Nu credeți că neiubirea o atragem tot noi?

Este adevărat că la un momentdat am simțit cu toții că nu suntem apreciați la adevărata noastră valoare, dar nu credeți că tot având această credință că un animal sau o ființă de altă natură decât natura noastră umană ne-ar putea iubi mai mult decât un uman, ar fi ușor exacerbată și de aici atragem asupra noastră nepăsărea, neiubirea, dezinteresul uman?

Altfel spus, nu credeți că toți acești umani din Univers cerem și dorim iubire și apreciere, dar îndepărtându-ne tot mai mult de oameni și apropiindu-ne mai mult de animale, devine o prăpastie în conectarea și apropierea de umani?

Poate fi asta și un fel de "gelozie"?

Știu că iubitorii de animale o să-mi săriți în cap (și eu sunt iubitoare de animale, dar recunosc că și eu am această credință, de aceea și întreb), dar e doar o observație, nu ucideți observatorul.

Cred că am spus clar că noi simțim că nu suntem apreciați la adevărata valoare (și nu m-am referit la mine strict/la oameni în general/ să nu-mi spui că tu nu ai simțit măcar o dată asta, mai ales dacă ai simțit că un animal poate înlocui un om), iar prin remarca asta mă refer atunci când spunem că oamenii sunt "răi", "proști" sau alte apelative când utilizezi aceste apelative, cred că simți că nu ești iubit la adevărata ta valoare și de aici, și apelativele, altfel de ce ai simți nevoia să le pui.

Ok, cred că m-am pierdut în prea multe amănunte

Răspunde

Raportează

Evaluează

Nu cred ca un animal de companie poate inlocui un om, are si el rolul lui, poate umple un gol dar un om este altceva. Unii oameni chiar sunt rai, prosti si chiar ambele Si nu spun asta pentru ca as fi subiectiv, cu mine s-au purtat foarte frumos dar cu altii... am vazut de ce sunt in stare.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Dar totuși ai răbdare să-mi comentezi, interesant paradox ))

Răspunde

Raportează

Evaluează