Nu stiu daca e bine sa pun intrebarea asta pe acest site dar poate este vreun credincios 100% care sa ma sfatuiasca cumva. Eu am 18 ani, in urma cu 2 ani am vrut sa ma sinucid dar din fericire intr un ultim monent am renuntat, pur si simplu parca am simtit o lumina in ochi si am renuntat speriat fiind am intrat intr-o stare de soc, adica au aparut mustrarile de constiinta. De atunci am ntrat in depresie si am tot felul de ganduri urate si stari de anxietate si neliniste. Credeti ca daca voi merge la o Manastire si-i voi martusisi totul unui Staret baran sunt sanse sa-mi recapat puterile si sa fiu un om fericit cum eram inainte? As putea sa scap de starile astea urate care le am si sa ma "insanatosesc la minte" la fel cum am fost eu odata? Va multumesc tuturor ce v-ati dat interesul sa ma ajutati!

Desigur ca te v.a ajuta. Dar nu trebuie doar sa te duci la manastire si sa spui si dupa aceea gata. Trebuie sa crezi ca poti trece peste aceste poveri lasate de Dumnezeu pentru a te incerca. Trebuie sa te si rogi [ recomandat in fiecare seara ] sau cand ai nevoi. Bafta oricum. Da sa nu te duci la bisericile din oras ca alea sunt numai vrajeli, dar chiar si cele de la tara sunt. [ parerea mea ]. Pace.

Da. Uneori destainuirea ajuta dar trebuie sa te ajuti si singur. Un autocontrol ar fi necesar. Poti sa mergi si la un psiholog.

Trebuie sa iti gasesti un duhovnic - adica un preot mai batran la manastire, insa poate nu il gasesti pe cel pe care il cauti din prima, sau la prima manastire. Un om intelept, cu experienta, care stie cuvantul lui Dumnezeu ar fi cel mai potrivit sa te asculte, cu calm si cu iubire, fara sa iti reproseze sau sa iti sara in cap ca o closca. Insa comunismul a distrus si sistemul manastirilor, asa ca, daca nu gasesti din prima un dohovnic pe plac, nu inseamna ca trebuie sa lasi totul balta - mai cauti - ceva de calitate nu se obtine usor, nu?

Da, impartasania te va ajuta. Lumina poate fi ceva divin. Pe langa asta poti sa cauti ajutor si la un psiholog, si ala poate ajuta. Insa nu numai la psiholog. Trebuie sa ai speranta si sa crezi ca te-ai nascut cu un scop in aceasta lume! Daca reusesti sa iesi din starea aceasta, poate ca reusesti sa-ti faci viata mai placuta.

Desigur!
În general, astfel de manifestări de "nelinişte", de "dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, trebuie să vezi în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care te raportezi la ceilalţi, modul în care te raportezi la Dumnezeu, aşteptările pe care le ai de la tine...
Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial să cauţi sprijin moral. Nu sta aşa. Nu trebuie să îngădui nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele tale.

Trebuie să fugi de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.

Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!
Este vital să ceri şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.


Şi trebuie să te mulţumeşti cu paşii mici dar siguri şi definitivi, ai aflării răspunsurilor, la întrebări esenţiale ale vieţii...

Prietene,omul nu poate decat sa te sfatuiasca cum crede el ca e mai bine nu gresesti apeland la oameni dar cred ca Dumnezeu e mereu mai aproape. Si cum au spus si altii, fii mai optimist, gandeste liber crede in viata si nu fi las fiecare zi e frumoada si nu se merita sa faci tampenii. Totul se petrece in mintea ta, o gandire pozitiva ca face ca ochii tai sa vada partea plina a paharului!