-ti spun direct ca ai stofa de capsunar. Asa ca aptitutidinile tale la 26 de ani n-or fi toate fade...ramane sa mai descoperim cu timpul.

Sanatate macar!

Stiu ca raspunsul meu vine cam tarziu, dar poate te ajuta cu ceva.
Parerea mea este ca nu este chiar imposibil sa ajungi psiholog, insa este destul de improbabil.
Intai trebuie sa iti rezolvi problemele personale. Evident ai probleme cu anxietatea si posibil depresia. De obicei, ambele vin mana in mana. Insa daca tu nu iti rezolvi problemele, daca nu reusesti sa te intelegi si sa gasesti o cale de iesire pentru tine, nu vei avea prea mare succes in a-i ajuta pe altii. Psihologii care se confrunta cu astfel de probleme ajung sa fie foarte buni sau cel putin mai buni decat cei care nu au avut nimic toata viata lor, insa numai daca reusesc sa le rezolve.

In al doilea rand facultatea de psihologie nu este chiar asa de usoara. Nu ma pot pronunta in totalitate pentru ca nu stiu exact ce se face la noi in tara, insa printre materiile usoare ai si materii care te vor face sa iti doresti sa te urci pe pereti. Sunt foarte multe chestii tehnice pe care trebuie sa le stii, precum anatomia si reactiile chimice si fizice dintre neuroni, printre altele. Dupa cum spuneam, din cate imi amintesc, facultatea la noi nu este chiar atat de tehnica, insa daca te astepti la ce-i mai rau, iti va fi mai usor sa treci prin ea.

Problema ta insa, este ca nu ai terminat liceul asa ca imi imaginez ca ai avut probleme cu invatatul. Invatarea tine de disciplina si de autocontrol, chestii care se invata de la cea mai frageda varsta pana la sfarsitul vietii. Sunt niste capacitati care trebuie exercitate constant, iar daca ai pierdut sirul la un moment dat, acum zece ani, cand nu ai mai avut rabdare sa stai sa inveti, acum va iti fi extrem de greu sa te reapuci. Oricum, dupa o varsta ajungi sa ai mai putin rabdare cu invatatul si informatia se retine mai greu, chiar si daca ai fi avut antrenamentul necesar de-a lungul vietii si ai fi fost un elev de nota 10.

Facultatea de psihologie nu stiu daca vei reusi sa o faci, insa pana ajungi acolo, cred ca ar trebui sa cauti un psiholog care sa te ajute sa rezolvi problemele pe care le ai deja, anxietatea, depresia, lipsa increderii in sine etc. Dupa vei vedea de unde poti incepe. Pe langa psihologie sunt alte domenii in care poti ajuta oamenii, voluntariatul este intr-adevar o solutie, insa este destul de greu sa te intretii cu acest lucru, deci ar trebui sa incerci sa te uiti si la alte domenii in care poti ajuta oamenii si care iti vor aduce si cativa bani sa te poti intretine.

Ca sa te simti mai bine la interviu, du-te la inceput la munci simple, pentru perioade scurte daca nu iti plac.
Si sa te obisnuiesti cu oamenii, cu programul de dimineata, cu micile rautati practicate intre "bunii colegi". Cand ai sa intelegi ca patronii sunt toti niste profitori, iar cei de la resurse umane niste catelusi obedienti de la care nu poti cere prea mult, ai sa treci mai usor pe la interviuri.