Da, e și asta poezie dar parcă prima era mai bună. Oricum, continuă să scrii!
Uite una de la mine, făcută în grabă; poate te inspiră!
Am ghinionul să trăiesc o vreme fără tine
Și Doamne cât aş vrea să pot, să-nving acest instinct neghiob,
Să te urmez în lumea celor drepți, Căci nu vreau alte dimineți, înnourate sau senine;
Te vreau decât pe tine!
Ce crudă soartă mi te-a rupt din aripile mele,
Urăsc pe cel ce te-a făcut prezentă printre stele!
Să mor, eu vreau căci nu suport
secunde fără tine,
În fum și scrum să mă transform,
Iar vântului puternic să mă las,
Purtându-mă în mii de părți străine
Și poate că-ntr-o bună zi, doar o particulă din mii,
S-ajungă lângă tine.
Ai fost un înger pe pământ, un înger fără aripi;
Din mers, la mine te-ai oprit și fără nici o vină,
Ți-ai smuls din piept fără regret,
inima ta divină.
Eram un muritor de rând, ajuns stăpân pe-o inimă de înger
Dar n-am putut să o păzesc, s-o încălzesc, s-o îngrijesc...
Și moartea crudă soartă ne-a ales,
Căci te-a furat și mi te-a dus într-un ținut celest.
De printre eprubete si etuve
si Erlenmeyer-e prelungi, gracile,
iti scriu iubito, versuri si formule
si-mi etalez iubirea prin stative.
Ma arde rau de tot dorul de tine
asa cum arde gazu'-n becul Teclu
si de atat amor nu pot a ma abtine
sa nu-l strig pe TPU, in vers amplu.
Si te iubesc cum un acid iubeste
un hidroxid timid, solubil si in ape,
si-as vrea reactia mea, ce incalzeste,
sa te consume toata, sa te-ngroape.
As vrea ca intim sa ne combinam,
si niciun electron sa nu ramana liber,
acelasi titru amandoi s-avem
si toate indoielile pe rand sa-ti spulber.
Opriti-ma