O victima care a fost batjocorita, batuta, jefuita, nedreptatita in scoli atat de colegi si profesori traind o pedeapsa, neavand habar ce este corect sau legal realizand la maturitate, se mai poate face ceva in legatura cu asta? Cand persoanele astea au ajuns bogate si departe in viata iar victima a ramas pe loc in pedeapsa, ce este corect si cum in asta?
Asa pateste toata lumea? E corect ca lumea sa se comporte asa? Si ce ar trebui sa faca un copil care este mereu inconjurat de asemenea oameni si tatal urla "Dumnezeu te vede mincinoaso"? Acela a fost Dumnezeu, asemenea comportament si eu sunt pedepsita ca ce anume? Ca Dumenzeu e un hot? Ca adultii fac ce vor ei din viata unui copil, il trimit unde vor ei dupa preferinte personale, care-s preferintele cand e vorba de pus note la scoala daca nu faptul ca stie lectia? Ce altceva trebuie sa stie?
Care sunt preferintele oamenilor in legatura cu persoana daca nu "priceperea" la "domeniul" in care se baga? Si eu sunt cea amenintata ca ma vede Dz ca as minti eu?
Ordonare:
După relevanţă
Sa o luam cu inceputul, Romania este o tara post-comunista, de lumea a 3-a, in care coruptia este majoritara, in care daca o persoana nu bea/fumeasca/drogheaza inseamna ca e handicapata/anti-sociala/stupida etc. De asemeneae, societatea din Romania valorifica doar violenta, talhariile, ilegalitatile in general. Bataia este "rupta din rai" iar majoritatea parintilor sunt debili mintal. Esti practic... pedepsit pentru ca te-ai nascut in asa hal de tara. Acele persoane nu-s chiar bogate, daca ii urmaresti, tot ce au luat au luat in rate, majoritatea sunt pe maxim 3000 lei (intrati cu pile) si daca nu le ajunge, fura. La scoala, depinde de scoala si de profesori, dar da, rudele profesorilor au mediile mereu 10, examenul de capacitate maxim 6, si pica bacul. Eu, spre exemplu, am fost tinut doar in 5 la materiile de bac (deoarece nu faceam meditatii cu profesorii de la clasa) si am luat nota uriasa la bac. Doar la materii neimportante luam note pe munca (limbi straine, muzica, desen, sport etc.). Vorba lui Bill Gates, viata e de rahat, obisnuieste-te cu idea...
RăspundeMultumesc ca ma inveselesti, chiar ma apuca depresia cand vad cum le merge altora si unde am ajuns eu. Dar mereu uit cate ceva mic care inseamna mult.
Răspunde Eu stau in strainatate intr o tara care nu a fost vreodata comunista si am fost luat o de fraiera la randul meu pentru ca imi vedeam de treaba mea, eram tacuta si inchisa in mine. Nu doar la noi stau treburile asa cu toate ca e posibil sa fie ceva mai rau mai ales atunci cand vine vorba de violenta fizica
Asa si la mine, am fost luat de fraier pentru ca-s introvert si ma doare la banana de ce face restul.
Sa nu te compari niciodata cu restul! Tu esti tu, facand ce-ti place tie doar ca la scara larga, vei ajunge cu mult mai multi bani decat acei care fac ilegalitati... Sa nu-ti fie frica ca nu e in trending ceea ce faci tu, deoarece chiar tu poti defini un trend. Si eu am lansat trenduri, postand pe un site din care faci bani din memes, meme-uri de au ajuns trend la nivel global, de 8 ori.
Eu am fost in clasa la liceu cu fata directoarei. Toti profii ii dadeau numai 10, ca sa nu se puna prost cu ma-sa probabil.
Am avut odata de facut un referat, si toti elevii care erau la inceputul catalogului si nu au avut referat au primit 4. Cand a ajuns profa cu catalogul la fetita directoarei, nici aia nu a avut referatul, si ghici ce: nu i-a pus 4!
Tara de corupti.
Eu am fost odata in echipa cu ciudatele clasei, nu erau rude la profesori dar primeau note pe ochi frumosi. N-au facut nimic, nu m-au anuntat de ceva... m-am trezit si eu cu 10 (nibba what?)
Ai vreo sursa in care sa arati c asa a zis Bill Gates? un citata mai frecvent de a lui era "nu e vina ta ca te-ai nascut sarac, e vina ta daca mori sarac".
Cat despre tara... mai bine ai cauta solutii pentru tine decat sa te plangi de altii. vezi ce poti face tu in situatia data nu ce fac sau nu fac altii. Schimba-ti focusul de pe altii pe tine si solutii. Indiferent ca e coruptie, hotie sau orice altceva ai crede tu.
Mult succes
Nu gasesc direct o sursa doar pentru acel citat, dar uite aici si explicatii pentru el: https://www.quora.com/Why-did-Bill-Gates-say-life-is-unfair-get-used-to-it
Aici sunt 10 citate: https://www.vagabomb.com/......nd-Wisdom/
Astia ii trateaza ca pe dumnezeu pe cei cu "roluri" in viata, nu primesc nimic saracindu-i pe altii, de frica de a nu-si pierde ei rolul. Cu frica se "cumpara" subalternii. Si de asta nu sunt deloc de partea celor care accepta "autoritatile" umane, omul acela face propriile reguli pe "Teritoriul personal".
Unde anume ai ajuns tu? Cati ani ai? Ca in toata postarea asta, vad numai generalitati despre cum "iti merge prost si sunt ceilalti de vina pentru asta", dar nu am vazut deloc detalii specifice, iar asa, la general, tind sa cred ca nu e numai vina celorlalti pentru care iti merge prost.
Nu stiu detalii despre situatia ta, caci nu ai dat, asa ca am sa vorbesc si eu tot la general.
Succesul tau depinde in cea mai mare parte de tine. Trebuie doar sa muncesti sa ajungi la el. Poti intelege prin succes orice: deschiderea unei afaceri, o functie publica inalta, sa devii cunoscut ca artist, etc. Toate astea au nevoie de MUNCA. Nu exista o scurtatura pentru a ajunge la succes.
Imagineaza-ti ca saptamana viitoare ai un eveniment important la care de abia astepti sa iei parte, dar nu poti face sa treaca timpul mai repede. LA FEL E SI IN CAZUL ASTA! Trebuie sa muncesti ca sa iti indeplinesti visurile, caci informatiile le gasesti pe internet, n-ai decat sa stai sa le intelegi. Dar ghici ce, intelegerea lucrurilor urmeaza o traiectorie exponentiala! Inceputul e lent, dar o sa inveti din ce in ce mai repede.
Acum nu stiu, poate problemele tale nu sunt financiare asa cum am presupus, ai un job stabil si platit decent, dar ai devenit introvertita pentru traumele suferite in trecut. Poti incepe prin a iti creste increderea in sine propunandu-ti sa vorbesti cu necunoscuti ca sa vezi ca nu iti vrea toata lumea raul.
Da asta e problema, ca nu mi s-a spus cum sa ajung unde vreau, ci mi se urla "dumnezeu", pentru unii se poate, si eu ii stiu pe "oameni" care imi sunt obastacole si nu ma ajuta cu nimic din ce am nevoie. M-am trezit la o varsta ca nu stiam ce sa fac cand trebuia, dar atatia ani s-au dus asa ca trebuia sa-l astept pe dz ca sa-mi faca destinul cand dz era ocupat sa faca destinul altcuiva iar persoanele de care eram inconjurata erau "contra" lucrului care voiam sa-l fac eu. Scriu mult si in ce scriu este modul in care gandesc cauzat de cum traiesc. Si nu mai am nici cei 12 ani nici 18, am trecut si de 25.
Adica aveam 12 ani, si ca sa spun am vrut sa fac mai multe lucruri, arte, vizuale, audsio, pe calculator ceva, am avut diverse hobby. Dar mereu a fost tatal meu contra, iar mama paralela, el mereu urla lucrurile astea cu dz "se naste" si alte din astea. Nu am avut cu cine sa vorbesc si unde sa ajung, ca sa dau un detaliu despre mine eu nu stiu televizor, nici carti. Acasa de obicei am stat degeaba singura in camera mea goala, faceam lucruri pe calculator prin multe pedepse, de obicei nu aveam voie, si dupa 3 luni de pedeapsa nu mai stiam nu mai aveam chef. Si erau multe lucruri care existau dar nu le stiam eu, m-am trezit la varsta de 20 afland ca existau acele lucruri si nu mai eram un copil. Ar fi fost altfel daca stiam vreun site unde sa socializez cu oameni care deja se pricepeau la ce-mi placea sa fac. In viata eala nu am cunoscut, nu am cu ce sa ma inteleg si asta ma supara foarte mult, ca era realitatea in care traiam. Stiu ca nu exista scurtatura ca "de la 12 ani trebuia sa incep cum imi doream si eu, dar uite n-am avut posibilitatea si la 20 radeau de mine ". Eu nu stiam nu vedeam alti aomeni, eu eram inchisa in acest cerc. Desigur ca am intrebat am cautat, dar nu aveam ce sa fac, mi-a ramas sa plang ca nu am fost informata "inainte".
Cand am ajuns la liceu eu habar nu aveam ca mai urma scoala dupa generala. Nu am fost informata ca vor conta notele, plus ca nu eram constienta de notele care le primeam, pentru ca da eram atenta in clasa si stiam materiile, dar mi se dadeau note din ce in ce mai mici. Aceste note au afectat media cu care am intrat la liceu. Iar mie mi-a ramas doar sa ma enervez realizand ca "nu stiam ce?" adica "nu a fost alegerea mea ci a lor, au facut ce au vrut din viata mea". Nu am nimic in viata, si-au batut joc de mine m-au obligat sa renunt, credeam ca voi putea trai altfel dar ma afecteaza ce au avut ei chef sa faca din mine? In scoala generala eram copil nu aveam viata in afara scolii, nimic. Dar in liceu am devenit mai constienta, ca mi se puneau note mici cu tot felul de motive iar unii profesori erau starniti contra mea, colegii vorbeau prostii. Am renuntat, dupa ce am repetat a9a ca sa ma pot transfera din bataia care o mancam pe scoala profesionala, da stateam speriata in banca nu ma miscam, asta am facut, si ea a inceput sa urle sa injure sa spuna lucruri oribile si am zis "lasa-ma in pace" si m-a lovit cu motivul ca "fa te bat comentezi la mine". Mereu a trebuit sa ma ascund de asemenea oameni. Si n-am stiut niciodata cum sa ajung unde am vrut, am aflat cand aveam 20 ca as fi putut sa ma fi dus undeva, dar deja nu mai eram "minora". Asa eram clasa a11a, a trebuti sa renunt iar, primeam 5 in loc de 10, de ce? Ca profesorii "stau problema mea" ce anume? Stiam lectia perfect. Am vrut sa fac designer, am gasit un curs pe net, nu scria ce studii aveam nevoie, tatal meu a spart calculatorul (apoi a mintit pe vecinul despre ce s-a intamplat de fapt), apoi dupa un an nu mai stiam nimic, nici macar proiectele mele artistice, am vrut sa schimb, am descoperit ca pentru designer se face facultate, si ca la 20 de ani eram prea "batrana" ca sa fiu "incepatoare", ca hey sunt copilasi germani de 16 ani frumos eu nu aveam la varsta lor. Eu abia la 19 ani descoperisem.
Si am facut mereu ce am stiut, sa imi pun "ce am adunat de la viata" in ceea ce faceam. Asta facem toti, unii au facut si stiut altceva de la viata, eu l-am asteptat pe dz sa privesc cu ce era ocupat. Eu stiam numai dz si altceva, "nu exista" dupa cum spunea tatal meu mereu, exista casa asta era realitatea mea, ce traiam aici traiam si la scoala. Si el zicea cica "faci cum faci cu mine", am facut am stat ghemuita plangand, tremurand. Si el era beat si urla ridica tonu la fiecare repetare, mereu aceeasi covnersatie " iti bati joc de mine" " te vede dumnezeu" "nu iti e rusine". Ba da in rusine m-am ascuns mereu privita de dz. Si ei radeau de mine minteau, ma pacaleau, si am acuzau pe mine de lucruri care nu le faceam, nu le gandeam.
Viata in situatia aia, era un vis pentru mine care nu-l puteam realiza. Nu e ca si cum mi-as fi ales eu sa suport asemenea om sau sa "desenez, pictez etc". Si cand lumea se comporta asa pe strada cu mine, zici sa ma risc sa ma mut din casa asta? Eu deja m-am gandit la ce pot ei sa faca. Daca imi permiteam financiar, faceam o companie sa realizez toata tehnoliogia care o am in cap., la asta ma refeream. Sau poate in ceva virtual ca un joc sa le arat, dar n-am cu cine, n-am unde sa ma duc. Face oricine isi permite diplome sau finantele. Asta da am in cap de cand eram mica, e o obsesie cu care am avut obiceiul sa imi ocup mintea, ceva care imi facea placere. Eh acum pot doar sa ma vait ca nici macar internetul asta n-are puterea mea psihica, vai ce saraca e lumea'" "ce se pricepe zaha hadid". Si zaha hadid avea o putere psihica extrem de mare pentru lumea saraca in care traia.
Si nu vorbesc cu necunoscuti ca ma apuca depresia cand ii vad cum vorbesc ei, ce libertate si vieti interesante au. Dar poate, unii sunt bogati psihic, altii sunt bogati in "placerile vietii". Inca incerc sa-mi dau seama la ce s-a referit un indian zicand "cosmosul ne trateaza egal". As fi vrut sa fiu intre cunoscuti, sa ma inteleg cu ei sa facem ceva sa am amintiri frumoase acum, dar am sa ma vait la tot ca n-am ales cum am ajuns la varsta asta. Si tot ce aveam era imaginar, si deodata m-am trezit intr-o viata care o evitam.
Adica nu pot sa ma abtin, se leaga un baiat strain de mine cu mana pe la coltu strazi, ajung la scoala si fata se baga peste mine sa ia lucrurile mele sa se holbeze la mine, e fericita ca mi l-a furat, incepe teroarea amenintarile, insutltele, eu habar n-am despre ce vorbeste. N-am nici o treaba cu astia, el este prietenu ei si eu ma duc la scoala s-o suport, dupa "scoala" el apare la poartea mea cica ii scriu lui (o poveste lunga cu fete care le apuca), ca cica el e cineva din trecut si "zvonurile de la scoala cu prostit. si bolnava mintal". el mai joaca niste feste la poarta, sa-l aud eu cica "sa stau in casa sa-si faca treaba la poarta mea" (si multe povesti la mijloc, le sar), timp in care fetele fac scandal la poarta noaptea cica "e cu baiatul ala si nu vrea sa vina la el", el sta cu ele motivu ca nu ies din casa, dar el a ales sa stau eu in casa sa fie cu ele. Cum ar trebui sa ma simt sa gandesc sa reactionez la asa ceva, eu care nu vreau sa am de a face cu astia? El care nu locuieste aici, ci vine cu ele sa faca asa. Cum trebuia sa stau eu la scoala in haosul ala? Evident ca nu se putea. Plus ca am realizat si de cum a platit baieti sa se lege de mine. Si m-am simtit desigur ca o ratata, si el dz care manevreaza viata mea. Nu am fost libera sa imi aleg, asta mi s-a facut o mare gluma proasta, as fi preferat da sa fiu informata sa imi aleg sa ma duc sa stiu sa cunosc eu, nu sa mi se faca asa "de la dz". Adica, consider ca e uman ca sa vreau sa cunosc un baiat inainte, nu sa apara asa trimis platit de altul sa ma violeze si apoi cand devin emotional atasata de el sa ma paraseasca. Da trebuia sa fiu informata, nu sa ma apuc de muncit asa fara sa stiu in ce ma bag la 20. Trebuie sa cunsoc mai intai sa vad si apoi sa invat, sa ma obisnuiesc sa pot face acel lucru, nu se face asa dintr-o data, precum se joaca "dumnezeu cu relatiile mele". Alea nu sunt relatii, iar despre el stiu e doar un om care-si permite si face ce are chef. Nu am asteptat niciodata de la altii, asta ma streseaza enorm de tare, cand nu pot fi eu. Si tare sunt nervoasa de cum au trecut anii fara sa pot fi eu sa-mi fac dupa palcul meu cu mana mea. Dar cand eu vreau sa fac un lucru si el se baga sa devasteze lucru meu,, atunci devine "gunoi" de care imi este si mie scarba si plang ca-mi pierd timpul si chiar anii, ca sa raman cu amintirea sa ma mir ce este acest dz. Cum ar trebui sa ma simt eu stand singura in casa tatalui care ma atinge si ma lvoeste si urla atacuri cum face el, pe strada unii se tavalesc in calea mea si apoi incepe sa ma hartuiasca sa imi devasteze, ce sa fac eu? Eu nu am prieteu la care sa plang, la care sa dorm, il am pe tata acasa care ma ia intr-una la misto, si nu e secret deloc, cand ma duc la baie vine dupa mine exact in usa. A itnrat peste mine in baie de ceva ori. Cand aveam eu cei 12 ani, pe mine m-au invatat "Dzeu te vede", ma duceam la baie cu gandu ca un "masculin dz e cu ochii pe mine". Deci nu pot si nu vreau sa continui prostia asta cum s-o numesc, ca eu la varsta mea nici nu am avut vreodata o relatie, ce si-a batut asta joc de mine cu fetele lui cu prietenii lui. La baieti nu visam, nu aveam cu ce sa ma imbrac visam la haine, la mancare, sa dorm imi doream, multe nu stiam. Stiu si eu asta, ca sa ai succes trebuie sa muncesti, dar cum muncesti cand nu-ti permite dz asta? Asta nu spune nimeni, toti urla ca dz ar fi bun si corect. Si e corect ca eu sa fiu ce? Aveam 10 ani cand mi-a venit prima data, nu stiam ce erau petele de pe pantaloni. Multi ani, eram haos de fiecare data cand venea era un cosmar, lesin, ameteli, vomitat, diaree, raceam. Cum traiam eu, era o regula, dat d dz, nu puteam schimba, asa mi se vorbea, ca mie trebuia sa-mi fie rau ca asa trebuia fiu eu ca era vina mea. Dar habar n-aveam ce. Asa invatam eu viata cum o traiam.
Cand vorbesc despre ceva cu parintii mei, ei ma fac sa ma simt ca o " bolnava psihic", si apoi incep sa nu mai stiu nici eu ce gandesc, imi schimba modul de gandire. Si modul de gandire schimba modul in care vad realitatea, ca ei se comporta de parca nu se intampla cu adevarat, de parca as abera eu. Vorbeste exact paralel, daca fac un lucru ma acuza ca nu fac, daca zic ceva, rade de "aberatiile mele". Cand nu fac, tace, cand fac reactioenaza cu scandal ca nu as face. Tatal meu avea obiceiul, cand ii ziceam ceva, se imbata si venea sa urle ca "nu exista" ca "esti nebuna" "te bag in spital"., tot felul de amenintari, si asta ma speria si ma distrageam de la lucrul gresit care il gandeam. Adica, consider ca e uman ca modu meu de gandire sa fie controlat de felul cum mi se vorbeste. Si desigur ca apoi am gasit persoane a caror realitate era cum gandeam si voiam si eu, dar nu stiam ce, probabil asa stiau oamenii cu care aveam de a face, asa stiau ei sa se comporte sa reactioneze, asa erau cunostiintele lor. Si parintii mei sunt oameni de rand, nimic fara "prieteni". Tata e genu de om sa rada de mine cu persoanele de varsta mea. Ei n-au ajuns nicaieri in viata, si mama era o copila. Aici este si ca parintii lor i-au "aruncat" (adica au avut alti copii de crescut). Eu inteleg ca nu ma pot baza pe ei, dar sa-mi faca asa sa ma chinuie in numele lui dz? Eut rebuie sa fiu speriata de dxz asta e corect? In tot ce fac trebuie sa fie teama de dz? Dar acea persoana care ma chinuie nu trebuie sa fie speriata d dz, e dz al ei cand face asa! Nici macar nu stiam baiatul ala, adica era intr-un liceu langa mine in abnca da, si nu ptuea sa vorbeasca cu mine el? Era mai posibil sa rada de mine cu prietenii, avea alta relatie, se juca trecand ca o fantoma prin viata mea. Adica nu trebuias a faca el cunostiinta cu mine sa vorbeasca personal? Trebuia sa-mi zica sora lui ca avea alta ca "viata sx" ca a parasit-o dinc auza mea? Pai isi bate joc de mine ce e dz in toata farsa asta? El a aparut la banca mea, colegu a zis in locu lui. Nu am avut nici o treaba personala cu el, ci lumea e a lui si ma uraste pe mine pentru ce? A vazut dz ca avea ala alta inainte sa vina la mine si ce gandea simtea ala fata de mine? Se ferea de mine, nu era serios cu mine, era cu alte fete si "se lega" in bataie de joc. La baiat nu visam nu imi permiteam sa traiesc ca o persoana normala ca sa ma gandesc la o viata de om normal. Era in fata mea, a deschis gura a inchis ochii, am trecut pe langa el, se tavaleste cu altele ipe drumuri care trec le pune in calea mea. DA recunosc, radeam de ei, mereu acelasi negru scund imbracat "elegant", nu am observat pentru ca personal nu stiu cine este, nu ne cunoastem, ci e doar o fantoma care face asa. Iar eu la varsta mea in loc sa fiu cu sotul acasa cu serviciu, de atatia ani realizez cum asta era acelasi personaj, vai nu visam baieti pe vremea aia nu-mi permiteam sa fiu ca un om normal. Stiu ca anii trec asa, asa au trecut anii nu stiam nimic, am pierdut varsta sa realizez cum nu puteam sa traiesc eu. Ca ce mi-a stat in cale? Mincinosii cu comportamentul lor. Ma deranjeaza extrem de tare chestia asta, ca in loc sa fiu maritata de cei 10 ani, trebuie sa ma trezesc in fiecare zi in situatia asta sa realizez ce viata nu am putut avea eu si cine o avea peste mine, Nu sunt in stare sa accept sa stau intre straini la varsta asta in halul asta, sunt ca un copil care inca nu a trecut prin viata care vroia sa o traiasca, si gandeam ca un om normal dar nu puteam avea si realitatea unui om normal, ca asa au ales sa ma trateze. Ma deranjeaza faptul ca eu nu stiu cum "se simte"asa ceva, eu am amintirea de cum altii in treburile mele. Nu pot sa ma opresc din plans si asta e, capul meu plin cu un idt care nu exista in capul meu. Cand aveam 20 de ani, tata ma atingea urla "lege de existenta. sunt tactu. te fac femeie, picioare goale" punea mana pe zonele mele intime. cand aveam 15 tata mi-a sarutat buzele. Baiat real n-am cunoscut, cum ar trebui sa ma simt eu fata de omenire, in situatia asta ca baiatu real face asa cu fetele in treburile mele si acasa trebuie sa-mi faca tata? Ar trebui sa mai vad altceva cand sunt inecata in realitatea asta? Mi-a furat curtea, unchiu tatalui nu statea aici, au impartit pe jumatate, mi-a adus-o noaptea in curtea din fata. Ca cine-s ei si ce le-am facut, de ce trebuie sa faca ei asa in treburile mele, marele mister. Of da sa nu omit, ce inferioara sunt eu umanitatii, pe la varstele lor, nu stiam cum sa fiu un om viu, ce ma calcau in picioare, ce gluma mi-a dat dz in viata, mi-a dat oameni sa ma ameninte cu dz. Oare pentru ca-s vie, asta e greseala de fapt? Strainu ala din Timisoara zicea cica "te lupti cu universul", tamilu de la poarta cica ii scriam lui. Asa s-au dus cei 20 de ani ai mei. Vecinu e de partea celalalta a peretelui meu, vede ce scriu si vine cu galagie sa rada de mine, sa mai urle pe la poarta. Ce o fi atat de amuzant? Oare i se scoala langa mine de trebuie sa si le aduca langa mine? Eu sunt aici bombardata la fiecare miscare de "dz vede" cum ar trebui sa ma simt sa gandesc ce sa fac? Asta e dz, eu trebuie sa traiesc pedeapsa asta? /iar m-a apucat depresia si am scris mult ce ma supara. Dar care e faza cu supararea mea sau ce anume in toata chestia asta? Nu-s straini, sunt unii care au ales sa faca asa, si n-au ales sa ma cunoasca ci sa joace aceasta farsa dumnezeieasca asupra mea. Acum ma simt folosita, ca eu nu am avut "viata", ca si cum a trebuit sa astept sa treaca viata mea ca sa fiu pentru altii.
Dumnezeu nu exista. E imposibil sa existe asa ceva.
Exact cum ai spus si tu, gandurile ca "Dumnezeu iti da talent" te limiteaza si te fac sa simti ca daca nu ai inceput ceva de la o varsta frageda, nu mai are sens sa incepi acum. GRESIT!
Eu am inceput sa cant la chitara la 20 de ani. Orice inceput e greu, dar trebuie sa vezi rezultatul.
Uita-te la videoclipul asta: https://www.youtube.com/watch?v=6Ykzhpupwao&t=0s
E despre sfaturi la chitara, dar poti sa faci o extrapolare si sa il aplici pentru orice vrei sa realizezi in viata. Ideea generala: nu exista scurtaturi pentru chestii pe care le doresti; nu e tarziu la nicio varsta sa te apuci de hobby-uri; talentul e doar multa munca.
Le exprima intr-o maniera putin jignitoare, dar trebuie sa treci peste asta si sa le vezi ca fiind umor.
Scuze daca nu am citit tot, mi s-a parut ca te invarti in jurul aceleiasi idei.
Din ce am inteles din situatia ta, problema ta consta in persoanele care incearca sa te faca sa crezi ca talentul este innascut. Asa ca, distanteaza-te de parinti, muta-te departe si apuca-te de propriul hobby.
Exact chitara am cerut cand avem vreo 11-12. Nu stiam ca unchiul meu canta la chitara, si apoi am realizat ca si "bunicu vitreg" avea chitara in casa. Nu stiu cum sa numesc asemenea persoane, daca m-as pricepe la cuvinte ar fi mai scurt. Desigur ca am invatat sa fac ce-mi place, dar m-am suparat, iar lumea in care traiesc e paralela cu "stilul meu". Cuvantul "dumnezeu" a devenit folosit numai ca motiv pentru razboi, exact faza care am scris-o "esti cu noi" dar adevarul este si ca astia pornesc dezastrul si apoi incep sa urle. Nu scriu ca sa citeasca cineva, am obiceiul prost de a pune supararile in text online. Cand ma simt bine, stau in liniste, cand am haos inauntru il arunc pe unde apuc. Si imi place sa nu observ ce ma deranjeaza, si regret ca mi-a afectat atat de mult drumul vietii. Acum cand stau in liniste, vin realizarile astea. Da, "gandire limitata". Oamenii gandesc ce stiu ei, asta n-am inteles niciodata, mereu m-am simtit amenintata de gandurile lor diferite, asa vedeam eu pe "dz suprem". Cand cineva era contra sau de acord cu mine, atunci ma opream sau mergeam mai departe. Cred ca n-am inteles niciodata ce e dz, am ceva la cap care se intinde mereu la fiecare gand. E ca un lant in mintea mea, totul trebuie sa fie legat sa aiba logica ca eu sa pricep. Cred ca am pretuit prea mult oameni. Mereu mi-a pasat ce vroiau ceilalti, mereu le faceam lor pe plac, dar niciodata n-a fost cineva de acord cu mine, se cearta cu mine ca sa fie ca ei totul, si nu ma lasa sa fiu "eu" ma schimba dupa chef, si nu e vorba doar de parinti aici. De fiecare data cand se baga cineva sa ma hartuiasca eu plangeam la dz ca nu puteam avea pe cineva sa ma "aprecieze".
Invata sa te apreciezi singura. Nu e deloc prea tarziu, iar daca incepi in momentul de fata, anul viitor te vei bucura ca ai inceput acum si n-ai amanat.
Ma tot gandesc la ce am facut toata viata ce stiu sa fac, aveam obiceiul de a inventa "lumea mea". Am editat partea de la sfarsit si am sters. Aveam obiceiul sa ma iau dupa altii, iar apoi cand am vrut sa fiu altcineva eram deja ce nu voiam. Si mult timp pierdut la nervi, in loc sa fac ceva pe placul meu, faceam ca sa ma lupt cu cei care ma suparau. Si nu voiam sa fiu acea "luptatoare" nu era deloc planul meu. Ce-mi placea nu era, nervii erau. Ce-mi placea candva, se lupta "dz" cu mine, si am ramas cu nervi. Prin acei ani trecuti asa, am mai invatat ce este si cum functioneaza. Oamenii nu stiu, e in mintea lor. Iar eu nu pot intelege cuvinte aruncate la nimereala. Nu mai stiu cum eram copil care nu-mi pasa ce ziceau si continuam sa cred in "lumea mea", la maturitate m-am trezit ca am visat departe o lume care nu exista nestiind ce este lumea reala. Si atunci am fost dezlipita de mine insami si a fost ca si cum ei au castigat. Tot mai vreau sa imi fac lumea mea cand ma calmez, dar nu vreau sa scriu la ce ma gandesc.
Asa pateste toata lumea si toate victimile care raman blocate in trecut. Ceva mindfulness si dezvoltare personala si ai vedea cum "minunile"se intampla si in viata ta.
Daca ar fi sa judeca dupa raspunsul care l-ai dat lui Colorgirl205 as crede ca suferi de o tulburare mentala caci nu are sens nimic din ce ai scris acolo. Prefer insa sa cred ca esti intr-o situatie de f mare distress si suferinta.
e greu/ imposibil de zis ce sa faci insa iti voi spune ce am facut eu. Intai de asta vreau sa spun ca fiecare simte durerea lui ca fiind cea mai mare si nu cred ca a ta e cea mai mare. e doar a ta.
eu am schimbat mediul, oamenii din jurul meu. Nu e usor dar nici imposibil. Depinde mult de varsta statut, loc de munca...
Am inceput sa ma gandesc tot mai putin la trecut (am patit aia si puteam sa fac asa sau altfel, puteam sa-i raspund aia si era mai bine) cat si la viitor (daca ma mai intalnesc cu el/ea am sa-i spun/ fac etc). Am incercat pe cat posibil sa traiesc in prezent. Mi-am setat un obiectiv pentru MINE (ca sa stiu unde vreau sa ajung), l-am despartit in pasi mai simplii si am urmat pasii necesari pentru a ajunge acolo. Orice altceva interfera sau nu facea parte din plan nu era demn de luat in seama sau sa acord timp facand sau gandindu-ma la. E usor? Nu. De multe ori ma surprindeam inapoi la vechile obiceiuri (daca i-as fi zis, daca as fi facut... data care vine am sa fac...). Ups. i did it again. Stop si concentreaza-te pe ce iti trebuie tie. Te ajuta asta sa ajungi la destinatie, sa-ti indeplinbesti scopul tau? Daca da continua, daca nu care e urmatorul lucru care il poti face pentru a ajunge la scopul tau? Trebuie sa ma intalnesc cu omul ala, trebuia sa caut o noua informatie pentru job sau sa vad chestia aia. Cum pot sa o fac de unde sa incep? (dar gandul la ce mi s-a spus s-au intamplat se intorcea dar nu-i mai dadeam voie sa stea. La propriu ii puneam in mintea mea ca sunt ocupat chiar acum si daca e asa important sa vina mai tarziu si o sa discutam atunci - o sa-i dam de capat dupa ce rezolv asta. asa si a doua si a treia oara pana eram deja prea concentrat pe "munca"(obiectivul) mea si nu mai veneau gandurile alea).
Sunt multe lucriri care le-ai mentionat in postarea ta si nu toate mi-au fost clare. Daca crezi ca are rost sa vorbim si te-as putea ajuta am putea vorbi mai mult.
Iti doresc numai bine
Dar tu cati ani ai de gandesti asa?
Eu gandeam asa cand am ajuns in situatia asta sa ma gandesc la "trecutul si situatia prezenta ma impiedica sa fiu cine vreau". Si acum am ajuns la varsta la care mamele isi duc copiii la scoala, iar eu sunt "blocata" la faza ca "in viata mea nu am cunoscut baieti". Scopul meu era cu vreo 10 ani in urma, acum nu mai este nimic. Sunt vie ca si cum n-as exista intr-o lume straina care m-a calcat in picioare pana am ajuns la varsta asta.
Si ar trebui sa ma simt amenintata speriata ca scriu ceva "gresit" pe internet? Nu consider secret, asta e dz adevarata lui fata si tot. Ceea ce am scris sunt lucruri care le fac altii, si eu am problemele psihice? Trebuie sa fiu speriata sa vad lucrurile astea, pentru ca eu o patesc ca ei fac oricum ce au chef, eu trebuie sa-i vad si sa tac si sa fiu ce? Cum treci prin unii care se tavalesc pe poarta ta cand vrei sa intri/iesi din curtea ta? Daca eu ii observ, daca intreb asta, eu am probleme psihice? Si e vorba de fata care se tot lua de mine pe la scoala, cum ar fi ajuns ea pe poarta mea sa faca asa si de ce, e mai logic ca am eu ceva la cap cand vorbesc despre asta? Ca era politia langa liceul nostru si ea cu prietenele ma loveau cat aveau chef cu picioarele, deci iar este ceva neregula ca sa spun eu asa ceva?
Draga de tine.
In primul rand am spus ca be baza felului cum ai scris (fara mare sens pentru mine) AS PUTEA spune ca ai ceva probleme. Nu ca ai avea si in realitate. Dar in mod clar esti mai mult decat stresata de situatia in care te afli. Din punctul meu de vedere e mai bine ca esti furioasa si agresiva decat opusul care e depresie si ganduri suicidale.
Eu am 40 + daca ma intrebi cati ani am.
Nu, nu ar trebui sa fii speriata de nimeni si nimic. Ca sa fii speriata inseamna (cel mai adesea) ca pe baza a ceva experiente din trecut sa vezi un posibil pericol in viitor.
Din pacate cred ca esti foarte ancorata in trecut si cu siguranta ai tu motivele tale pe care eu nu vreau sa le pun la indoiala sau sa le neg.
in postarea mea ti-am spus ce am facut eu sa ies dintr-un mediu in care anii de puscarie deternimau cat de tare esti si daca (ca si copil pe atunci) nu "percutai"cand ti se spunea sa faci ceva aveai o bataie garantata. Si nu conta ca esti sau nu cu ei. Dar asta e trecut si sincer mi se pare asa strain de mine acum vorbind despre asta. Ca chestie, candva vorbind cu mama o intreb despre acei oameni care erau atunci in viata mea si mama povestindu-mi despre ei si vazand ca sunt tot acolo (ca si mentalitate ca acum 30+ de ani) atat ei cat si copiii lor o intreb: mama dar oamenii astia nu se mai schimba, parca a stat timpul in loc pentru ei. La care mama imi spune: Stii, de fapt tu te-ai schimbat foarte mult dar viata aici nu s-a schimbat asa mult. A fost un oarecare soc pentru mine dar am realizat ca de fapt asta e realitatea de acolo. Si n-are importanta ca eu vorbesc acum de oportunitati, investitii, programe educatioonale pentru copii mei sau orice altceva este in viata mea. Asta e realitatea mea, bula mea in care traiesc eu Nu e insa a tuturor. Si adevarul e ca marea majoritate a oamenilor se multumesc cu siguranta unui salar fix, statului pe televizor si injuratului pe net. eu insa am ales altceva si am altceva. A trebuit insa sa muncesc pentru asta, uneori facand un pas inainte si alti 5 inapoi. si acum mai sunt momente cand ma impiedic de trecut insa nu-i mai dau voie sa ma afecteze cum a facut-o candva. Care ar fi rostul sa imi pland inca de mila ca am fost batut cand am cerut un colt de paine (pe undeva pe la 4-5 ani)? si altele si altele? nu, nu le-am uitat insa nici nu las asta sa imi afecteze viitorul si cine vreau sa fiu si ce vreau sa fac. Prefer sa iau astea ca lectii care m-au intarit si sa urmaresc drumul meu catre destinatia aleasa de mine. Mai am piedici? O si inca cate. Insa le vad ca si obstacole ce nu le-am depasit inca si refuz sa adopt atitudini de genul... nu merge ca ämericanii sau Dumnezeu nu ma ajuta, daca nu era coruptie sau daca toata lumea isi facea treaba puteam sa fac si eu. Nu. Lumea e asa cum e. Cu betivi, lenesi, corupti, incompetenti (si apropo asta nu doar in Romania) dar si oameni frumosi, care cauta solutii si sunt gata sa te ajute daca si tu le cauti, sa iti spuna cum au depasit ei anumite situatii si sa iti dea un umar de sprijin pentru a depasi acel hop de moment. Asta e. Unii stiu sa-ti dea un sut in dos altii o mana de sprijin. Insa ambele metode te/ ma duc acolo unde vreau. Ca mi-ar place sa trec de acea situatie alaturi de un om care imi zambeste si ma ajuta, cred ca cu totii vrem asta insa daca nu e asa... important pentru mine e sa trec de acea situatie si sa merg mai departe. Pe oamenii frumosi ii pastrez in agenda si pastram legatura pe ceilalti i-am si uitat caci sunt prea ocupat cu urmatorul lucru.
Cred ca si tu poti face la fel. Stiu ca acum pare asa imposibil si extrem de greu de facut. Insa altii au facut asta ceea ce inseamna ca oricine poate reusi daca e dispus sa faca ce au facut acei oameni.
Eu asa am reusit sa trec peste multe situatii. Si au aparut oameni frumosi care m-au ajutat cand am fost dispus sa acept ajutorul lor. Unii mi=-au oferit oportunitati mult peste nivelul meu de atunci si le-am ratat. Dar incet, incet cresc si invat tot mai mult. Muncesc si merg mai departe. Iau din trecut ce ma ajuta si restul ramane acolo undeva in amintiri.
Incerc sa-mi invat copiii altfel, altceva. Cand mai am ceva timp mai intru pe situri de genul TPU incercand sa incurajez pe unii si sa ofer o mana altora care sunt dispusi sa o accepte asa cum si eu am fost ajutat la randul meu. Si asta pentru ca stiu cum e cand e greu si ce inseamna asta o mana de ajutor.
Asa ca te rog nu-mi lua comentariul meu ca o judecata sau critica la adresa ta caci nu e. Imi doresc sa fie ca o alta perspectiva care acum iti este mai dificil sa o vezi.
Putere si pace iti doresc.
Depresie si ganduri suicidale aveam cand eram adolescenta, probabil conteaza si modul in care traim. Acum scopul meu a devenit "oricum murim toti". Aveam vreo 15 ani si voiam sa fac hobby cariere in viata, nu stiu ce s-a intamplat, eram intr-o stare oribila nu puteam sta in picioare, lesinam si nu puteam sa fac nimic, am asteptat sa implinesc 18 ca sa-mi dau seama ca nu stiu sa fac nimic, ca-mi trebuiesc diplome de facultate? Eu am trait in casa asta ca intr-o inchisoare, si da tata bea si face urat se comporta si vorbeste cam ciudat (adica nu are de ce sa imi spuna asa ceva, dar el zice cu mare scandal), si nu aveam persoane reale cu care sa ma inteleg. Nu stiu cum se simt altii in corpu lor, dar nimic nu ma schimba, nici mancarea, soarele, exercitiile fizice, mai rau ma apuca. De la 20 am o problema cu temepratura corpului, nu m-am gandit niciodata la "doctor", pentru ca medicu de familie a fost o persoana problema, iar mama mea mereu are motivul sa comenteze faptul ca eu "stau degeaba", dar ea nu intelege ca eu nu ma pot misca ca un om normal, tremur de cand eram mica, si de pe la vreo 20 de ani nu pot incalzi corpu, am inceput sa ma simt slabita. Poate e de la anxietate, nu am stat niciodata intr-un mediu confortabil sa stiu cum ar trebui sa ma simt. Si da sunt stresata, am avut unele momente cand ma calmam si uitam tot haosul asta dinauntrul meu iesea, nu mai simteam nimic, ma trezeam ca fiind altcineva. De obicei ma simt rau in corpu meu, dar atunci trecuse.
Lumea reala mereu se "uita" urat la mine vorbindu-ma de rau si atacandu-ma in tot ce faceam, ziceam. M-am indepartat de ei. Cand cineva se comporta urat cu mine, veneam acasa plangand si parintii mei radeau de mine, ma certau, erau de partea lor. Acelasi cosmar il traiam si la scoala. Eu nu pot avea o discutie serioasa cu parintii mei, pentru ca ei sunt paraleli cu totul, nu accepta nimic, sfarsim mereu prin scandaluri, ma bate, orice incep sa zic sa le cer ajutorul sau sfatul, ei mereu ma ataca pe mine, ma invinovateste si nu-mi spune nimic "frumos", candva eram eu altfel, si devin persoanele de care am fost inconjurata, uit cine eram eu.
Pentru ca dumnezeu i-a cumparat pe oameni, in unele tari sarace inca se duc crestinii sa le dea bani. Adica exact faza aia "banii astia sunt de la dumnezeul meu si tu trebuie sa fi cu noi".
Nu e nici o sansa sa pleci de acolo? Sa traiesti independenta?
Ma invart in cerc de la 18, orice vreau sa incerc, ma lovesc ba de faptul ca n-am "ce imi trebuie" ba de faptul ca apare cineva sa imi fie piedica si nu pot scapa de personaj, ci personaju ma obliga sa renunt.
Banuiesc ca e nevoie de hotarare si determinare sa spui. GATA, AJUNGE si sa pleci. Sa nu vorbesti cu nimeni despre asta, sa nu lasi pe nimeni sa iti stea in cale, sa te "äjute" sa te razgandesti sau sa iti puna orice fel de piedica.
Nu stiu ce pregatire ai dar presupunand ca nu ai nici un fel de pregatire stiu femei care reinceput de la zero plecat ca menajera in Bucuresti. Daca stii o limba straina e si mai usor ca poti gasi si mai departe. Cauta sa intri in legatura cu un preot sau ONG ce se ocupa de femeile abuzate. In acest fel tot ai putea porni din nou la drum mult mai usor decat daca astazi ti-ai imcheta si pleca fara sa stii ce si unde.
Nu cred ca e usor caci ca orice inceput va fi dreu. insa odata depasit acest inceput vei putea sa te bucuri de viata care o meriti. Sincer cred ca nimeni nn-ar trebui sa traiasca intr-un astfel de stres. Este nevoie de curaj si actiune insa. Din pacate nu cred ca stii cum e sa fie altfel caci daca ai fi stiut ai fi plecat demult. Din pacate sunt multe perosane (mai mult femei) in situaita ta. Cauta sa intri in contact cu ele prin acele ong-uri care se ocupa cu asa ceva si or sa te ajute.
Eu pot doar sa te incurajez. Daca pot sa te ajut mai mult de atat nu te sfii sa ceri. Insa nu am fost niciodata in postura in care tu ai fost pe o perioada atat de lunga caci am plecat/ fugit cand a fost cazul. Insa stiu ca cu cat mai mult stai in pozitia respectiva cu atat mai dificil e
Putere iti doresc si curaj. Viata e si poate fi frumoasa.
DA asa am zis la 18, cand am realizat ca nu am cum sa traiesc ca un adult ca nu imi permit macar un salariu o sursa de venit, prin ce am trecut atunci, as putea sa-i acuz ca au incercat sa ma omoare de ma chinuiau asa, chiar tatal meu mi-a zis sa ma sinucid. Vorbeau mult aiurea, se vorbesc intre ei, mint si ma bat, si nu pot pleca cand ei nu locuiesc aici, ei sunt cei care vin sa ma terorizeze asa. E o problema chiar grava, persoanele astea care se baga in treburile mele sa devasteze sunt cei care ma trimit pe mine la psihiatru si ei vorbesc despre dumnezeu, dusmani care se baga peste mine, care da au deja in viata lor si incepe sa se folsoeasca de situatia mea sa "mi-l arate" mie pe "dumnezeu dusmanu meu". Nu mi-am permis sa fiu sau sa fac ceva care voiam, ca mereu apare cate un asemenea personaj, acasa fiind tatal meu, si din cate am inteles eu "acest dz care ma tot deranjeaza peste tot ar fi un baiat care ma stie de cand eram copil si se distreaza". Deci eu ca fata singura, nu pot face fata cand unu bogat vine in treaba mea sa se laude sa ma atace, si apoi minte si ameninta cu dumnezeu, ma trimite tot el pe mine la psihiatru. Nu pot sa ma feresc de nesimtirea lor, deci o intorc pe toate partile, nu am nimic si ei au totu si sunt liberi sa faca ce vor, eu nu pot sa traiesc cum vreau cand ei au chef sa ma hartuiasca pentru distractie. Nu pot spune eu "gata" cand solutia nu este sa "parasesc locul" pentru ca continua sa ma deranjeze si in alt loc. Sau nu stiu eu cum sa-l termin eu pe el, fara sa ma termine "lumea lui " pe mine. Stiu sa fac multe, dar nu am diplomele si nici nu-mi permit financiar sa incep "pe cont propriu", acum criticand si faptul ca ei sunt "bogatasii" despre care am scris. De asta plec mereu si raman fara nimic. Cu vreo 10 ani in urma, aveam multe sperante de a imi incepe o viata, mereu credeam ca persoanele din locu respectiv, apoi am realizat ca "acelasi baiat" se baga sa faca asa, pentru ca si el a recunoscut si toti anii trecuti i-am pierdut realizand ce se intampla de fapt, lumea se comporta ciudat, n-am cu ce sa ma inteleg ca se vorbesc intre ei si au "idei" despre mine, atunci eu pot doar sa fiu singura deoparte, si orice fac e in zadar pentru mine cand oamenii "neaga" si acuza de "ideile lor". Rerget ca nu stiam ce se intampla, poate as fi gandit altfel daca stiam, o fantoma care se ascundea dupa cunoscutii mei, si pentru acea fantoma imi faceau rautati. Aceea era realitatea mea, cum se comportau cum vorbeau, credeam ca puteam avea o altfel de viata fara ei, dar s-ar parea ca comportamentul lor era din cauza unei "fantome", un "prieten" care nu-l puteam avea eu, o viata care n-o puteam trai eu. Eu in viata, mi-a fost obstacol in a interactiuona cu lucruri reale, obisnuiam sa ma ascund sa ma izolez visand la ce simteam nevoia care nu puteam avea real. Am uitat ce simteam pe atunci, am realizat ca s-a terminat "viata" si cosmarul a fost "viata". Situatia m-a schimbat, nu mai am cheful de viata, nu mai stiu cum eram cum gandeam ce simteam, nimic. Realizez ca s-a terminat varsta la care oamenii (incep) fac acele lucruri iar eu nu puteam. Poate ar trebui sa caut un domeniu sau lume care consider ca se potriveste cu varsta care o am, ceva nou care sa nu ma lovesc de trecut.
Din tot mesajul tau cred ca ultima fraza" Poate ar trebui sa caut un domeniu sau lume care consider ca se potriveste cu varsta care o am, ceva nou care sa nu ma lovesc de trecut." spune totul. Despre asta vorbeam si eu. Si cred ca ar fi singurul lucru ramas de facut. Nu poti sterge cu buretele dar invata lectia paraseste locatia si oamenii si "foc la ghete"
REvin caci tocmai ascultam asta si cred ca ti-ar fi de folos.
https://anchor.fm/....../a-a2b0hvl
Da stiu, cand n-ai nimic actual, mintea merge pe amintiri. Cand ai o companie proasta, vin si emotiile negative apoi gandurile urate. Sau invers, cand persoana sta "bine" viseaza prea frumos si nu observa cum misca ceilalti.
(As prefera text, nu pot asculta sonore acum)
Imi pare rau pentru ce s-a intamplat. Multi oameni sunt batjocoriti in copilarie/adolescenta si ajung sa fie niste frustrati plini de ura fata de persoanele care i au ranit si nu numai in multe dintre cazuri. ba chiar mai rau se poate ajunge la tulburari psihice, oameni violenti, oameni care comit crime ai violeaza tocmai din cauza faptului ca au un background plin de umilinte in spatele lor, nu spun ca infractiunile astea sun scuzabile dar spun ca umilinta poate sa fie radacina multor tragedii, exista si studii referitoare la chestia asta.
Nu este corect absolut deloc si nu iti pot exprima in cuvinte cat de mult ma frustreaza personal faptul ca atat de multi oameni slabi si sensibili sunt luati de fraieri si batjocoriti de catre niste tupeisti infecti. Este foarte important sa iti iei apararea singur(a) si sa vorbesti atunci cand este nevoie sa o faci tocmai ca sa nu te calce lumea in picioare si sa nu ramai cu ura si frustrari. Si eu am fost batjocorita in extrem de multe ocazii si înteleg cum se simte, putem discuta mai mult daca vrei. sunt aici sa te ascult daca ai nevoie de cineva, imi poti da mesaj. Te rog mult ca de acum incolo sa incearci sa ‘ai coa*e’ si sa fi mai dura, nu lasa pe nimeni sa te calce in picioare si foloseste experientele anterioare ca pe un antiexemplu. Iti doresc numai bine si inca o data imi pare extrem de rau pentru umilinta pe care ai trait o, sper sa o sa te simti mai bine odata cu timpul
Mie imi place sa visez totusi la ceva superior deasupra lor care sa-i puna in ordine, si o sa mor dupa ce traiesc o viata intreaga intr-o lume care nu este pe placul meu.
De obicei lumea se ia de mine cu aczuzatii ca as avea eu "tupeul" si nici macar nu stiu ce inseamna, serios. Si chiar nu as vrea sa am de a face cu toti "infectii" cum ii numesti tu. Dar cand nu este un loc "curat" unde sa ma pot aseza linistita, atunci libertatea nu este a mea ca ei fac "legea". N-are de ce sa ma asculte nimeni, n-am nimic de zis, am doar un obicei prost sa ma apuce gandurile si incep sa scriu pe "unde apuc" si da e trecator. Poate este si varsta, ca am inceput sa imi revin de cativa ani, nu ma mai afecetaza atat de mult ca inainte. Aveam obiceiul sa ma trezesc in haos, cu haosu inauntrul meu, nu stiam ce zi era cum treceau anii, si nu aveam pe nimeni cu care sa vorbesc, se derulau amintirile astea de fiecare data cand ma trezeam. Si de fiecare data cand cineva imi mai facea vreo faza, ma speriam ca retraiam scenariul, si fugeam blocand tot ce avea legatura cu locu respectiv. Si nu stiam nimic, cineva ma acuzase pe mine ca as "hartui" eu, nu au vrut sa ma ajute, ceea ce mi-au zis mai rau m-a suparat si insistam. Dar ea incepuse cu "cereti-mi ajutorul". Credeam ca era de varsta mea, era o copila, nu stiu cu cine am de a face. Asta as fi avut de zis cand eram eu copila, dar am invatat viata asa cum mi s-a dat, pai si nu-i asa? Pai eu ii fac celui caruia ii povestesc ce mise intampla? Nu aveam nimic de zis, nestiind nimic am stat deoparte, si ce rtebuia sa fac? S-a legat unu de mine sa ma loveasca la "superior" zice lucruri despre mine. Ca ce treaba am eu cu asemenea personaj, ce sa fac in asemenea situatie? Raman pe loc, trec anii si vad cum traiesc unii la varsta care si eu o aveam si nu puteam eu sa fiu "asa" ca n-aveau ei chef sa ma lase sa ajung eu acolo. Si cu ce ar trebui sa ma itneleg sa traiesc cum eu cand se comporta asa? CA a cui a fost alegerea ca lumea sa se comporte asa? Dar unde invata copiii astia asemenea comportament, de ce-i rasfata? Pai cum eu fac lucru care spune ea cu mentalitatea ei, iar eu nici macar nu am habar ce este acel lucru? Si toata lumea trebuei sa "creada" despre mine ca zice ea, si ea face ce de o prefera pe ea? Face ea actiunea reala despre care ea vorbeste, si ma uraste pe mine ca o fac sau ca nu o fac? Iar ametesc cu cercul asta de nedreptate. La fiecare miscare a mea, lumea stie ca eu fac "Actiunea" care de fapt ea o face? Si ea dupa ce o ft tot orasu se poate marita linistita ca reputatia e a mea, iar eu nu pot fi maritata ca lumea stie ca eu? Si eu trebuie sa plang in asemenea situatie, ca tot ce mi-a ramas sunt gunoaiele ei daca cumva "mai" vreau "acum".
Vorbind de scoala in momentul asta, dz nu mi-a dat nimic din ce am platit, ci a continuats a ma puna sa platesc mai mult, si da a fost vorba de fatu ca trebuia sa dau 25% din salariul care il avea mama mea in fiecare luna, si cat de legal era ca sa platim scoala? Ca nu eram pe particular, si dupa ce s-a apucat de renovat n-a mai cerut "bani", si o profesoara mai era si nesimtita sa ne zica ca statu nu-i plateste si "Scoala n-are bani" dar noi ce am platit atatia ani? Dar sunt eu singura nebuna care nu pricepe sau care inventeaza asta? Ca ei toti colegii mei au familii cu care sa traiasca acum, au uitat ce s-a intamplat cu 20 de ani in urma si-au schimbat viata, eu am ramas cu viata goala sa ma gandesc la lucrurile astea zi de zi. Si revenind la problema mea cu relatia, daca nu vreau sa fiu hartuita de un mistocar ce sa fac eu? Il ignor evident, intorc spatele dar el se tine dupa mine si vede ca n-are cien sa ma apere, si se baga mai adanc in viata mea, si cand e vorba de apelat la politie, nu ma crede ca deja si-a facut el viata in juru meu cand eu fugeam de el? Apoi pleaca dispare se intoarce ma joaca pe degete, stau singura si plang la festele care mi le joaca, dimineata trage de mine la colt cand ma duc "sa iau paine" si seara ma paraseste sa se culce cu alta? Eram cu el macar, cum eram cu asta? Nu stiu cine e asta, de ce se comporta asa se joaca asa? Si asta trebuie sa fie la poarta mea cu ea sa faca asa? Si eu nu pot sa fac nimic ca ce treaba am eu cu ei? Ca ma bubuie noaptea cu muzica cu urlete, adorm dimineata, si el ma asteapta cica "n-a iesit azi". Ma trezesc dupa amiaza sa ma gandesc cum "eu n-am rteaba cu idiotu asta, are alta sa-mi caut si eu pe altcineva" dar nu gasesc, ajung la magazin vanzatoru e "masculin" si el vine sa se bage "sotie iar ma inseli?" Ar trebui sa fie haios asa ceva? Ar trebui sa rad eu? Trec anii si nu stiu asta e viata mea sa urle asta dupa mine asa? Eu sunt maritata cu asta ca cine e el si nu trebuie sa am unu real langa mine, trebuie sa se comporte asa? Pai si chiar s-a intamplat exact asa ceva. Dar cum altfel se intampla, ce inseamna aceste figuri? Cand vreau sa fac ceva, vine fata se baga peste mine sa-mi ia locum, ca ea e eu, ne inlocuieste cumva vietile, el urla ca eu "sotia lui" dar isi pune "sotia adevarata" in viata mea cum vine asta? Si eu sunt ce? Eu sunt reputatia ei fara viata ei? Exact faza aia, ma asez pe o banca publica si vin cei doi ma arunca jos, sa o faca pe banca aia, exact asa ceva. Si eu vin acasa sa ma asez in "casa mea" plangand la dz ca " pentru mine de ce n-ai facut baiat? bine nu mai ies din casa ca-mi face asa, stiu am -scaun- si acasa pot sa ma asez aici nu trebuie sa stau acolo". Dar cum altfel ar trebui sa ma feresc de unii care au chef sa se comporte asa? Si cum ar trebui sa-mi fac eu de ei, fara ei? Sau eu trebuie sa fiu in relatia lor asa la chefu lor ca au ei chef sa se comporte asa?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
