Mai mereu am fost o persoana singuratica din cauza ca am fost retrasa. Plus evenimentele neplacute in care nimeni nu a avut vointa sa imi fie alaturi, doar batjocura.
Si in sfarsit cand gasesc pe cineva cu care sa imi fac amintiri placute, o tristete imensa ma cuprinde si tot ce vreau e sa plang si sa ma izolez.

De ce?

Tie frica de abandon.
Cand incerci si vrei sa fi fericit iti vine in cap faptul ca la un momendat si acea persoana va pleca si atunci tie frica sa te atasezi si preferi sa fi distant ca sa te doara mai putin.
In viata nu poti sa iti pui bazele total in cineva decat in tine insuti dar asta nu inseamna ca nu mai trebuie sa te distrezi sau bucuri de viata.

Lasă trecutul in urma! Încearcă să te bucuri de prezent.

Vrand/nevrand te gandesti ca si acea persoana o sa te raneasca. E un sistem de aparare as spune. E bine si asta, sa nu acorzi prea multa incredere oamenilor. Dar tot ce e exagerat nu e bine, asta e clar. Ia totul inceptul cu incetul. Azi putin, maine putin. ITi dai tu seama in timp daca merita sa stai pe langa acea persoana sau nu. ceea ce stiu sigur e ca nu poti trai singur la nesfarsit.

Oamenii nu îți sunt alături pe gratis.În general au interese,urmăresc ceva,nu le pasă cu adevărat de tine. Obișnuiește-te cu asta.
Ți-e teamă să nu treci iar prin suferințele din trecut,să fii iar trădată.Ai acordat prea multă încredere și acum te temi să mai acorzi chiar și o frântură din ea.E normal,e o formă de apărare. Dacă nu te atașezi de nimeni,dacă îți impui să nu pui suflet,să nu te încrezi în nimeni, nu poți fi rănit.Dar pierzi totodată și bucuria de a fi cu o persoană care ține la tine))În timp, dacă persoana respectivă îți va dovedi că merită, vei reuși să ai iar încredere, să te bucuri.

Despre ce este vorba mai exact? Despre ce persoana este vorba?