Nu. Ma stropesc prima data cu dusul, dupa aia il pun jos și pun sapunul sau gelul de dus pe corp, iar apoi clatesc.
Pot spune că pe langa că ma spal o data pe saptamana, consum și din bun simt puțina apa. Și cica tot eu ma spal des(o data pe saptamana) cum cred ele, da macar consum putin, daca mă intelegi
Mai bine cresteam la cămin, decat in casa cu ele, pana și aia de la camin se spala cand vor ei
E normal sa te speli cam de 3-4 ori pe saptamana. Dar daca sa zicem ca lucrezi in locuri mai murdare si inevitabil, te murdaresti zilnic, atunci spalatul ar trebui sa devina zilnic. Logic daca stai s-o iei, corpul tau produce zilnic niste cantitati de uleiuri, piele moarta si transpratie. Nu e ok sa te speli nici zilnic pentru ca elimini prea mult din ele ( ele fiind necesare ca bariera de protectie impotriva bacteriilor din jur ), dar daca te murdaresti zilnic, nu ai ce face, asa ca te speli zilnic.
Depinde de la om la om. Dacă puți atunci ar trebui sa te speli mai des. Dacă ești sedentar și vremea e friguroasa afara si oricum nu mirosi urat merge.
Exista oameni si oameni din pacate. În locul tău spuneam unei rude sau unei cunostinte așa ceva, să se ia măsuri, că nu e normal.