Rusinea nu ne ajuta cu nimic, ne priveaza de foarte multe lucruri. Societatea noastra parca este concentrata in jurul acestui cuvant, ne face sa fim anxiosi si ne ia paranoia.
Una e sa ai respect si sa stii cum sa te comporti, nu stiu de ce aceste lucruri sunt asociate cu,, rusinea".
Dacă îți este rușine să întrebi ca băiat o fată,cum se numește, sau care sunt lucrurile pe care le face în timpul liber, bineînțeles fiind politicos, atunci cei cu o astfel de rușine au o problemă și ar trebui să fie mai încrezători în propria persoană.Cum să emani încredere când tu nu ai în propria persoană. Însă când fata nu îți răspunde, nu te bagă în seamă și tu ca băiat fiindcă nu ai rușine să îi adresezi injurii sau o agresezi fizic atunci clar ai probleme mintale și ar trebui să înveți să te autocontrolezi.Fiecare după capacitatea sa intelectuală cunoaște limitele, fiecare persoană știe ce acceptă sau nu din comportamentul celor din jur.
Pentru ca mare parte din timp l-am petrecut locuind in alte țari, asta e punctul meu de referinta. Vazand cum se comporta alte nații din punctul asta de vedere, am ajuns la concluzia asta. Pur si simplu sunt mai directi, mai putin politicosi si ajung la rezultate mult mai rapide din punctul meu de vedere. Dar asta e doar perspectiva mea.
Oho... dar cate lucruri de care imi erau rusine in copilarie fac acum...
Unele lucruri vin direct, altele din instinct. Iar legat de cele pe care lumea nu este capabila sa le faca din cauza acelui blocaj... ar trebui tratate.
Unele sunt bune, imiedica lumea sa isi piarda cumpatul si sa se lase cu mai rau, altele sunt mai putin bune.
Rusinea in sine nu e rea, e un fel de respect de sine, dar cand e fortata si bagata pe gat, devine un virus care iti opreste evolutia ta ca om.
E nevoie si de un anumit grad de rusine in viata, dar, cum am spus, trebuie sa vina de la sine.
Cand esti mic nu prea cunosti acest concept, deci, automat, cei mai mari decat tine sunt foarte doritori sa te invete ce e rusinea si umilinta ca asa au fost ei invatati, sau ca se cred ei in masura sa o faca, fie ca esti in grija lor(parinti, profesori) fie ca nu.
Toti abia asteapta sa iti bage in cap ce li s-a bagat lor in cap cand erau mici pentru ca altfel nu are sens realitatea pentru ei.
Ce cred ei ca e bun vor transmite succesorilor, dar asta nu inseamna ca e neaparat bun.
Eu cred ca o palma luata sau data la momentul potrivit face cat 1000 de lectii de morala pe care ti le dau altii.
Invatam mult mai bine din suferinta, ce sa facem, asa suntem noi, oamenii
Dacă nu am avea rușine ne-am bate joc de cei din jurul nostru,cum nu avem rușine înseamnă că nu avem nici frică, teamă că o să plătim pentru faptele noastre și ai să ajungi pe mâna autorităților și ai să vezi și simți pe propria piele suferința.COMPORTĂ-TE CU CEI DIN JUR LA FEL CUM ȚI-AI DORI ȘI TU LA RÂNDUL TĂU SĂ FI TRATAT. Fără RUȘINE, fără FRICĂ, fără RESPECT unul față de celălalt lumea ar fi un haos.
Eu ma gandeam mai mult la in ceea ce priveste ezitarea in actiune. Iti este rusine sa faci un anumit lucru din x motive, fiind ca un blocaj emotional. Aici presupun ca nu poate fi ceva universal ci individual. Si presupun ca e se raporteaza la trasaturile de caracter cat si experientele din trecut. Pur si simplu nu as vrea sa asociem rusinea cu teama de a face ceva anume. Si sa ne pastram integritatea acctiunilor morale.
Incearca sa faci in public tot ce nu faci acum datorita rusinii si-o sa vezi ca nimeni n-o sa mai vrea sa aiba vreo legatura cu tine. La asta e utila rusinea, te ajuta sa existi intr-o societate.
Daca pe tine rusinea te impiedica sa faci lucruri acceptabile intr-o societate, asta e cu totul alta problema.
Sunt anumite lucruri pe care le facem si le consideram rusinoase in anumite circumstante, locuri si fața de anumite persoane. Unele persoane au un grad de sensibilitate mai mare la acest sentiment, fata de alte persoane. Depinde si de zona si perioada in care te aflii. De ex acum 20 de ani mi se pare ca oamenii, cel putin la noi in tara erau mai umili, mai respectosi si mai rusinosi in abordarea anumitor subiecte. In special cele legate de sex. (Un exemplu random). Acum ma gandesc sa nu fi fost si o influienta a sistemului ex comunist sau al bisericii care avea o ifluienta mai mare. Cu trecerea timpului, au aparut alte generatii cu o mentalitate diferita, influientate de mas-media/televiziune/technologie etc. Cu o gandire diferita si cu ceia ce numim noi,, rusine" diferita. Deci a capatat acest termen "rusine" o conotatie diferita. Probabil in normele impuse de societate, acest termen se poate schimba pe parcurs. Si o chestie care acum ceva timp in urma care ni se parea rusinoasa acum e ceva normal si acceptata de societate ba chiar banale
Eu nu ascoiez neapărat rușinea cu experiențele din copilărie pe care majoritatea din noi le-am trăit. Dar am multe momente când nu am destulă tărie de caracter sau curaj să fac un anumit lucru, și în acele momente intervine "rușinea". Sincer, dacă aș fi fost mult prea direct cu unele persoane, aș fi dat-o in bară, deci rușinea are și părțile ei bune dacă este gestionată corect.
E bine sa ai curaj, chiar este indicat, la fel este bine sa fii direct și dur de sincer, însă in același timp sa stai bine la capitolul discernământ.
Mi-e imi e rusine rau sa vb cu fete Nu ca am facut ceva... Si culmea ironiei imi plac fetele
Emm, stii care e faza Intr adevar Rusinea nu e buna doar ca at. cu fata de vb am fost sabotat de altceva... Care avea legatura cu alta fata de care imi placea mai de mult. Imi zisese cv - a coincis - si a aparut o cearta care a incheiat vibe ul pozitiv Si despartire prematura... Cum ziceam m-a ajutat cursul doar ca m-a lasat si cu o amintire neplacuta din pricina altei fete de care imi placea ( aveam impresia ca mi-a dat un sfat util cand de fapt era o cursa, aparent ) Si acum ca asta e vestea buna Incerc sa ma lepad de online si sa-mi fac curaj la abordat pe strada ( aici e presiunea mai mare din diverse cauze )
Pui prea mult la suflet si te gandesti prea mult la chestii ca dac, parca si ce s-ar putea fi intamplat. Daca nu s-a intamplat next, nu mai pierde timpul aiurea. Pana sa gasesti persoana potrivita ai de abordat. Pe strada intr-adevar e o alta provocacare insa, cum spunea intr-un material. Abordeaza intr-o perioada de timp scurta cat mai multe fete si o sa devina ceva naturala. Iti spun eu ca dupa primele 10/20 deja nici nu te mai gandesti la ce trebuie sa vorbesti sau cum trebuie abordata o persoana noua. O faci pur si simplu. Inceputul e greu, bafta!
anonim_4396 întreabă: