Ma pierd. Ma pierd in cuvinte, in fapte, in secunde, dar esentialul e acesta, ma pierd. Nu o spun ca sa fiu profunda, ca sa fiu altfel, ca sa trag atentia. O spun mai degraba in disperare. Nu stiu daca cineva ma poate intelege. Nu stiu nici macar daca voi posta asta. Nici macar nu inteleg eu insami ce vreau prin asta, prin cuvintele astea. De fapt stiu, dar nu am curajul sa rostesc cuvintele.
E destul de hazliu cat de lasa pot fi. Detesc slabiciunea, si totusi ma regasesc in ea. Pana si mie mi-e lehamite.
Hmmm, o sa va intrebati care e intrebarea. Macar de ar fi una. Cumva incerc sa o strecor.
Ce faci cand simti ca ai pierdut? Ce faci cand nu ai sens?
Mda, urasc cand cineva e atat de abscons si cumva am reusit sa fiu exact la fel. Ideea e urmatoarea: mi-am pierdut rostul. Nu am absolut nicio durere fizica, nu sunt pe moarte si nici nu am pe cineva drag in suferinta. Nu am motive sa fiu atat de ‘’jos’’. Si totusi sunt. Stiu de ce am ajuns aici si stiu ca e foarte posibil sa-mi plang de mila inutil. Sper din suflet sa nu va apucati sa analizati semantic ceea ce am scris, pentru ca ar fi o pierdere de timp.
Veti citi pana aici si va veti intreba: ’’Si totusi, ce vrea fata asta?’’
Vreau sfaturi. Ma simt pierduta. Si dureros de singura. Nu fizic, ci sufleteste. Stiti cum este sa fii inconjurat de multi oameni si sa nu te regasesti in niciunul? Imi vine sa rad cand imi amintesc. Era un citat, ceva de genul: ‘’Poti afla valoarea unui om dupa cantitatea de singuratate pe care o poate suporta.’’ Eram mandra, suportasem atata singuratate ca eram mai ceva ca Nadia Comaneci. Ma gandeam ca va veni si vremea mea si ca totul se va rezolva. Nu s-a intamplat, ia eu nu m-am plans, nu fatis. Chiar si pe mine ma minteam. Dar acum se pare ca nu mai pot sa ma mint. Acum am nevoie de un sfat, chit ca am refuzat enorm de mult sa cer ajutorul, acum nu mai pot, acum il cer. Ma ajuta anonimatul, altfel nu as fi facut-o in veci.
Asadar, spuneti-mi va rog, cum v-ati ridicat atunci cand nu ati mai putut? Cum ati continuat? Ce v-a dat putere? Stiu ca sunt slaba strigand dupa ajutor, insa imi asum asta. Am nevoie sa aud glasul altor oameni, am nevoie de alt ecou.

Pot sa iti spun doar atat punete si scrie o carte esti tare si chestia cu singuratate mai toata lumea o are uni o simt mai tare alti mai putin wtf si eu is pierdut dar ce sa faci mai treci si prin de astea...

Ai idee cati trec prin asta fara sa realizeze sau fara sa spuna un cuvant?
Traim singuri, intre alti oameni singuri, ne privim uneori obosit in ochi, intoarcem privirea in alta parte, goliti de singuratatea din ochii celuilalt si nu-l intrebam si nu-i marturisim nimic, ne continuam drumul si inertia...
Te lasi influentata de o psihologie negativa, nu cauti pozitivism in nimic, pana si oboseala ta sa-l cauti e o dovada la ceea ce sustin.
Extrage-ti bucuria din lucrurile simple care te inconjoara, dintr-o zi luminoasa, o melodie optimista auzita intamplator, o pisica simpatica privindu-ti trecerea pe geam, ghioceii din cosul plin al floraresei din colt, racoarea si linistea strazilor spalate de ploaie, aerul tare si plin de oxigen al diminetii si mii de alte mici amanunte, cioburi mici de viata care, adunate, iti fac ziua mai buna si sufletul mai usor.
Nu stii sa-ti traiesti singuratatea, n-o suporti si o lasi sa te saboteze, sa te transforme intr-o victima!
Alinta-te cu mici lucruri care-ti fac placere, o prajitura nepermisa din cauza caloriilor, un pranz intr-un restaurant luxos unde n-ai indrazni sa intri neinsotita, dar aranjata si eleganta te vei amuza de stupoarea si curiozitatea starnite de frumoasa necunoscuta care serveste singura pranzul, atat de enigmatica...
Sunt doar cateva idei, ceea ce te impinge inainte este, de fapt, lumina si bucuria!
Deschide-ti sufletul, nu-i fa pe plac in tentativa lui de victimizare si umple-l cu soare, cu ras, resurse ai chiar daca nu le simti acum, vei vedea rezultatele.
Singuratatea este impacarea deplina a ta cu tine, acceptarea eu-lui tau in toata fiinta ta, cu bune si rele.
Cate minute ai rezistat sa admiri jocul unei raze de soare pe covor?

Desi nu spui nimic despre motivul care a declansat aceasta stare, cu siguranta el exista.Banuiesc ca cineva a declansat in sufletul tau aceste framantari, caci numai oamenii ne pot face sa ne simtim singuri printre oameni.
Probabil ca nu ai primit confirmarea existentei tale, a faptelor tale si a sufletului tau, din partea cuiva, si din cauza asta nu te ragasesti in nimic.Lupta pe care o dai cu tine insati, nu e usoara, dar ea trebuie sa existe.
Intrebi ce ai putea face sa te regasesti. Uneori, nu e nevoie sa faci nimic, decat sa astepti.Pentru ca si rabdarea poate fi o arma in aceasta lupta.Nu cred ca trebuie sa ti se intample ceva deosebit, ca sa te determine sa lupti. Poti face compromisul de a trai in mod banal(cu riscul de a te simti oarecum primitiva), pana se va intampla ceva in viata ta. Te poti misca in virtutea inertiei.De ce? Pentru ca atata timp cat existam, putem avea sansa zilei de maine, zi in care speram ca ne vom regasi pe noi insine.
Urca-n sa, da-i bice si EXISTA!

Trec de ceva timp prin aceleasi stari cu cele descrise de tine. Insingurarea, lipsa prietenilor atunci cand ai nevoie de ei, sentimentul de neputinta si de pierdere, de ratare, intotdeauna duc spre dulcea depresie, care nu e deloc usoara, e ingrozitor sa lupti cu ea si odata ce o ai nu ai sa mai vezi nimic bun in jurul tau, totul va fi negru, absent si intutil, viata ta va merge inainte doar cu ajutorul xanaxului sau altor antidepresive prescrise de medic. Stiu ca e greu sa iti revii din aceste stari, dar incearca. incearca sa te gandesti ca daca suferi nu e intamplator, poate trebuie sa inveti niste lectii, poate trebuie sa indrepti niste greseli din trecut... who knows? te rog, incearca ca atunci cand ai ganduri negative sa incerci sa le alungi si sa te gandesti ca nu esti asa de jos. ce zici de copiii din africa care mor de foame?

Va multumesc din suflet pentru raspunsuri, tare ma bucur cand intalnesc oameni frumosi :).
Fiecare in parte mi-ati oferit o bucatica din voi si pentru asta va sunt recunoscatoare si vreau sa va dedic o melodie dulce, care sper sa va aduca un zambet pe chip: Mihai Margineanu - A Fost Odata.
http://www.youtube.com/watch?v=S4OXsAEVEOU&feature=related
P. S.: Nu am mai reusit sa intru pe contul initial, nu-mi accepta adresa de e-mail, insa as vrea sa-i spun lui Foxsilver ca prin cuvintele sale mi-a oferit o nesperata alinare. Multumesc! :)