Şi acum ce-ai vrea, să-ţi demonstrăm cu toţii că aşa suntem şi-n viaţa reală?
Eu am numele real dat pe site iar răspunsurile mele de aici relevă personalitatea mea în realitate şi ce-am povestit aici în ceea ce mă priveşte este real.
Că vrei tu sau alţi utilizatori să mă creadă e treaba ta şi a lor, nu a mea.
Sunt obişnuit să nu mi se răspundă cu acelaşi nivel al sincerităţii. E status-quo-ul actualei societăţi şi m-am obişnuit cu asta dar nu mă las de sinceritatea mea deseori usturătoare.
Eu nu susţin virginitatea până la adânci bătrâneţi sau ţinerea inactivă din punct de vedere sexual al partenerului vreme mai mare de un an. Simplu!
Se poate verifica asta în răspunsurile mele.
De asemenea, nu sunt un romantic şi nici un superficial. Dacă era să mă uit la aspectul fizic, acum aş fi avut minim 100 de partenere la "activ" şi probabil n-aş fi ştiut ce-i aia să fii îndrăgostit. E fapt ce-n cazul meu e valabil. La fel, dacă vrei să mă crezi bine, dacă nu, la fel de bine. Nu mă simt dator să-ţi demonstrez ţie.
Mi se pare aiurea exprimarea "a face dragoste". Nu dom'le sexul e sex şi e o activitate plăcută pentru doi oameni (sau mai mulţi în cazul unora) iar dragostea e sentimentul dintre cei doi oameni, sentimentul ce-i uneşte. Sunt două elemente distincte!
Când spui "ei toţi", mă simt inclus şi jignit căci răspunsurile mele sau ale utilizatorului identitate sau ale utilizatorului GenOm, spun altceva.
Ai citit şi tu trei răspunsuri de utilizatori "masculi" de 14 ani de pe site şi gata... toate persoanele de sex masculin de pe site sunt la fel.
Generalizarea pornind de la particular la general e greşeală logică, să ştii asta!
Şi da, detest visceral machiajele de orice fel indiferent de sexul persoane care şi le aplică. Îmi plac oamenii naturali din toate punctele de vedere (inclusiv cel fizic).
Dacă e să mă îndrăgostesc, n-aş vrea să mă îndrăgostesc de o mască (atât la propriu cât şi la figurat) ci de persoana în sine (atât fizic cât şi emoţional).
Na, asta e... sunt un porc insensibil. Mă interesează ce-are în cap, nu dacă are himen sau nu, mă interesează să aibă un caracter puternic nu să aştepte s-o domin eu, mă interesează să mă respecte nu să mă considere nesimţit pentru că nu-i plătesc consumaţia, mă aştept să mă vrea pe mine nu imaginea mea în ochii unor stupizi superficiali.
Ce mai, sunt un bărbat naşpa.
Salut!
Nu stiu si sincer nici nu ma intreseaza.Nu sunt aici sa agat pe cineva, sau sa ma indragostesc de vreo poza, sau de cine pare a fi onlinePractic, ma intreseaza un utilizator indiferent ca e un el sau o ea in masura in care imi atrage atentia raspunsul si atat.Raman la realitate. E mai buna si mai... reala
Eu vad destul de multi asa-zisi "porci" in lumea reala pe site-ul asta, ca sa nu mai zic de nerealisti sau copii mult prea imaturi.
Intr-adevar, sunt oameni care raspund fain, dar nu cred ca ei sunt majoritatea extensiva.
Asa ca daca vrei un tip ca lumea, iesi din casa, nu sta pe net; ca aici nu este; majoritatea se foloseste de anonimat si un avatar pentru a parea poate ce nu sunt in viata reala, penteu a se simti importanti, iar unii mai putini chiar pentru a ajuta etc.
Aia cu facutul de draghoste, flori, lumanari si pastrat virginitatea o vesnicie plus Fat-Frumos care sa iubeasca o broasca raioasa, dar cu suflet mare reprezinta o imaghine mult prea idealista. Viata e dura, asa ca daca gasesti pe cineva inteligent, sa te respecte si care sa merite acelasi tratament ai tras lozul castigator. Alege baza, ca restul sunt basme roz.
Exista tipi ok dar trebuie cautati prin alta lentila decat "imi plateste consumatia" si "imi ia flori".
Baietii reali se gasesc in viata reala.
@rebeca :aaaaa...sunt tipa, dar multamim de compliment. Incep sa ma prind de ce nu se dadeau tipii la mine insa
@julyssa: daca ai gasit pe cineva atunci exista oameni de calitate, simplu si eficient. Acuma eu nu am gasit pe nimeni pe site-ul asta care chiar sa ma determine sa-l caut si sa fug cu el in lume, poate pentru ca oamenii sunt des altceva pe internet, e ca un alter-ego. Bucura-te de relatia actuala ca e greu de gasit oameni de treaba acum. Spor!
Stii eu cred ca toti baieti sunt cu doua fete.Toti uita de unde au plecat si e numai gura de ei, sigur mai sunt si unii de treaba, dar in fata se dau mari smecheri si sunt pretentiosi cand de fapt lor le este greu sa fie mereu ''perfecti'' daca intelegeti ce vreau sa spun. Baieti o sa intalnesti mereu dar cu cat intalnesti mai multi cu atat iti schimbi parerea si iti dai seama ca daca nu am fi noi fetele sai cumintim ce sar alege de ei? Nu am dreptate?:X:X
Julyssa nu sunt doar baieti de genul asta pe tpu...sunt destui la care se observa din primele trei cuvinte pe care le scriu ca nu au nimic in cap, si care nici sa minta nu stiu.Referitor la unul din subiectele atinse de tine, si anume virginitatea, cei care sunt cat de cat maturi da, asa si gandesc insa in viata de zi cu zi normal ca incearca.Doar nu doresti sa se gandeasca ei la fete si la viitorul lor, ei incearca si decizia e a fetelor ce fac cu virginitatea lor. Ei gasesc destule care sunt dispuse sa o faca.Cu fondul de ten, e ok pentru toti dupa parerea mea, insa cand spun "natural" se refera sa nu fie "varuita" tipa pe fata, sa se vada ca e aranjata, ingrijita si atat, nu sa fie alta fara acel fond de ten. Iar cu felul in care aratam, sunt si o gramada de fete care mint in sensul asta "eu vreau unul care sa ma iubeasca, romantic si cu sufletul bun" si cand apare unul cu un bmw, parfumat de te ineci langa el, cu 3 telefoane in mana si cu niste pectorali de zici ca sunt umflati, sa vezi cum se agita sa iasa in evidenta poate poate le pune mana pe buci.Ete nah... Toti, si fete si baieti in primul rand ne uitam la aspectul fizic, nu trebuie sa fie model dar trebuie sa ne placa, daca nu, nu o sa intereseze pe nimeni sufletul.
Parerea mea
Bravo @stresu, inteligent. Uite un baiat ca si stresu sa va cautati fetelor...doar ca unele nu vor sa vada adevarul si atunci normal ca si @stresu e intr-un fel un "nemernic" si un insensibil. Fetele, dar si baietii mai intai trebuie sa stie ce vor sa intalneasca, sa se gandeasca daca si exista si apoi sa caute sau sa spere.Atunci vor fi eliminate dezamagirile care de altfel nu apar din cauza altora.
pakito întreabă: