La ce te gandesti cand treci pe langa un cimitir si te uiti la mormintele de acolo?
Ordonare:
După relevanţă
Mă gândesc că e trist că fiecare poveste are și un final și că faptul că ne-o trăim acum probabil nu va mai conta căci se va stinge în uitare.
RăspundeAi reușit să mă întristezi. Meriți ceva bun.
Răspunde
Ce om bun ești, înfigi satârul în rană.
Nu avem de unde să știm ce va fi, nu avem de unde să știm dacă are vreun rost. Cimitirul îmi dă o stare de tristețe. Uite, eu aș fi vrut să am o întâlnire în cimitir dar nu m-am mai gândit și nu am mai apucat. Poate dacă voi întâlni pe altcineva ar trebui să am o astfel de întâlnire. Atunci m-aș gândi la faptul că aș vrea să fiu îngropat cu respectiva persoană și că o să îmi petrec eternitatea cu aceasta în pământ, sau cel puțin cât timp va mai fi întreg Pământul dar după măcar mă gândesc că totuși mereu voi fi parte din universul acesta misterios și mirific.
La povestile de viata pe care le-au luat toti acei oameni cu ei in mormant, la faptul ca majoritatea dintre ei sunt uitati de mult. Multe morminte sunt atat de vechi incat nimeni nu le mai viziteaza, iar pe unele nici nu se mai vede scrisul. Te face sa te gandesti la conditia umana, si sa ajungi la concluzia ca nu suntem mai nimic pe pamantul asta, si ca soarta fiecaruia dintre noi e sa ajunga intr-un astfel de mormant, la inceput poate bine intretinut, dupa aceea neglijat, si la sfarsit ruinat in asa hal incat nimeni n-o sa mai stie ca acolo a fost ingropat candva cineva. Nu ca ar mai conta lucrurile astea cand esti mort, dar iti poti face o parere despre cat de uitati vom fi marea majoritate dintre noi.
In general la cine este ingropat acolo si ce fel de viata au avut.
Cand eram mica imi placeau cimitirele foarte mult. De fapt, in cimitire am invatat sa calculez pentru ca stateam intotdeauna sa ma uit la datile de nastere si de moarte ale oamenilor. Si la poze. Si dupa ce calculam varstele la care mureau imi imaginam ce fel de viata au avut, ce rude aveay, ma uitam sa vad daca mai erau rude ingropate pe langa ei, ma gandeam daca le mai traiesc rudele. De regula eram foarte impresionata cand vedeam oameni morti de peste 100 de ani pentru ca ma gandeam ca femeile purtau rochii frumoase la vremea aia. Insa in general, intotdeauna cand mergeam la cimitir ii rugam pe ai mei sa mai stam putin pentru ca nu apucasem sa trec in revista toti mortii de acolo.
Dupa un timp ai mei au refuzat sa ma mai ia cu ei la cimtir. 
Sunt doar pietre scrise nu are de ce să-ți fie teamă 
Si pentru mine sunt pietre scrise ...doar ca sub care stau cadavre...
Mda...Numai gandul cand ma gandesc la chestiile care ar putea sa stea acolo in intuneric imi provoaca atac de panica
Îmi aduci aminte de cimitirele din U.K care la început erau construite cu clopot dacă se trezește mortul să sune
Istoria descoperă multe lucruri foarte ciudate e un banc apoi o gafă. până sus mai e
Cu bune, cu rele, lungă sau scurtă, eșecuri și realizări ca a noastră doar mediul arată diferit oamenii sunt la fel!
Pai intr-un fel suntem toti foarte diferiti. ne plac alte lucruri si avem alte viziuni si personalitati dar suntem la fel prin faptul ca toti avem secrete si temeri si toti suntem oameni care putem fi usor raniti
Lucrurile care ne plac țin de faptul că la unii această nevoie a fost satisfăcută astfel ei își doresc ceva mai mult. Plăcerea e dată de nevoie, iar nevoia este lipsa de simț, sentiment și rațiune.
În privința personalității e asemănător, ea însăși fiind conturată de mediu, cultură, educație cunoștințe și experiențe, un om e în continuă formare deci când ești adult ai o personalitate diferită de atunci când ai fost copil.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
