Poate să facă singuratea parte din planul nostru? Sa ne fie îngăduită toată viața singuratatea de către Dumnezeu? Sau soarta, karma etc!?

Nu știu ce să mai zic, văd că sunt deja răspunsuri bune aici. Cred că singurătatea (mă refer la a fi fără prieteni în special) este îngăduită de Dumnezeu doar celor puternici psihic/mental și psihologic, iar printre aceștia îi putem include și pe pustnici, dar nu pe toți. Și printre pustnici sunt care suferă de izolare și care recunosc în rugăciuni că nu sunt pregătiți întru totul pentru viața de pustnic și cer putere sufletească și rezistență la ispite.
Dar nici nu cred că îi e neplăcut lui Dumnezeu faptul că unii ajung să fie singuri, adică chiar dacă e ceva negativ cât timp ne afectează, nu cred că până la urmă e un păcat așa mare atâta timp cât nu facem rău altora din răzbunare sau invidie că suntem singuri.
Nu-mi dau seama dacă poate face singurătatea parte din planul nostru în mod inconștient sau involuntar, dar voluntar se poate. Sunt oameni care preferă singurătatea și izolarea și nu sunt afectați psihic de asta, dar aceia sunt extrem de puțini/rari și nu prea știu sincer de ei. Personal nu am cunoscut niciunul.
Cred că poate fi (și) soarta unora să trăiască singuri, aici depinde de voința fiecăruia de a-și autodepăși condiția spirituală, materială, psihică/mentală și psihologică, dar și socială. Personal cred că ne mai putem și lupta cu soarta, dar ne trebuie multă muncă, perseverență, determinare, voință, cât și sprijin pe toate planurile de la alte persoane, altfel nu prea avem șanse s-o învingem.
De karma nu știu ce să zic, nu mă pronunț în privința asta că n-am destule cunoștințe (știu ce e karma dar știu puține despre aceasta) și decât să bat câmpii, mai bine tac.