Personal, îţi spun că n-o să fie o experienţă extraordinară să ai un grup de prieteni; desigur, depinde de mulţi factori.
află ce e ''cool'' pentru cei de vârsta ta şi adoptă-le ''stilul''. nu exagera, întotdeauna gândeşte-te dacă ţi se potriveşte. dacă îmbini personalitatea ta cu lucrurile pe care le fac, le ascultă, le poartă ceilalţi ai să fi câştigat şi ai să fi şi acceptat deşi la început o să fie puţin suspicioşi. (zici că n-ai ieşit până acum; şi-or fi format prejudecăţi cei din jur).
Bună!
Este draguţă întrebarea ta.
Bănuiesc că treci printr-o criză adolescentină, cu ghilimelele de rigoare, însă nu este atât de rău pe cât pare, din contră!
În primul rând dragul meu prieten, a te intregra într-un grup nu înseamnă a ieşi cu băieţii la fotbal, băut bere şi agăţat.Prietenii ţi poţi face în orice mediu, chiar şi virtuali. Poţi găsi oameni care să îţi înpărtăşească pasiunile chiar dacă nu sunt din acelaşi oraş cu tine, ceea ce se întâmplă din ce în ce mai des în ziua de astazi.
Nu vreau să crezi că te încurajez să îţi creezi o lume virtuală, nicidecum! Însă încerc să iau în calcul toate posibilităţile.
Şi eu, pot spune că sunt exact în aceeaşi situaţie ca şi tine, însă pe mine nu mă deranjează foarte tare că nu am prieteni mulţi în oraşul meu datorită faptului că nu am mai ieşit.
Eu am lumea mea şi prietenii mei care, chiar dacă nu sunt fizic lângă mine mă ajută incredibil de mult!
Dar revenind la problema ta, ai putea să ieşi pentru a cunoşte persoane noi, însă vreau să fii atent atunci când etichetezi o persoană ca fiind prietenul tau pentru că trebuie să vezi dacă ai într-adevăr ceva în comun cu acea persoană.Nu te arunca cu capul înainte doar pentru că acum treci prin faza asta.
Baftă multă şi vacanţă placută!
Acesta situatie o am si eu, sfaturi nu-ti pot da... tot ceea ce iti pot spune e ca e greu sa-ti gaseste un grup de prieteni ( chiar daca iti doresti asta ft mult ) fiindca dabea gaseste o persoana. E una chiar nu am deloc si nu mai visez de mult la un grup fiindca e prea mult, caut doar o persoana. dar este atat de greu { id : antonescua44 }
Mai am o intrebare imi place o fata dar e mai mare decat mine cam cu 6 ani cum fac so atrag de partea mea, tinand cont ca vb cu ea de mai bine de un an aproape in fiecare zi si ca de cate ori incerc sa ma dau la ea ma intimidez si ma pierd. multumesc