Am fost sa donez sânge nu de mult timp,și le-am zis sa îmi ia sânge și de la cealaltă mână. Mie nu mi teama deloc. Toți avem fobii,unii le depășim unii rămânem cu ele întrega viața fiindcă nu le înfruntăm. Am avut fobie de gândaci și am scăpat de aceasta fobie după ce am luat câțiva gândaci in mana. Deci,concluzia o tragi tu cum sta treabă cu fobiile. Amânarea face ca o fobie sa fie fi mai severa,sa devina un handicap major.
Oricum și în biblie scrie că de ce ne temem nu scăpăm.
Un specialist te poate ajuta daca tu nu poți singura. E clar că tu singura nu o să poți depăși aceasta fobie,și te înțeleg ca și eu am fobia mea și nu mă înțelege nimeni, nici măcar cei care, de altfel se confruntă într-un mod paradoxal cu aceeași fobie, doar că eu nu înțeleg gravitatea datorita faptului că fobia lor nu e de același nivel, ci e mai tolerabilă. Cred că mai sunt multi cu aceeași fobie ca a ta doar că nivelul fricii e 3-5 la tine e 9-10 așa că e nevoie de un specialist, că sa scapi complet de ea prin diferite tehnici.
Nu imi este frica dar te inteleg in sensul ca si eu aveam o anumita frica de spitale mai ales de spitalele din Romania, secretul este sa te gandesti in alta parte
Cind mergi si urmeaza sa faci chestii genul asta, nu te uita, sa intorci capu sa te uiti in alta parte si nu te gandi, vorbeste si tu cu cei de pe acolo de altele.
Da sunt asa destui oameni si eu am patit de cateva ori, dar nu mereu se intampla.
Este frica de altcineva care vine sa iti faca ceva.Asa singur da, poti sa te si tai, poti sa faci orice ca nu ai nimic, pentru ca faci tu.
Ce am mai aflat de la un doctor de asta neurolog, a spus ca majoritatea oamenilor are o reactie la acele alea f subtiri gen acupunctura, ce te inteapa ei sa vada reactia nervilor, asa mi-a spus unu de asta batrin, doctor neurologist, ca aproape toti oamenii au o stare de asta naspa cand sunt intepati de acele ace.
Nu stiu de ce, nu am intrebat, dar a spus ca asa se intampla.