Pai incepem asa
Aveam doar 8 ani Frate-miu asculta muzica foarte tare, si ma enerva ca nu o dadea mai incet. Pana incepuse o melodie rock... inca tin minte, Hollywood Undead - My Black Dahlia. A fost dragoste de la primele sunete de chitara Iubeam cum urla chitara si cum se combina intr-un mod... magic cu sunetul tobelor. Am simtit cum ma umpleam de fericire si am simtit cum aveam fluturasi in stomac, ma ghadilau urechile serios acum, chiar ma gadilau urechile Presupun ca asa e iubirea Nu le aveam cu muzica pana atunci, nu gaseam nimic care sa imi placa, eram cam mica si nu aveam sansa de a cauta melodii din alte tari. Tot ce auzeam in Romania era "mare shukarime", ce imi facea urechile asa de varza ca faceam sarmale din ele -.-
Dar rock-ul a fost diferit :3
Nu m-am declarat rock-er doar de la o melodie, am mai ascultat o groaza. Intr-o zi am ascultat toate melodiile posibile de la Hollywood Undead, nu a fost una care sa nu imi placa. Si mai tarziu am ascultat Disturbed, Iron Maiden si Linkin Park.
Oficial rock-er de la 9 ani
Pentru mine muzica rock este singura modalitate prin care ma pot desprinde de vorbele murdare ale altor idioti, modul prin care ma revolt fara vorbe. Rock-ul inseamna viata pentru mine.
Evanescence - Bring Me To Life.
Ce am simţit?
În sfârşit, versuri care descriu de simt...Cool!
Păi, ca s-o luăm aşa, prima piesă rock calumea (nu jegurile alea screamo pe care le ascultam înainte) a fost Skid Row - 18 & life.
Nu îs ei prea metal, îi rock clasic. Pot să spun că m-am îndrăgostit practic de piesa aia, iar mai apoi de trupă.
Mi s-a făcut pielea de găină în momentul ăla şi am rămas destul de uimită, având în vedere că până atunci ascultam nişte mizerii de trupe.
Nu am simtit ceva extraordinar si nu inseamna mare lucru pentru mine.
E doar muzica buna.
Am observat ca imi curgea ceva din ureche, si ala era creierul meu...si mi-am zis: Hei, asta ar fi o modalitate mai lenta de suicid!
...si de-atunci ascult incontinuu, dar nimic nu se mai intampla.D:
Am simţit că m-am împlinit şi am ştiut din acel moment că o să fie genul care mă defineşte, mă ajută să mă exprim, şi că îl voi asculta tot restul vieţii.
PotcaPădurii întreabă: