Parinti, credeti ca viata copiilor poate fi mai grea decat cea a unui adult? De ce?
Dau fundita pentru cel mai bun raspuns!
Niciodata nu am un prieten caruia pot sa-i spun orice cum au parintii mei, niciodata nu pot sa deschid gura in fata cuiva si sa ii spun ca nare dreptate si trebuie sa tac si sa inghit, niciodata nu pot sa sa nu ma gandesc la ce lucruri teribile se intampla in fiecare zii cu animale si oameni si sa nu plang deoarece nu pot sa ii ajut deocamdata, niciodata lumea nu m-a luat in serios ci doar au ras cand mi-am zis parerea, de ce? pentru ca sunt un copil care stie multe, despre lumea asta care se destrama si devine din ce in ce mai acra, de n-ai cum sa mai ceri bani de la parinti ca tie jena(nu in cazul meu, partea cu bani nu e problema din viata mea) dar mereu sunt neinteleasa, comunic cu ai mei, le spun ideile mele, imi exprim frustrarea, dar nu o iau in serios, ei dau dreptate adultului, semenilor lor, nu fiicei care nu stie nimic decat internet, parerea lor si parerea mea nu vor fi niciodata pe aceeasi unda, deoarece ei nu stiu ce stiu eu, iar eu nu stiu ce stiu ei, diriga nu ma lasa sa stau cu cei mai mari decat mine deoarece ea crede ca ma duc la clasele mari pentru baieti, cand ea nu stie ca eu ii iubesc, in sesnul de familie, si ca ei ma primesc si ca se deschid in fata mea, dar din pacate eu nu mai pot face asta din cauza adultilor, deci 1.paranoia... nu pot sa mai zic ce probleme am, nu pot sa mai zic ceva fara ca altul sa nu stie, la nimeni nu pot zice tot, precum parintii mei... 2. tradare, neincredere, singurul meu prieten caruia i-am spus orice a fost motanul meu ce imi alina sufletul, cand plangeam, el isi punea absolut mereu capul pe genunchiul meu, cand imi faceam temele el statea mereu langa scaun, pana a avut o boala si, chiar si atunci statea langa mine chiar de avea dureri teribile, dar el lupta cu boala, dar na mai rezistat, avea 3 ani motanul meu, yukon, si a murit in bratele mamei. n-am putut decat sa plang, dar niciodata in preajma parintilor, trebuia sa ma abtin in fata lor, pentru ca daca ma vad suferind, sufera si ei mai tare... trebuia sa imi mentin pozitia la scoala, desi in fiecare pauza ma duceam in baie sa plang, 3. neintelegere, 1, 2, 3, de asta am eu parte in viata, am numai pietre in durm, dar nu am puterea sa le dau la o parte, asa ca le las acolo, sa prinda radacini in inima mea... am 11 ani si sa stiti ca asta e uneori viata de copil, pe care nu multi o vad cum e, dar asta este viata de copil
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Poate fi mai grea daca ei isi aleg sa fie grea.Ca adolescent nu ai probleme iti faci probleme.Adevaratele probleme vin atunci cand nu mai e mami si tati sa iti dea un sfat sa te ajute sa rezolvi problema cand esti pe cont propriu
Copii din ziua de azi se plang ca nu sunt intelesi dar ei de fapt nu comunica cu nimeni
Parintii nu au capacitati telepatice sa le citeasca gandurile copiilor asa ca tot comunicarea e rezolvarea
Răspunde
Nu viata copiilor e mai grea decat cea a adultilor, ci aceea a adolescentilor. Daca atunci cand esti copil parintii sunt cei care-ti decid viata, ajungand la varsta adolescentei nimic nu te mai multumeste. E ca atunci cand imbraci o haina prea mica:te simti incorsetat de principii straine, ti se pare ca lumea nu te intelege, ca esti nefericit pentru pricini de neinteles altora din alte generatii, ca iubirea mamei nu-ti mai este de-ajuns, ba chiar te umileste cumva, caci nu te mai simti copilul care are nevoie de ocrotire. Vrei sa fii tratat ca un adult desi ceilalti inca te considera copil, vrei sa fii liber desi nu poti zbura inca. A fi adolescent este cea mai complicata, mai vulnerabila si mai frumoasa dintre toate etapele vietii.Nu e greu sa fii copil, insa e teribil de complicat sa fii adolescent!
Nu stiu, dar ne confruntam cu probleme pe care uneori nu stim sa le rezolvam, facem mereu din tantar armasar si ne consumam pentru niste chestii foarte aiurea.
Si am observat ca mereu cand mai trec cateva luni si imi amintesc cate ceva din trecutul apropiat imi vine sa rad, parca atunci nu eram eu.Suntem intr-o continua schimbare.
Copii sunt cel mai frumos lucru din viata, ei sunt ocrotiti de parinti, sunt lipsiti de griji si nevoi. De aceia ei au grija doar sa invete si sa traiasca sanatos. Noi parintii ne gandim tot timpul cum sa le facem viata mai frumoasa, îi alintam si facem tot posibilul sa nu le lipseasca nimic.
Uneori da, deoarece unii copii sunt foarte sensibili si percep exagerat unele probleme spre deosebire de adulti care au experienta si cantaresc altfel lucrurile.
Daca exista probleme reale in familie, un tata alcoolic, lipsa banilor, agresiune, etc, viata copilului poate fi intr-adevar foarte grea. Daca ne referim la familii normale, copilaria e cel mai frumos lucru care se petrece in viata noastra, eu i-asi spune perioada seninatatii. Copiii, atat de doriti de parinti si iubiti, sunt speranntele lor de viitor. Cand ei se simt frustrati si nerealizati, doresc si fac tot ce e mai bine pentru copilul lor. Uneori aici gresesc, dar asta-i alta problema. Problemele apar cand se produce ruptura intre ceea ce-si doresc parintii si ce-si doresc copiii. Copiii ar trebui sa aiba mai multa intelegere, pentru ca parintii stiu mai multe, au trecut prin viata, dar copiii nu. Ganditi-va doar asa: cine va ingrijeste cand sunteti bonlavi, cine va apara cand un coleg va bate, cine va plateste telefonul, cine, cine, cine. Nu mai fiti asa de rebeli, incercati sa va intelegeti parintii si nu uitati, este perioada cea mai lipsita de griji din viata voastra, care din pacate nu se mai intoarce niciodata. O veti regreta cu siguranta.
Eu cred ca viata nu e doar "concediu" pentru nici unii.
Toti trecem prin adolescenta (corpul creste disproportionat, descoperim ca societatea are reguli, impacatul caprei si varzei. greu). Cum s-ar zice, adultii "au scapat de o treaba". Dar numai atat.
Parintii se straduiesc sa invete copii sa devina liberi si responsabili fara sa ii sufoce si, sincron, sa nici nu ii lase de capul lor prea "de tot".
Copiii nu stiu ca drumul catre libertate e pavat cu suferinte idioate si reguli impuse din obligativitatea "formarii" (adica mie mi se rupe sufletul cand o trimit pe fi-mea "la colt", dar daca e musai, ce altceva sa fac?!).
Si copiii si adultii se simt uneori coplesiti de responsabilitati si griji. Doar ca, in unele cazuri, au retineri in a-si descarca sufletul unii altora.
Viata copiilor nu este mai "grea" in complexitatea ei ci in intensitate, dar fiecare simte "cam tot pe-acolo".
Copilul trebuie sa taca si sa faca ce i se spune, nimeni nu-l intreaba daca ii place sau nu, depinde de parinti si poate ca de aceea isi doresc atat de mult sa se faca mari.
Si nu numai adolescenta este grea, nu numai atunci cand ai un tata alcoolic sau numai stiu eu ce, viata e grea de la sine, pentru ca traim pe planeta asta poluata de politica si de altele, numai eu stiu, ca astept clipa, cand pot sa plang in fata cuiva fara sa rada de mine sau sa imi zica sa nu mai plang, cand pot sa am incredere macar intr-o persoana si cand o sa pot sa am puterea de a spune cuiva ca nu are dreptate, toate astea pot face adulti, ei se pot certa, au 6 prieteni din 100 carora le spun orice, dar nu se deschid in fata mea, parintii mei mereu imi zic sa ma deschid in fata lor, dar ei? ei de ce nu au incredere in mine, nu imi spun ce probleme au si de ce trebuie sa sufar...copii sunt doar niste pioni, niste furnicutze intr-un univers, noi suntem doar un punctisor invizibil 
care se vede numai daca incerci, dar nimeni nu incearca, de ce ar incerca
Perioada adolescentei este una dintre cele mai complicate, fara de care nu ai putea sa gandesti ca un adult la timpul potrivit. Nicio viata nu este grea, persoana care o traieste o face sa fie asa. Daca nu-ti surade pe moment norocul, renunti, fara sa te gandesti la o a 2-a, 3-a sansa. sau cel putin, te plangi ca esti chinuit, dar cand esti fericit si n-ai nicio grija, iti vezi de treaba!
Intr-un fel, un adult are mai multe responsabilitati ca un copil dar poate sa beneficiezi, dupa bunul plac, de conditiile vietii, nefiind nevoit sa depinda de cineva.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
