Total de acord cu tine! Prea putini de puscarie.
Dar eu as dispune castrarea fizica, imediata, ca sa nu mai poate in veci, sa violeze pe altcineva, pentru ca asta fac cei care au violat odata, imediat cum ies, fac alte victime, fiind practic bolnavi mental.
Și mie îmi provocă o reacție foarte puternică de ură. Dar justiția nu se face cu ură, ci cu dreptate, cu judecată, cu principii de drept.
Daca copilul meu ar fi victima unui astfel de jeg nu as astepta legea sa-mi faca dreptate,, l-as omora cu mana mea.
Pentru pedofili as da minim 15 ani.
Cum au zis aia care au sustinut ca au fost abuzati sexual de Michael Jackson: noua ne-a placut ce ne facea, nu ne-am dat seama ca e ceva rau. Si pe urma zic ei ca au mintit la proces ca sa-l apere pe Michael.
Faza la care Oprah Winfrey a comentat ca la fel a fost si cand ea a fost abuzata sexual: era ceva placut.
Deci daca al tau copil n-a fost abuzat de un violator sadic, copilul va tine cu pedofilul, nu va tine cu tine. Deci de ce nu-ti spune de relatie? Pentru ca al tau copil nu vrea ca relatia cu pedofilul sa inceteze.
O analiza psihiatrica serioasa si in functie de verdict, executia, castrarea chimica, sau libertate strict supravegheata. Nu are sens sa cheltui bani SI cu tinerea lor la bulau, mai ales ca unii dintre ei au meserii din prisma carora pot aduce beneficii societatii.
La crima, sunt zeci de fatete ale problemei. As incepe de la NUP pana la executie, evitind pe cit posibil pedepsele cu inchisoarea. Inchisoarea la noi nu educa/corecteaza decat intr-un numar infim de cazuri. Conform legislatiei actuale, daca vine unul la mine cu un briceag si eu il omor cu un cutit mai mare in legitima aparare, e crima. Bine, ideea e ca domiciliul inviolabil e gluma. Gen vin acasa si il gasesc pe unul cum o violeaza pe fiica-mea si pe nevasta-mea cu gitul taiat, daca iau bita de baseball si ii dau pana e tot o pasta rosie diforma intinsa pe jos e crima. Ar trebui sa il imobilizez si sa sun la 112, apoi sa astept linistit sa vina politia. Intr-un astfel de caz zici tu ca daca il omor pe ala nu ar trebui sa mai vad lumina zilei? Interesant, dar nu.
Castrarea nu merge, caci ar fi un act medical facut fara scopul de a ajuta pacientul; cred ca detentia pe toata perioda pe care reprezinta un pericol would do, adica pe toata durata vietii. Si pentru alte fapte grave, la fel. Sa stii totusi ca pedofilii sunt violati in inchisoare, li se sparg toti dintii, sunt batuti, si cateodata omorati.
Pai pe viata ar trebui închiși. Ei după ce fac acei 5 ani de închisoare tot la vechile obiceiuri se întorc. Am văzut asta într-un episod de CSI.
Vezi raspunsurile mele de mai sus.
Pedofilia este similara unei crime, insa tratamentul in inchisoare este mult mai grav decat cel al criminalilor. Politistii sunt tratati cel mai rau in inchisoare daca sunt bagati cu puscariasi obisnuiti. Pedofilii sunt violati crunt, insemnati cu cutitul pe fata, batuti constant. Tin minte ca spunea cineva ca in prima zi un pedofil a fost violat cu coada de matura pana i-a facut hemoragie, super, nu? Astia nu rezista un an, probabil, dar apoi mai mult de 5.
Castrati si inchisoare pe viata pentru scursurile de genul. Nu il baga pe cel de mai sus in seama. Planeta asta e condusa de cretini care fac legi si mai tampite
. Doar o privire la ce pedepse de rahat au unii si iti dai seama ce zic.
Man,cei care dau legile ei insisi participa in astfel de acte.Ei fac legile sa scape.Banu conduce.Ai bani,ai avocat bun,ai scapat indiferent de crima,in timp ce unu face ani de inchisoare ca a furat gaina vecinului sa bage ceva la maț.
Judecatori,avocati,procurori,toti sunt mana in mana. Exista si exceptii in care lupta pentru dreptate,dar multi sunt slabi si se corup, de asta se intampla ce zici tu.
Ar trebui, normal, dar ei scapa pentru ca sunt mai presus de lege.Ei dau legile, nu ai inteles asta? baga la cap!
Nu exista pedepse pentru pedofilie.
5 ani ți se pare puțin. Inchisoare nu e totuși un vas de croaziera.
Nu poți scapa "fără nimic". Probabil as micșora pedeapsa.Nu e ca si cum un pedofil își schimba brusc preferințele după ce petrece 5 ani între 4 pereți.Ca-5,ca-15,el rămâne tot același. Fapta pentru care e condamnat nu e una pentru care se poate cai sau care se poate "îndrepta" cu meditație si izolare.Nu-l ajuta cu nimic pedeapsa, n-o sa sufere brusc o schimbare de 180 de grade.
Castrați chimic, poate.Desi nu e cea mai buna solutie.E o pedeapsa pentru ceva ce nu poți pedepsi.
Esti bolnava, n-ai de ce sa calci afara in societate, esti irecuperabila. Cum sa micsorezi pedepsele? Tu citesti aberatiile tale?
Acum cine baga in seama pe cine?
Da, asa e, eu sunt cea bolnava.Nu tipul care a zis ca l-ar omorî cu mana lui.Sau ăla care crede ca trebuie împușcați.La mine e problema.
De ce sa nu le micșorez? Ce crezi ca se rezolva dacă inchizi o persona timp de 15 ani, cât voiai tu? Crezi ca intr-o zi se va trezi si brusc va realiza cât de "greșit" a fost tot ce a făcut si va cere iertare? Poate un hot se va cai, dar un pedofil crezi ca își va nega brusc propria lui natura? Nu rezolvi nimic asa pe termen lung.
Orice om normal vede negru in fata ochilor atunci cand o persoana de genul ii ucide/violeaza/maltrateaza persoanele dragi. La cum ma stiu pe mine cu siguranta mi-as pierde cumpatul. Cu cat dai pedepse mai mari,, cu atat aia nu mai pupa libertatea, multi poate mor in puscarie ( sa speram). Fata de persoanele astea nu am absolut nicio urma de empatie, nicio mila, le vreau tot raul.
Da,dar aici nu era vorba de persoanele dragi. Tipa te întreba la modul general ce parere ai despre pedofili(ma rog, despre durata pedepsei pentru viol). Raspunsul tau e mult prea subiectiv.
"Fata de persoanele astea nu am absolut nicio urma de empatie, nicio mila, le vreau tot raul." Si cică eu sunt bolnava De ce sa le vrei răul? Nu ele aleg sa fie cum sunt.Nu-i poti învinovăți, cel puțin nu pe toți.
Nu era, dar daca se intampla si d-astea ce te faci? Nu-ti doresc, ca sa vezi ca sunt uman.
Sunt un tip cu toleranta foarte mica si radical in multe cazuri, nu ofer empatia mea oricui,, mai ales jegurilor de genul care nu merita. E o diferenta intre bolnavii care nu iti fac niciun rau si bolnavii astia care comit atatea mizerii. Dar pe cine sa invinuiesc? Cu justitia nu merge asa ' am omorat/violat/am comis acte de pedofilie dar eram sub influenta bauturii/sunt bolnav mintal', ai comis fapte penale, esti bagat la racoare fara discutii. Tin cu dreptatea, niciodata nu voi lua apararea unor astfel de oameni.
Ce ma fac dacă mi se intampla mie? Nimic.As fi avut aceeași parere.Da, as fi urât persoana aia, dar doar pentru ca mi-a făcut mie (indirect) rău.Tot as considera ca nu e vina lui, cel puțin nu in totalitate.Dar asta nu prea ar mai conta in cazul asta.
Da, e o diferenta in ceea ce privește consecintele faptelor.E o diferenta pentru tine, nu pentru ei.
Pe nimeni.Nu trebuie sa invinuiesti pe cineva.Ar trebui mai întâi sa înțelegi si abia după sa invinuiesti.
"cu justiția nu merge asa ‘ am omorat/violat/am comis acte de pedofilie dar eram sub influenta bauturii/sunt bolnav mintal' de fapt da, merge in cazul bolilor mintale.Dar aici nu vorbim despre o boala.
Ții cu dreptatea ta.Nu cu dreptatea lor.Nu exista o dreptate universala, care sa se aplice amandurora.
O singura dreptate exista pentru tine ca om cand esti victima indirecta a astora 'ochi pentru ochi si dinte pentru dinte'. La fel si in cazul criminalilor, ti-am mai spus mai sus, unii nu ar mai astepta sa intervina legile ci ar actiona direct.
Nu,nu exista o singura dreptate.Pentru mine dreptatea rămâne aceeași, se modifica doar perspectiva mea.Nu o sa afirm altceva doar pentru ca de data asta fapta ma vizează pe mine.
Care e dreptatea ta? Ca ai tot pomenit-o dar n-ai zis o
Cred ca ți-am mai zis ca nu exista o dreptate universala.Ce tie ți se pare corect lui nu i se pare la fel. Dreptatea mea? Daca m-ar răni pe mine direct sau indirect as vrea sa sufere, cum ai zis si tu.Dar sunt conștientă ca asta e doar o răzbunare.Nu consider ca ar fi drept sa sufere sau ca eu sunt îndreptățită sa-l fac sa sufere.
Esti foarte indreptatita in cazul de fata luand-o ipotetic, puscaria e pedeapsa mult prea blanda.
Ba da, aleg să violeze, poți să fii atras de tot felul de lucruri fără să acționezi așa față de persoane care nu își dau consimțământul. Sunt destule femei care arată ca niște adolescente și pe care poți să le îmbraci cu acordul lor în fustițe școlărești și cu care poți să-ți satisfaci fanteziile. Dacă ești atât de inconștient încât nu te poți abține să violezi, nu ai ce căuta în societate. Stai închis pe veci, într-un spital de psihiatrie dacă nu în pușcărie. Tu susții că ei sunt niște animale fără rațiune. Ce să caute animalul liber? Ai văzut tu câini turbați lăsați să se plimbe printre oameni?
Majoritatea nici nu sunt pedofili, daca ești atras de ceva nu vrei sa violezi, își aleg prada mai slabă din punct de vedere fizic pentru că nu se poate apăra atât de ușor ca o femeie. Ce mă amuză e că toți lu-ati apărarea victimelor și parcă a-ți empatiza cu ele, dar 9 din 10 ca voi nu a-ți fii in stare sa suportati o persoana cu ptsd.
Uita-te la https://www.youtube.com/watch?v=OQcbtLOcHtg
Este vorba de doua femei care au fost abuzate sexual de calugarite cand erau copii (adolescente). Ele marturiseau ca le placea, se simteau speciale, libere si iubite. Si le iubeau pe calugarite.
Expertii spun ca victimele abuzurilor sexuale asupra copiilor marturisesc ce s-a intamplat dupa varsta de 50 ani.
Maicutele astea mi se par dubioase rau si definitia falsitatii cumva, nu toate dar cu siguranta multe, ce fac ele impreuna cu calugarii in manastiri probabil depaseste orice moralitate (sunt atatea cazuri in lume), foarte bine ca se distreaza intre ei acolo, doar sa nu mai promoveze un ''bine'' al lor, le dicteaza prostilor ce sa faca si ei nu au treaba. Foarte fatarnici, pedofilia, curvia si tot ce blameaza ei o practica, incep sa cred tot mai mult ca religia e doar o perdea pentru a ascunde multe aspecte.
Pedofilia este mai comuna de cat crezi, 1 din 10 bărbați sunt pedofili sau au tendințe pedofile.
https://youtu.be/egiBgmvv8wA
https://youtu.be/k-q2ptFjgNw
Aceleași. Că depinde de gravitatea situației care o provoacă pedofilul.
Primesc destulă durere și ura, chiar inzecita de cat le provoacă victimelor. Nu e nevoie să fie măcelăriți pe viu, cu cat văd că sunt nesuportati de societate cu atât sunt mai multe șanse să aibă din nou victime. Pentru că se simt motivați să provoace victime din răzbunarea și ura care o vad că o primesc.
La fel și pentru criminali, daca tu crezi că ar trebui sa nu mai vadă lumina zilei, asta înseamnă că vrei sa-i torturezi, izolarea e o metoda învechită de tortura, daca ai conduce tu societatea și ai da astfel de pedepse, nu ești diferita de ei. Ești chiar la fel, poate chiar mai rău.
Tu chiar crezi ca-i ajuta la ceva dacă petrec 5 ani intr-o închisoare? Se schimba ceva?
Nu, dar măcar nu au posibilitatea de a face rău altora o perioadă cât mai lungă.
Ce te mai mira la justitia din Romania, mai ieri am aflat ca un detinut inchis pe viata pentru 6 crime, a fost eliberat din puscarie, mai raman interlopii si proxenetii sa fie lasati si aia liberi pe strada.
Niste marturii ale unor victime ale abuzului sexual, pentru cine este curios
https://youtu.be/gLR9Efx547E
Video-ul incepe de la minutul 6:35.