Ma simt neliniștita și nu îmi găsesc locul.
Am un iubit cu care ma simt bine doar ca nu suntem zilnic împreuna,ne întâlnim săptămânal câteva zile și ne simțim minunat,de muncit nu mai muncesc,nu ma simt confortabil și nu îmi găsesc locul.Mi-e gândul tot la trecut și îmi vine sa plâng,dar în același timp nu vreau sa ma întorc la acel trecut pentru ca știu ca trecutul e trecut iar dacă nu ma mai aflu încă acolo înseamna ca nu e locul meu acolo.Dar nu mai știu ce vreau. Uneori îmi trece prin cap ca eu și iubitul meu oricum ne vom desparți și îmi e frica deoarece știu ca odata ce te gândești la despărțire ceva nu e bine intre noi,dar la mine nu este asa.Îl plac, îl iubesc, ma iubește doar ca ma plictisesc.Am senzația ca muncim mult și doar ca sa plătim facturi și sa ne putem vedea doua,trei zile și în rest nu avem nici o bucurie.Aaa,ba da,ne simțim minunat când ieșim pana în parc și cam atât tine distracția. Nu știu ce se întâmpla dar am senzația ca îmi pierd răbdarea,sunt constrânsa și limitata și parca altceva nu fac decât ma forțez sa merg la un loc de munca unde nu îmi place doar pentru a avea bani, stau și gestionez fiecare bănuț, calculez fiecare taxa și hrana și nu mai gust din bucuriile vieții.
Cum sa fac sa schimb asta?
Am eu o problema sau asa e normal?
Țin să mai precizez că senzatia asta nu este ceva nou pentru mine, am avut-o si in alte relatii si in alte prioade de viata.Nu mi-am gasit locul unde munceam simteam ca nu e pentru mine ce fac,intr-o alta locatie unde am locuit simteam ca nu ma pot acomoda, ca nu e de mine zona si nici oamenii si la scoala cand am fost am schimbat 2 licee si nici la al doilea nu m-am simtit confortabil.
Oare de ce?
Ce mi se intampla?
Voi putea fi fericita vreodata pe deplin?

Off... omenire... cat de putin te cunosti si te intelegi, si indeosebi creierul tau si functionarea acestuia.
Filozofie filozofie, dar adevar trist. Sorry for that, Moving on.

It begins:

Ai cazut in una din cele mai nenorocite false sperante ale secolului nostru. Imi trebuie X lucru ca sa fiu fericita, Imi trebuie X job ca sa fiu implinita.
Nu cumva ai asteptari prea mari de la tine? Gandeste-te la asta si gandeste-te bine.
De la ceea ce ai putea face dar nu faci fiindca te-ai obisnuit asa?
Sau poate insasi de la viata fiindca supra estimezi prea mult, cum ar trebui sa te simti facand N lucru, sau ce fel de fericire ar trebui sa iti aduca, si poate pui pe un piedestal oricare ar fi el X gand, N actiune, N drumetie samd.
Sau poate mai degraba duci o viata monotona, si faci exact cele spuse, vrei mai mult, poti mai mult, stii ca ai potentialul necesar, Dar ceva inauntrul tau te tine in loc.
Poate, doar poate, ai ajuns intr-un punct in care traiesti" Spune-mi cu cine umbli, ca sa iti spun cine esti", ce incerc sa spun prin asta? Te-ai inconjurat pasiv cat si activ cu oamenii ce nu tii doresti de fapt, ce nu ii gasesti necesar, si astfel prin, atasamentul creat mai mult sau mai putin, prin influenta ce ei o au asupra ta din nou, mai mult sau mai putin, ai ajuns sa fi in situatia in care esti.
Din ce inteleg esti tanara, Cat sa ai, 25-30? E normal sa nu stii ce anume vrei de la viata, unde sa te indrepti etc, nu e neaparat vina ta, poate fi cresterea ta, poate nu te-ai descoperit intru totul cum ar fi trebuit pana acum, nu ti-ai explorat indeajuns potentialul, posibilitatile, oricare ar fi acestea.
Sau poate te-ai legat singura de acest loc al comoditatii, al unei zone ce iti ofera o siguranta falsa.
Poate ai nevoie de mai multa afectiune, din N cauza, poate te simti nedorita, neiubita indeajuns, stiu ca ai precizat ceaa ce ai precizat, dar sa fim sinceri unul cu celalalt, chiar iai comunicat iubitului toate cele mentionate de mine? Daca da, sigur ai facut-o indeajuns? Nimeni, absolut nimeni nu iti va putea intelege nevoia de afectiune, sa ti-o daruiasca asa cum simti ca ai nevoie, atat cat ai nevoie, in felul in care ai nevoie. Comunica, comunica si comunica. Mult, detaliat, sincer, dezolant, cu lux de amanunte, spunand totul pe fata.
Cauza poate fi oricare, detaliile ce mi le furnizezi imi sunt insuficiente. Sper ca nu ti-am aberat, dar sunt aici, dai inainte, explica-mi ce si cum.

Este bine sa vorbesti cu cineva sa te descarci.
Din pacate asta e lumea in care traim, suntem niste marionete care trebuie sa munceasca( nu e nimic rau in a munci, ba este chiar bine) dar nu suntem platiti suficienti, totul se rezuma la bani.

Trebuie sa lasi gandurile de o parte si sa traiesti! Pentru ca asta va fi sistemul si nu cred ca o sa se schimbe prea curand. Asa ca incearca sa te simti bine, sa fii pozitiva! Bucura-te din plin!