Nu cred ca se compara cu menstruatia, ala e chinul dat de dumnezeu pentru toate pacatele care le face cu alti barbati in loc sa stea cu unu in viata ei.
Invită-l la o bere și-i spui acolo.
I am spus deja prin mesaj, pe tine te as invita
Berea e buna la gust.
Nu știam, fiindcă nu consum niciun fel de alcool.
Nu se stie. Omul se schimba. Mai ai timp sa te apuci de baut bere.
Nu știu cum o fi, inca nu sunt mamă.
Poate că cei care spun asta, se referă la nașterea pe cale naturală, nu prin cezariană. Iar aici, durerile sunt diferite de la femeie la femeie. Unele dau naștere ușor, altele cu foarte mare dificultate. Însă bucuria oricărei mame e atunci când își ține pentru prima dată, pruncul in brațe, încât durerea prin care a trecut nici nu mai contează.
Eu cred că dureri mult mai mari le poate avea un om bolnav de cancer în stadiu terminal, când organismul lui slăbit nu mai răspunde la morfină. Din nefericire, am văzut astfel de situații. Crede-mă, imaginile sunt cumplite!
Cele mai multe nasteri sunt prin cezariana. Le dor apoi tot restul vietii operatia de fiecare data cand se schimba vremea. De cancer se moare repede in faza terminala si nu e ca o afectiune cronica ce doare frecvent tot restul vietii. Cancerul nu doare decat in faze terminale timp de cateva luni.
Cu cancerul bolnavul nu se chinuie prea mult in stadiu terminal cand doare foarte mult. De fapt asta este partea "buna" a cancerului. Nu se chinuie prea mult timp pacientul.
Asa e, dar vezi uni sunt lipsiti de empatie gen steregoi care rade de astfel de cazuri
Habar nu ai ce vorbești, măi steregoiule!
Tu ai avut vreodată pe cineva din jur (un părinte, un prieten apropiat) bolnav de cancer? Dacă aveai nu te tăvăleai de râs, ca un clown la circ.
Cancerul nu doare DOAR in fază terminală, bolnavii pot acuza dureri cumplite, inca din stadiul II al bolii. Depinde și de tipul cancerului, pot exista și forme destul de agresive.Și de zona unde este localizat. De multe ori, se ajunge la intervenții chirurgicale. In cazul unui cancer de colon, abdomenul bolnavilor le e despicat in două, pentru extirparea tumorii. in cazul unui cancer la sân, bolnava poate pierde un sân etc
Ahaa, pentru ca acesti bolnavi suferă doar o săptămână sau 2 ani, sau 5 ani, după intervenția chirurgicală (fiindcă, după aceea, s-ar putea intâmpla să dea colțu') in conceptia ta, aceste suferințe, nu se pun! Fiindcă sunt pe termen "scurt". Nu durează o viață.
Deci, mai chinuitoare e suferința celor cu cezariană, fiindcă au dureri la schimbarea vremii. De ce nu ar fi la fel de gravă și suferința celor care sunt operați de apendice, de colecist sau care suferă de reumatism? La urma urmei, toate ar putea fi influențate de schimbarea vremii.
Te-ai gândit că poate acestea sunt dureri mici, suportabile? Pe când la cancer e ceva insuportabil!
"De fapt asta este partea "buna" a cancerului. Nu se chinuie prea mult timp pacientul"
Steregoi, mai bine zi Doamne ferește!
Iar eu voi spune, Doamne, iartă-l că nu știe ce vorbește!
Iti spun din experienta.
Să fii sănătos!
Multumesc *
Tu vad ca razi mereu in poza.
Am zis eu ca nu doare tare cancerul in faze terminale? Din fericire nu dureaza prea mult timp agonia pacientului.
@Steregoi
Din cauza asta m-ai blocat? Să am motiv, pentru a sărbători și a bea o bere, uh?
Daca e asa, inseamna ca femeile sunt tare uituce, altfel nu se explica de ce ar mai face si al doilea copil.
Am auzit de multe ori ca se simte ca si cum ti-ai rupe de 20 de oase deodata.
Da. Mai e durerea emotionala afectiva datorita mortii vreunui copil fie prin avort spontan fie dupa nasterea copilului.
Ai restrans intrebarea la femeie si nu la modul general la ambele sexe. Daca era la modul general raspunsul era ca afectiunea numita cancer e cea mai mare durere pe care o poate avea omul pentru ca este acompaniat si de durere afectiva emotionala. Ai intrebat de durere specifica femeilor. Asa intrebare asa raspuns.
Multe mamici spun ca cele mai dureroase sunt contractiile, nu nasterea in sine. Procesul travaliului este extenuant pentru multe mame.
noname2021 întreabă:
___Enzo întreabă: