1. Iubeste-ma cand o merit cel mai putin, pentru ca atunci am nevoie.
2.Viata nu e altceva decat un vis, iar daca stiti sa creati o viata din iubire, visul poate deveni o capodopera.
3.Incearca sa traiesti in asa fel incat sa nu te faci remarcat/a acolo unde esti. Dar, sa ti se simta lipsa imediat cum pleci.
4.Zambetul meu ca de copil nu se razbuna. Te face sa te simti cel mai puternic.
5. Timpul a trecut. ne-am maturizat, ne-am schimbat. Pe zi ce trece mai mult ne-am apropiat. Azi unde e una e şi cealalta!
6.In viata nu trebuie sa compari nimic, ci doar sa traiesti clipa ca si cum ar fi ultima, si sa nu te mai gandesti la trecut.
7.Chiar daca zambetul tau durează o clipa, tu stii, ca in spatele lui au ramas o mie de amintiri vii.
8. Dragostea e asemeni febrei; nu le putem stapani pe nici una si nici nu putem limita durata sau intensitatea lor.
9.Am renuntat la marginitul Eu, nemarginindu-ma-n tine.
10.Nu rupe firul unei prietenii, caci, chiar daca il legi din nou, nodul ramane.
11. Pentru avea o viata fericita, trebuie sa ai o minte linistita.
12. Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodata… dar in cautarea ei, merita sa alergi toata viata.
" Plecat cu gandu’…la un coupe…motor mare… fara CD si fara difuzoare…s’auzi cum urca’n ture…prea tare…viseaza in continuare…speranta nu moare… "
" Viata e un joc de cacao in care nu poti folosii coade! "
" Domina ca sa nu fii dominat! "
" E greu sa nu faci nimic… nu stii niciodata cand termini… "
" Cand ai suflet RAU in tine atunci esti privit mai BINE! "
" Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar… "
" Viitorul e trecutul la prezent…. dar trecutul ramane trecut caci prezentul stii sigur k va schimba un viitor care a fost deja… "
"Razbunarea cea mai crunta este cand dusmanul tau e silit sa recunoasca ca TU esti mai bun si el e mai rau! "
" Un cerc de prieteni nu se face cu compasul… "
" Nu sunt rea, sunt smecherita si stiu sa ma fac iubita, hai sa facem o`ncercare, sa vedem care pe care… "
" Nu exista ganduri rele doar idei iesite din comun laf el cum nu exista nici un gand bun pe care sa v-il spun… "
" Nu exista nu-mi place sa beau… beau fara sa-mi placa! "
" Nu exista minciuni doar adevar fara dovezi… "
" Nu exista ceva mai rau decat cazare pe viata… "
" Visele nu ti le dau, nu mi le poti lua, sa visez e lumea mea… "
" Smeel`s like weekend… "
" Spuneti ca nu m-a suportati dar va uitati la mine de parca mi-ati fi fani… "
" Adevarul care ii face pe oameni liberi este in cea mai mare parte adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda… "
" Stam la rand? Sau toti deodata? "
" Daca tot ce ai este un ciocan, toate obiectele din jur iti par cuie… "
" Secretul succesului este sinceritatea. Odata ce poti sa te prefaci, ai reusit... "
" Atata timp cat nu-ti pasa unde esti, nu te poti rataci…
" Nu ai mai vazut mancare de cand se tragea cu arcu! "
" Fiecare iubire are un balcon ca Romeo si Julieta, pe care mai tarziu se intind rufe… "
" Pe cine nu il lasi sa moara nu te lasa sa traiesti… "
" Nu-mi mai dati sfaturi… stiu sa gresesc si singur! "
" Ce s-ar intampla daca o masina, care merge cu viteza luminii, ar aprinde farurile? "
" Pentru fiecare 60 de sec. in care stai suparat, pierzi un minut din viata frumoasa pe care nimeni nu ti-o poate da inapoi… asa ca invata si tu sa fii fericit si sa zambesti! "
" Lasa timpul sa treaca ca sa faci treaba sa mearga… nu te grabii… vei reusi! "
" Cei care incearca sa isi inece necazurile in bautura uita un lucru: necazurile stiu sa inoate… "
" Ca sa poti sa iti depasesti instinctele, trebuie sa stii sa iti controlezi vointza! "
" Cei care te critica nu v-or decat sa te schimbe… pentru ca vad in tine ceea ce ei nu au sa fie niciodata! "
" Nici tu nu te cunosti, candva vei fi surprins de tine! "
" Exista batalii pe care e bine sa le ocolesti…nu de teama ca le-ai putea pierde, ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu-le! "
" Cand te-ai nascut plangeai, iar toti cei din jur radeau… traieste-ti viata in asa fel incat atunci cand o sa vina clipa tu sa razi iar cei ce vor sta in jurul tau sa planga… "
" Nici de moarte nu am teama, stie lumea cum ma cheama, cand acuz si ma razbun stie lumea ca-s nebun…
-Mai tii minte cand visam si desenam "I Love you" pe trotuar?
Vorbeşte mult, e stresantă, râde întruna şi fără motiv. Prin felul ei de a fi te face sa o adori.
Un baiat adevarat, lupta pentru fata lui! ¦
Să uit de tot, de tot ce ţine de tine. Vreau să uit de acel băiat care s-a jucat cu mine!
?"Bună" este un simplu cuvânt, dar aşa începe toată povestea.¦ -.- {
? # Inima mea?! Pff Nu mai este de mult a luat'o unu care nu merita nimic, si a spulberat'o in vant!
Spuneai tuturor că asta mică-i totul pentru tine. Concluzia? Minţi mai bine ca oricine.
-Are o aura ce te`atrage, Stie ca o placi, de`aia nu te lasa`n pace.
Şi de fiecare dată când respir am dovada clară că pot trăi şi fără tine.
În clipa în care te gândeşti că o să pierzi ceva; brusc acel "ceva" devine cel mai important lucru din viaţa ta.
Băieţii folosesc cuvântul "PRIETENIE" ca să înceapă o relaţie.
Fetele folosesc cuvântul "PRIETENIE" ca să încheie o relaţie.
Eşti aşa de falsă că Barbie a început să fie geloasă.
Da. zâmbesc!
Şi tu nu mai eşti motivul demult.
? Unul dintre cele mai dureroase momente în viaţă este să-ţi vezi mama plângând!
? Finalurile fericite sunt doar poveşti neterminate...
› Aş vrea să fiu motivul zâmbetului tău, nimic mai mult ^w^
Obişnuiesc să zâmbesc după o replică răutăcioasă. >
Timpul trece, dar nimic nu se uită!
› Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti tristă...
pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.
Când o fată îi cere unui băiat să asculte o melodie, este pentru că versurile din acea melodie sunt exact cuvintele pe care îi este teamă să le spună. ¦¦.
L» Toată lumea are dreptul la o părere. Dar, vezi tu, a ta e idioată.
De când tu ai plecat nu au mai fost zile perfecte, nici măcar bun
Zâmbetul ei de copil nu se răzbună. Te face să te simţi cel mai puternic când o ţii de mână.
› Vrea doar să î? i arate cât de mult te iube? te =p~
Să fii zi de zi lângă ea! Asta î? i dore? te
Chiar a? plânge pentru tine... dar îmi curge rimelul! >:d<
Nu e în toate minţile, e doar în mintea taa ¦
Uită-te în ochii mei. Zâmbe? te pu? in! Fă-mă să nu regret, că eşti băiatu' la care ţin!
Merci foarte mult pentru statusuri! Scuze ca nu pot sa iti dau si tie o fundita! Vrei sa fim prietene?
Eu ti-as propune sa iei niste versuri din melodiile tale preferate.
Eu cam asa fac
Cel mai mult ador aceste versuri:
Even if I say
It'll be alright
Still I hear you say
You want to end your life
Now and again we try
To just stay alive
Maybe we'll turn it all around
'Cause it's not too late
It's never too late
Three Days Grace-Never Too Late :X
Sper ca ti-am dat o idee buna
Mereu e vina mea sad Te'am iubit prea mult sad Cum nu puteam sa iubesc pe altineva' sad
Mereu e vina mea. Recunosc ai fost totul pentru mine dar nu mai pot rezista asa' sad!
Mereu e vina mea. K eu chiar te-am iubit... Iar tu'? Doar m-ai mintit!
Mereu e vina mea. K am fost proasta ta.Si ai facut ce ai vrut din ea!
Mereu e vina mea, ca am ajuns sa te iubesc asa si acum nu mai pot trece peste amintirea ta!
Mereu e vina mea, k sufar prea mult.Mereu e vina mea. Uite din cauza ta ce am ajuns? sad
Mereu e vina mea...Eu chiar tineam la tine... Iar tu vroiai doar bani de la mine. oh go on
Mereu e vina mea, ai fost totul pentru mine, iar acum prea putin pentru mine' oh go on
Mereu e vina mea k te-am batut pe tine`. Knd altu`m`astepta si chiar ma iubea nu ca tine!
[Astea le'am compus eu... Sper k ti-au placut si merit o funditSa' puppy dog eyes ]
Poate o sa iti placa ceva de aici:
Ii place vrajeala ta. Dar daca zambeshte cand ii vorbesti. Nu inseamna ca ai prostit`o. Ea este cine este
Sunt aceeasi si nu ma pot schimba. M-am schimbat destul si ai profitat d ubirea meaStop atitudineMandria ta e lovitaCaci te-ai jucat cu o papusica ce sentimente imita.
Vrei sa pari naiva, emotiva, nu e rau Ca nimeni nu.si da seama ce se.ascunde`n capul tau Esti exact cum trebuie sa fi, asa cum iti convine Ai stilul tau de. a amagi numai dintr. o privire )!
Ai o adolescenta a ta, o viata inainte, si un suflet. Foloseste`le cu un scop
E un vis care se tot repeta! Si doar in visul meu GASESC LUMEA PERFECTA!
. Cand va mai durea nu ma veti mai vedea plangand, voi trece peste ce va fi,
privind si tacand; voi trata situatia distant si razand!
"Cu putin fard`Si un zambet dulce Vei ascunde, clar Ca inima iti plange!"
"Sa iti dai seama ca ar lipsi ceva.atunci cand o sa vezi ca nu mai sunt in preajma ta"
Mereu cu zambetu` p buze` Pentru ca are cine s'o amuze`
Adevarul suna cam asa: Chiar daca ai puterea sa ascunzi, ti- e dor de ea!
Priveste-o in ochi si observa ca nu minte, Invata sa o cunosti dupa ceea ce simte.♥
Cu toate faptele. Ea va fi cea care n`o sa-ti intoarca spatele!
Imi doresc sa obtin imposibilul si nu ma las pana nu o fac."
Ma vorbesk totzy de parca ma cunosk, fara sa stie cine sunt sau macar cine am fost!
Iti spo0n doar 5 cuvintee`!:Nu mai sunt ca inaintee`!
Si cand te uiti in ochii mei ce vezi? Ma bucur ca acum esti constient ce'ai reusit sa pierzi.
Anunta`ma cand vrei sa vezi cine sunt cu adevarat, lasa minciuniile prietenilor pe care le-ai ascultat, formeaza numarul meu ori de cate ori vrei sa vorbim, cheama`ma si o sa vin
Acum vad. prea frumos m-am purtat. Dragul meu. e clar! ti` s-a urcat la cap.
Greseala ta ca m`ai lasat, poate acu` iti amintesti... Fete ca mine rar gasesti"
Vreau ca atunci câNd te gandeşTi la mine. să spui:"uiTe fata asta chiar a ţiNut la mine!
Nu uita ca tu ai ales` sa te indepartezi. tSi-am spus ca daca faci asta nu o sa ma mai vezi"
"E timid, e greu sa-ti spuna ca pentru el tu esti cea mai buna "
Am invatat ca nu trebuie Sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine Sa faca / ci cu ceea ce poti sa faci tu;]
Chiar daca vor trece anii noi vom ramane la fel. a fost mereu aici langa mine nu o sa uit cate a facut pentru mine :*
Ai fost langa mine la bine si la greu Cand am dat de belele, adica mai mereu
bineinteles ca nu`i clar. oricum te iubessssc; x. | Ador sa am imaginea ta intiparita in minte Fredonand acelasi nume ce ma lasa fara cuvinte.; x"
Ea n-are nume, calca discreta peste scuze, cu un secret pe umeri, si unu-ntins pe buze.
E timpul sa zambesc!"...sa iert? tot timpul sa uit? niciodata! x(
E timpu` Sa trec la nivelu` urmator. Ce pacat ca tu ramai la capitolu` anterior
Am stilu` meu propriu` de viata` Fac un pas` sh stau in fata`
Oricee ` ღ S`ar Intampla ` ● ` Nu Raman ` In Spate ` ╚» ` Am Grija Sa ` Fiu ` ღ ` Mai Presus De toate
Nu e vreo nasoala dar nici nu-i Ana Lesko, crezi c-o afecteaza daca fluieri când o vezi`?!
Pentru el esti doar o alta fata Mai mult nu ai fost niciodata El la tine nu tine d atatea ori te-a facut sa t simti un nimeni
ღ `♥. şi dαCă lui ηu`i pαsă. miє de Cє mi`αr păsα... ♥`
shI nu e ca iN fiLme` sa Ma Lashi pT aLtha` ...stii biNe` ca`ti pOth ofeRi ce nu poate suBsemnatha`!`
pOi daca the gandesti la mine Ca la O papusa Barbie, gandeste-te ca sunt papuSha de care nu veI avea niciodata parte`
Nu sunt faTa cA oricare. Tin baietii La PicioaRe`. Nu ma uIt duPa oRiciNe`. doar la ce`Mi convIne` :X
fie rau saU fie biNe`, viata meA o VreaO cu tine :X ...caNd am ziLe gRele, Imi daI puTeRe :X, ma faCi s zambesc`
daca il iubestilasa`l sa plece…daca te iubeste tot la tine se intoarce :X
Pfff` :X … imi place cuM ma pRivesti` … imi place cuM imi zamBesti… imi place La nebunie cand bati apropouri ca Ma iuBesti! :X ….
faC cè vreau :] …cuM vreau … Sunt fiTzØaSa cµ ciNe vreau …sHi rEa cµ ciNe tRebµiE … tOtµL mI sE oFeRa pE taVa :X … Nµ aM restrictii`
Ai TuPeU? Nu K Al MeU
• Unii nu mα supσrtα ●. Ii trαtєz cu indifєrєntzα ●. Oricє s' αr intαmplα ●. Vσi zαmbi intσtdєαunα ●. Si nu mα vσi schimbα ●
Esti jalnica si o sti prea bine! Nu ma ura kcasunt mai desteapta ca tine! Uraste-ti prietenul ca intoarce capul dupa mine, chiar si cand e cu tine!
•Si daca el pe mine ma vrea care e problema ta?! •
Nu plec capu’ nici de-al dracu’, ce-o fi sa fie.
? stergi o lacrima. Dar nu po? i sa Stergi amintiri.:-x"
• Nu te´ mai am ´ si Sincer nu;| imi pre ´ bine! Da mai bine ´ ma inpac ´ :* cu Ideea decat ´ cu Tine´ •"
teodata ´ ma intreb ´ unde esti? Ce mai fki? Cu cine Te intalnesti ´Cu c ´ cuvinte as `:] putea mai usor´ s iti spun ca-mi este dor
Fii` indiferent la c` zic daca` nu`tsi place sh da`mi pace. oricum doar grija mea 0 ai d` la un timp inc0ace."
Spunea ca a fost o greseala ca au fost impreuna... Dar inca mai tremura si viseaza ca o tine de mana!"
"Cuvintele nespuse le vei auzi curand... Promit. :-x
In ´ inima :*Ta Merew ` va Exista' o urma ´ din tot :* Ce inseamna,... Ea!
Telefonul il strang cu obsesie in mana. Nu stiu cum sa fac sa te sun. Dar simt ca totul e degeaba. Este fara rost Si stiu ca ziua asta. Imi va merge prost
niciodata nu e prea tarziu`! toate trebuie` sa le`ncerci, incearca`le pe viu! cand t0ti prefacutii se prefac ca` stiu. ridica doar degetu` mijlociu`?!
¦ Te poti simti singur, trist, dar niciodata invins. Poti pierde, poti gresi, poti suferi, dar nu te gandi sa abandonezi. Priveste viata cu ochi de invingator si ai sa vezi cat e de frumoasa!
¦Nici cel mai bun machiaj nu are cum sa-ti schiteze un zambet atunci cand esti trist."
¦Chiar de-ar fi greu, tot as zambi si chiar daca as fi plina de probleme...tot as glumi! pentru ca stii.viata e grea si lumea e rea.cum as putea sa rezist, daca nu m-as purta asa!
¦Am pornit la drum pur precum lumina. Un copil cu scantei in ochi care nu stia ce-nseamna vina cautand iubirea si stima.Si cum nu stiam sa lovesc, viata m-a lovit prima...
¦Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata, ci pe CINE ai... Iubeste-ma cand o merit cel mai putin...Atunci am nevoie cel mai mult!
¦Multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare moment In care am ras sau am plans, mi-e indiferent constient ca fiecare hop... e o incercare si fiecare reusita un raspuns la o intrebare!
¦Orice femeie are langa ea barbatul care si-l doreste. dar numai o femeie inteligenta are langa ea barbatul pe care altele si-l doresc.
¦Invat sa plang fara lacrimi, sa admir cu masca indiferentei pe chip, sa sufar razand de fericire, am oferit dragoste acolo unde trebuia sa ofer indiferenta!
¦Nu exista replica atat de usturatoare ca dispretul tacut, chiar daca uneori, inima iti moare.
Nu’ti vor spune niciodata in fata ce’ au de zis.Nu vor respecta niciodata ce’ au promis. Te vor minti si’ ti vor vorbi in spate. Pe tine le e ciuda. dar fara tine nu se poate.
Si-ar fi mai simplu si mult mai usor...sa nu-ti mai pese uneori?"
Si alti incep sa m acuze.ca m’am schimbat cu timpu! As fi ramas la fel daca ar fi fost totul mai simplu’!
Am chef sa ma doara in cot de nevoile celorlanti si sa transmit indiferenta.
Si nu. Nu-mi mai pasa. Iti jur. nu scriu din ura sau furie. Scriu linistita. Mai linistita si impacata ca oricand.si atat de lucida...Si-ti multumesc.
Dacă tu ignori tot ce te.nconjoară. asta nu inseamnă ca o să dispară.
Am invatat sa suport, viata e grea. Dar nu suport un tradator, asta-i boala mea.
Ce te face sa crezi ca el era "The one"? Ai crezut ca stai o viata, dar n-a trecut un an? Ai pus prea mult suflet? Nu-ti face corectie! N-ai gresit cu nimic, deci ia-o ca pe o lectie!
Si realizez ca pot sa uit tot ca si cum n-ar fi existat deloc. Intorc privirea peste umar, intalnesc un altu` in drum. poate am pierdut ce aveam pentru altceva mai bun.
Regreti? Regreta! Pt ca acum e prea tarziu am plecat si n’o sa my vin. Tu plangi. mie`mi vine sa rad. E neplacut, dar gandeste`te ca a fost invers in trecut.
Din tot ce’a fost intre noi nimic nu regret sh parca nici acum nu’mi vine sa cred ca nu te mai vreau.
O vezi? nu e trista, chiar deloc. Zambeste suav, are privirea de foc. E dulce si o iubesti stii bine, dar ea deja nu se mai gandeste la tine.
Uita tot ce`ai pierdut, tot ce`ai vrut, tot ce n`ai avut. Uita timpul ce`a trecut, orice sfarsit e un nou inceput.
Pe unde vei merge vei auzi numele meu. Vor fi persoane care imi vor semana. Vei dori sa te intorci dar eu voi fi departe. Uite ce`ai pierdut. Si acum te :* de ramas bun!
Crezi Ca Ma Faci Geloasa? Nu Fraieree! Nu Ma Intereseaza Oricum. Te Doare Inima Cand Te Uiti La Poza Mea Asa Ca Ai Grija De Iubita Ta! Te :*
Toate veneau, treceau, dar nimic nu ramanea, nici macar persoana care puteam sa jur ca ma iubea!
Cand ma privesti, ce regreti mai mult? Sansele pe care le-ai avut sau lucrurile pe care le-ai pierdut?
Las in spate amintiri ce dor, n-am nevoie de aripi sa zbor!
El a fost d vina ca de fiecare data. Inceteaza fata sa te mai crezi vinovata. Ti-a promis. stiu! Te-a mintit. stiu! El o sa regrete cand e prea tarziu!
Chiar daca eL nu o sa`Mi sp0ona " nOapTe bUna! ", sau pe sTrada " buNa! " am o pRieteNa care ma suNa ca sa`mi sp0ona " faTa esti de 1000 de ori mai buna deCat aia pe care eL o suNa’’
Iti zic adio printre lacrimi si te las in drum, am suferit prea mult ca sa te iert si acum
Inca te uiti la poze de mult facute. Si realizezi ca sunt doar amintiri pierdute
Chiar de-ar fi greu, tot as zambi si chiar daca as fi plina de probleme tot as glumi! Pentru ca stii. viata e grea si lumea e rea. Cum as putea sa rezist, daca nu m-as purta asa?
Lumea spune ca nu poti zbura. E o minciuna, nu crede in ea!
Ma inalt sa zbor din nou, dar uit ca aripile le-am pierdut. Cad si dau cu capu' de trecut si doare iar cum a durut demult. Da' trece si-o iau de la inceput!
Am vrut sa uit tot ce'a durut, sa intorc pagina si sa spun: A trecut. Nu'mi pasa ce'a fost candva. Sunt alta acum si alta e viata mea.
Toti avem probleme, conteaza cum le facem fata. Nu le da prea multa importanta, n`ai decat o viata!
Fiecare poveste are un sfarsit, dar, in viata, fiecare sfarsit are un nou inceput
Invata sa suferi de vrei sa iubesti, invata sa fii liber de vrei sa traiesti, nu dispera cand viata te apasa si nu plange de-al tau destin... caci dupa lacrimi viata-i mai frumoasa, cum dupa soare ceru-i mai senin.
Urmeaza`ti calea, mergi mereu pe drumul tau. Iar daca nu poti sa faci bine abtine`te sa faci rau!
Să nu crezi tot ce auzi, să nu faci tot ce poţi, să nu spui tot ce ştii, să nu dai tot ce ai.
Cine te iubeste, te cauta. Cine te vrea, iti spune. Cui ii este dor de tine, te suna. Cine nu. NU!
Nu merita sa plangi, sa te distrugi pentru'o greseala. La vârsta asta, orice greseala face parte din viata normala!
Am învatat ca poti continua înca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Hai invata sa treci peste, viata nu e o poveste. Cand destinu-ti joaca feste, nu trebuie sa plangi, zambeste!
Nu am nevoie de prieteni falsi. Detest sa tin langa mine numai oameni lasi!
Uita de tot, uita de lume, de sentimente, de soapte la ureche. Fii rece nu le lasa pe ele sa te intunece
Incerc sa ascund calvarul numit depresie si zambesc fals doar pentru o buna impresie.
N-am uitat ce ti-am spus si cum era inainte,/N-am uitat ca te iubesc, doar ca nu-mi aduc aminte/Doar ca buzele-s tacute, numai ochii mai vorbesc/N-am cerut eu soarta asta dar daca e, o doresc!
Imi place sa cred ca, de fapt, tu nu mai meritat/Si ca viata mea voi iubi mai mult pe altcineva/Insa, pana atunci, in fiecare zi la tine ma gandesc/Si mi-e frica de gandul ca poate, inca te ïubesc.
Mereu cu zambetul pe buze, nu se streseaza, nu prea o intereseaza ce urmeaza.
Inca am suflet de copil care refuza sa creasca. Mi`e egal cu tot ce spune lumea asta proasta!
mi-as dori sa mai fiu fetita mica pentru ca juliturile din genunchi se vindeca mai repede decat inimile frante.
Respectu` este ceea ce primesti pentru ceea ce faci. Tu ma barfesti pe mine, deci din respect ma pis` pe tine
O sa iubesc ce-mi place, o sa uit ceea ce ma doare. Nu o sa iert ceea ce mi se greseste. O sa fiu buna cu cine merita si rea cu cine trebuie!
Zâmbeshte celor care te urasc sa simta ura ta. Zâmbeshte celor care te iubesc sa simta dragostea ta, iar daca cei care te iubesc te vor trada, Zâmbeshte-le sa simta indiferenta ta.
Si maine e o zi, si maine voi zambi. Chiar daca mi`e greu, voi zambi mereu.
Aproape tot se iarta dar nimic nu se uita
Nu merită să plângi pentru nimeni, iar cel care merită nu te va face să plângi.
Nu` te` ingrijora` din cauza` oamenilor` din trecutul` tau`. Exista` un motiv` pTr` care` nu au reusit` in viitorul` taw`
atunci cand viata iti da 1000 motive sa plangi, demonstreaza ca ai o mie si unul de motive sa zambesti
De ce sa plang. Cand pot sa rad? De ce sa urasc. Cand pot sa uit?
Va veni timpul sa vorbim din nou.Eu o sa rad de multe. Tie o sa iti para rau
Erai pe primul loc, niciodata sa nu uiti, ca pentru tine am renuntat la multe si la multi
Da, e adevarat. Te-am vrut mult de tot, dar acum nu te mai vreau.
ma vrei inapoi? eu nu iti zic doar atat: nu miza pe faptul ca odata m'ai facut sa plang, Am mai crescut ca indiferenta ta mai facut mai tare.Acum nu iti convine Dar incet incet calc pe urmele tale''Si abia acum vezi si u ca indiferenta doare
Uita`te la poza mea! Nu e nimic ciudat. Doar eu! Si totusi uita`te mai atent! Ai observat? E fiinta pe care tu o iubeai candva!"
De obicei am tot ce imi doresc, iar ceea ce nu-mi mai e folositor arunc. Tu nu mai esti aici, ceea ce inseamna ca erai inutil.

Nu Mai Cred In El Cand Spune Ca ma Vrea Inapoi.Ca'i e Dor De Mine.Ca'i e Dor de Noy.Ca Plange Ptr Noy. Da Eu L'am Intrebat:"Plangeai Sh Cand Ma Inselai?"
Te doare cand vezi ca nu imi pasa si iti zic mereu:"Numai conteaza…lasa
Deci nu lasa pe nimeni sa devina totul pentru tine caci atunci cand va pleca vei ramane fara nimic si nu e bine.
am doar simple regrete iar cea fost intre noi doar false sentimente
In viata nu poti trai din amintiri si din vise.NU conteaza vorbele.promisiunile.juramintele.conteaza ca atunci cand se termina totul sa nu regreti nimic
Ce am vrut, ce am avut.Sau ce n-am avut.Cu toate ca am vrut! Prin cate am trecut, si totusi am stiut sa zambesc unui nou inceput.
Daca ai`fi fost destept si mi-ai fi aratat iubire, acum erai intr-o alta situatie cu mine.credeai ca ma vei oftica, cu cate`o panarama de'a ta =). Nu!, Tu Doar scadeai in fata mea
Regreţi, iţi pare rău, mie deloc.[] Viaţa e în faţă, ştii, eu încă mai pot.
E vina mea, c-am vrut să iubesc E vina mea, că n-am vrut să te rănesc E vina mea, c-am încercat să trăiesc Vise ce ieri s-au pierdut.
Nu faci nimic. Ai impresia ca eu stau sa te astept. Dar de fapt eu ma indepartez incet. Te uiti atent. ma privesti cu regret.asupra mea nu vei mai avea nici un efect!
Te iubea, fraiere, chiar te-a iubit candva! Priveste-o dar stai departe, acum nu te mai vrea! E mult prea tarziu pentru regrete, Te-a uitat nici nu vrea sa te ierte`!
Eu am crezut in tine tu ai facut tot ce ai vrut si poate ai tinut la mine dar sa-mi arati nu ai stiut.
M.am schimbat, nu mai sunt fata care eram! Mai stii cât plângeam?! S. a dus dracu tot, acum râd si mi.se rupe de tot!
Un sarut pe o obraz dormi frumos soarele meu si unul pe gurita ta vise placute iubirea mea si apoi te sarut pe gatul tau NOAPTE BUNA PUIUL MEU:*
Toti avem o pereche de aripi, dar numai cine viseaza invata a zbura…
-A avea constiinta curata inseamna a avea memorie proasta.
-Toti avem o pereche de aripi, dar numai cine viseaza invata a zbura…
-Dati-mi un vis de trait ca realitatea ma omoara….
-Vorba multa……..saracia omului…
-Crezi in dragoste la prima vedere sau e nevoie sa mai trec inca o data?
-Cei cinstiti sunt inadaptatii societatii.
-Hai sa trecem la fapte ca de vorbe m-am saturat!
-Domina ca sa nu fii domniat!
-Nu sunt un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar…
-Un cerc de prieteni nu se face cu compasul…
-Prea multi prosti pentru o tara asa de mica…
-Exista doua cuvinte care iti deschid multe usi……trage si impinge.
-Esti la fel de bine venit ca si telefonul care suna in timpul sexului
-A studia inseamna a te indoi de inteligenta colegului de birou.
Componentele fundamentale ale fericirii sunt: sa faci ceva, sa iubesti pe cineva si sa speri la ceva.
Fii fericit cat traiesti pentru ca mort o sa fii mult timp
Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor para fi adormite in armonia raiului
E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra
Iarta-ti dusmanii, dar niciodata nu uita cum ii cheama. – John F. Kennedy
Sexul si golful sunt cele doua lucruri de care te poti bucura, chiar daca nu te pricepi la ele. (Kevin Costner)
Căsnicia este o poveste de dragoste în care eroina moare în primul capitol. – Cecilia Egan7. Iubirea inseamna a fi doi si a nu fi decat unul. Un barbat si o femeie ce se topesc intr-un inger. ( Victor Hugo )
Cuvintele sunt lacrimile celor care ar fi vrut asa de mult sa planga si nu au putut" (Lucian Blaga)
Intamplator, oricine poate iubi. ( F. M. Dostoievski )
Fericirea depinde de noi. (Aristotel)
Femeilor le plac barbatii tacuti pentru ca au impresia ca le asculta. (Marcel Achard)
Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, dar pentru o persoana esti intreaga lume. (G. J. G. Marquez)
Pentru fiecare saizeci de secunde in care stai suparat, pierzi un minut din viata pe care nimeni nu ti-l poate da inapoi.(Anonim)
De la sublim la ridicol nu este decat un pas (Napoleon)
Femeia e o fiintă slaba, victima a fiziologiei ei, orientabila după barbat, care trebuie s-o ocroteasca si sa-i împrumute personalitatea lui. George Calinescu (Enigma Otiliei)
Deoarece ai ochii deschisi crezi ca vezi? (Gothe)
Îi număr pe degete că sunt puţini ca eii. :-J
Nu eşti unic în această lume hee hee Mai sunt mulţi ca tine :-J, Dar ca mine hee hee Crede`mă că sunt puţine. :*
Ai fost, eşti şi vei rămâne Eroul ce`l Iubesc love struck
Promite`mi că vei fi şi mâine cel pentru care eu trăiesc. puppy dog eyes
Când nu mai am scăpare, un singur gând mă mai salvează
Că tu exişti acolo, singurul care contează love struck
Nu am uitat că ai fost mereu când mi-a mers greu big hug
De asta te-am declarat "Eroul meu" … love struck
Si iţi spun smug N`are rost :-J. în faţa mea eşti doar un fost. hee hee
Te iubesc! | Ma jur don't tell anyone |
Priveşte`mă in oki spune`mi ce vezi De fapt ce poţi să vezi prin nişte ochi verzi Mă vezi pe mine Am păşit spre altă lume love struck Vezi un copillove struck Vezi copilul din mine love struck
♥ Nu e nevoie de cuvinte Ca să vezi ce simt eu! whistling
● Hai să facem schimb de replici vei vedea ce simt eu! smug
Aş putea spune zeci de mii de cuvinte Să te facă să te simţi mult mai bine rolling eyes Dar degeaba ştiu că nu`I de`ajuns love struck
Eu şi tu suntem perfecţi într`un cadru imperfect! :-x
Şi tot ce am mai frumos e doar din vina ta! ♥
Tu ai să plângi crying Eu am să râd laughing E neplăcut oh go on ştiu! Da` gândeşte`te că a fost invers în trecut! straight face
Îngerii să plângă pentru ultima dată! ♥
♥ Dacă nu o să poţi să`mi dai mai mult te rog să pleci...
Dacă nu o să`mi dai decât atât te rog să pleci...
Să inţelegi...
Că mă atingi cu mâini prea reci... ♥
Încrederea vine cu timpul Da` se pierde`ntr`o secundă şi corabia de vide se scufundă! sigh
Nu pot fi a ori`cui Da` dacă pleci o să fiu a nimănui! sigh
Am doar o simplă întrebare…De ce minţeam că suntem unul pentru altul, fără rost straight face, Că de fapt tot ce a fost a fost doar un peisaj anosT. sad
E un nou inceput si tot ce am pierdut
E pierdut deja demult si pun punct...
Nu are rost să mă complic pentru nimic
După...atâta timp gândim prea diferit
Tu... să n-ai impresia că s-ar putea schimba ceva :-J.
Are o aura ce te-atrage, whistling
Stie ca o placi, de-aia nu te lasa-n pace. blushing
E atat de tacuta, don't tell anyone
Misterul iti provoaca o privire pierduta. batting eyelashes
De la distanta pare mica rau, :-J
Da` de-i aproape, e chiar imens sufletul sau. big hug
Pentru tine de neatins, blushing
Nu-i ca o stea, e chiar o stea. Te-ai prins? :X.
Senitmentele nu pot fi puse pe balanţă [-x Nu ne poate despărţii nici`o distanţă :X Suntem suflete pereche mereu in zbor day dreaming Am nevoie de tine, ingeru` meu` păzitoor. :X:X
Hai să uităm de toate Hai să uităm tot ce`a fost Hai să uităm Nu mai are nici`un rost! oh go on
Am avut speranţe, idei şi dezamăgiri Şi din toate astea au rămas doar amintiri! sigh
Totu`I scruum văd acum Nu mai e ok Nu mai e ok Nu mai ştiu ce vreeeii :S
Poate chiar şti ce zic love struck Sau poate`o iei in glumă! oh go on
Dar te rog nu uita puppy dog eyes D` copilaa aia smug Care te iubea love struck Mai mult decât pe oricine altcineva sigh …
● E o poveste fără nume şi fără autor! love struck
♥ Uită de tot, uită de tot, Uită de lume de sentimente, de suflete pereche De şoapte la ureche Fii rece! Nu lăsa pe el să te`ntunece love struck ♥
Daca mai vrei spune hee hee
1.Si e normal sa fiu asa cand de la cei dragi, in loc de sfaturi auzeam "Treaba ta ce faci"!
2.@. Azi?:*. E ca si cum n. a fost niciodata;]. Si DA! straight face. ea inca`l iubesteee love struck."
3. Cand te indreptai in intuneric ea te-a tras catre lumina
4. Imi place ca esti unic.Imi place ca esti aparte.Imi place ca te simt aproape chiar daca esti departeee.` :-X
5. Nu are rost `. ma uuit, privesc sh zic `. Daa, a fost. batting eyelashes
6. O să ma vezi peste ani zămbind. Pentru că asta sunt eu, mă bucur de clipă. M-am bucurat că te-am iubit si mă bucur că nu te mai iubesc
6. Dacă am iubit vreo data. Am iubit doar cand am stiut pe cine, Dacă am iubit, am stiut cand trebuie. Păcat, Nu ti-ai dat seama că te-am iubit când a trebuie!
7. Zambeste, si aratale ca nu iti pasa Zambeste, chiar daca`i prins o pasa proasta Zambeste, indiferent de problemele ce te`apasa Zambeste, chiar daca esti o fire mai retrasa!
8. Mai ştii? Îţi plăcea să o vezi râzând. Ea tot cu zâmbetul a rămas, tu tot cu ea în gând.
9. Am învăţat să am răbdare. Că totu-ţi iese atunci când nimeni nu te crede-n stare!
10. Ochii mei de nu mai vor să te privească. E vina ta că i`ai făcut să te urască!
11. Mi-e dor sa te privesc fara sa spun nimic. Mi-e dor sa numar secundele un pic cate un pic
12. Am vrut sa aflu ce-i iubirea, am cautat in dictionar si am gasit numai cuvinte complicate... am cautat in inima mea si te-am gasit pe tine...
13. Subsemnata, eu adica, declar ca din accidentul de ciocnire pe care l-am avut cand te-am cunoscut m-am ales cu inima franta, m-am indragostit total si iremediabil de tine. Te iubesc.
14. Parcă toamna mi-a mai furat ceva. Zâmbetul de a te avea. şi de a avea tot ce aveam cândva.
15. Am învăţat, că dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu.nu înseamnă că nu te iubeste din tot sufletul.
16. Că l-ai iubit, da, adevărat, e păcat? ok, i-ai demonstrat că ți la el, și ce-a pierdut când a plecat...
17. Da, zâmbești, iubești. Viața o trăiești la maxim că doar în viața asta o singură dată ești.
18. Nu, nu, nu e prea târziu pentru povestea noastra. Când ştii că undeva cineva te aşteaptă. puppy dog eyes
19. Opreste-te o clipă si caută in tine. Inauntru e un copil ce intreabă de mine. sad
20. Și credeam că o să treacă repede iubirea ce ți-o port. dar realizez că încă mi-e dor de băiatul meu cel vagabond... day dreaming
21. Știi mă? Știi? Că lângă tine ar fi, chiar dacă nori în viața ta ar veni. :]
22. Da, e cu ea. și? Nu mă mai doare. e mai bine așa... sper să le fie bine în continuare
23. E greu mă. Totul in jurul meu imi trezeste amintiri.,=.
24. E micuta dar ii dulCe iar cand te uiti la ea gandu' iti fugee` day dreaming
25. Si n' am de gand, sa te mai las curand Si totusi ma crezi pe cuvant chiar daca o iei razand love struck.
26. E, lumea care iti vorbeste frumos Si-n fata si-n spate, da' vorbele-s pe dos E, cate-o emisiune cu promisiuni, Aceiasi vrajeala e de luni pana luni Azi, e Romania e tot aia de ieri Degeaba au murit si studenti si mineri...
27. Caracteru’ omenesc te lasa des fara cuvinte…
28. De ce tot ce e frumos trece mult prea repede De ce nu pot avea pe fata numai zambete De ce viata nu e asa limpede Atatea cuvinte, atatea sperante aruncate in zadar De ce viata e ca o balanta, dulce sh amar
29. Din fericire, lucrurile frumoase sunt intrerupte.=) Reluate apoi, ca să te poti bucura de ele. Din nou. si din nou. love strucklove struck
30. Creativitatea nu sta in pensulă sau in stilou. Creativitatea stă in tot ce e trait de-alungul vieti de cineva. Experiente care se adună si rezultă la asta.
M-am străduit. O fundă?
Eu am găsit statusuri pe
https://mstatusuri.cabanova.com/
Sper sa te ajute
Cuprinsa adesea printre vise, caut prin paradise, iubsesc mai rar, dar e frumos. Caci totul are un farmec dubios.
De fapt astazi imi este mult mai bine, ma doare fix in pix de tine.

Nu plange ca s-a terminat ci zambeste ca te-ai scapat!
In dragoste, sa nu faci din durerea altuia fericirea ta…
hmmm. ai parfumul meu in bluza ta, si stilul meu in mintea ta,vei cauta privirea mea in fiecare EA din viata taoh go on…
M`ai vanduth`cand ai avut`Ocazia` Io`NU te vand`. te dau degeaba
Imi place vrajeala ta.dar sa nu intelegi gresit. daca ti-am zambit nu inseamna ca m-ai prostit."
Nu mai e Ea! Fetita ce tacea! Astazi iti spun PA,ieri poate imi pasa.
Te uiti la ea,dar ma vezi pe mine o atingi pe ea, dar ma simti pe mine ma vrei pe mine, dar te multumesti cu ea niciuna ca mine, 1000 ca ea!
Elegant, dar ce e dincolo de fata asta, stiu doar cei pe care i'am facut sa planga'n viata asta.
...
VEZI AICI http://estatusuri.cabanova.com/statusuri-2016.html
Buna oana :X
Uite cateva statusuri care sper sa iti placa:
Prietenia nu o poţi lega în lanţuri, însă ea te leagă.
Am umplut pagini cu noi, am desenat inimioare, am sperat, am visat. Game over! S-a terminat !
Hai, marș de aici javră inocentă! Că tot ce ai făcut nu mi-a pus etichetă.
Mă pierd în promisiuni prea des încălcate. Şi vise uitate ce în picioare sunt călcate.
Devine complicat sentimentul, se duce efectul, mor şi fluturaşi, rămân amintirile, gusti iar regretul.
Cam atat:X
Ms zozoMik sunt foarte frumoase
Ma bucur ca iti plac:X
In Caz de Al III-lea Razboi Mondial femeile ar primi pusti iar barbatii pustoaice!
Azi m-am dus si eu la biserica. Cand ma uit la cucoana de langa mine..isi aprindea tigara. Doamne! sa scap berea din mana nu alta.
suc de fructe,
Suc de fructe inseamna sanatate,
Sanatate inseamna sport,
Sport inseamna faima,
Faima inseamna bani,
Banii inseamna femei,
Femei inseamna dragoste,
Dragostea inseamna SIDA,
SIDA inseamna moarte,
Deci nu mai bea suc de fructe!
Crezi in dragoste la primul BUZZ? Sau sa-ti mai dau unul?
Te iubesc… am scris pe zapada… dar razele soarelui vor sterge aceste cuvinte. Te iubesc am scris pe plaja… dar un val obraznic… v-a lua cu el in adancuri aceste 2 cuv… ESTE SCRIS TE IUBESC IN INIMA MEA SI DE ACOLO NIMENI NICIODATA, NICIODATA NU V-A PUTEA SA LE STEARGA… pentru ca te iubesc. si o sa te iubesc cat voi exista
Cand voi inchide ochii pentru totdeauna, tu sa-mi pecetluiesti buzele cu un sarut pentru a le incalzi, iar picioarele sa mi le acoperi cu petale albe de trandafiri si in par sa-mi prinzi trandafirul rosu al iubirii eterne ce va lumina chipul meu invaluit de tristetea mortii. Iar de vei zari o lacrima ce se va scurge pe obrazul meu palid sa stii ca e de ramas bun. Si cand pamantul imi va acoperi trupul care candva tu l-ai atins, sa-ti amintesti ca te-am iubit dintotdeauna sincer si acea iubire nu s-a stins, dar sa nu plangi ca eu voi fi mereu cu tine, chiar daca numai in vise. Iar pe mormantul meu, din florile ce mi le-ai adus sa scrii cuvantul \"FERICIRE\" caci am simtit-o datorita tie si sa nu uiti ca te iubesc chiar daca nu mai sunt….
Hai sa ne inpartim lumea ……. luna mie, stelele tie…. oceanul mie. Pamantul tie ……… dar mai bine totul tie si tu mie…
Era odata o fata oarba… si s-a izolat de toti si toate… nu vroia sa stea cu ea decat prietenul ei. Tot ce-mi doresc mai mult e sa pot vedea lumea din jurul meu, spunea ea… -Vrei sa te casatoresti cu mine? i-a propus intr-o zi baiatul… -Nu ma voi casatori daca nu pot vedea… …La ceva timp, pentru fata a aparut o pereche de ochi donati… a putut vedea si in momentul cand s-a uitat la prietenul ei a vazut ca si el este orb… -"Nu ma pot casatori cu un orb"… a spus fata si s-a intors sa plece… Inainte sa dispara sunetul pasilor ei, baiatul i-a soptit : "sa ai grija de ochii mei te rog" …
Am Invatat Ca Dureaza ani Sa Castigi incredere
Si Ca Doar In Cateva secunde poti sa o Pierzi….
Am visat prea mult ce nu trebuia…am vrut prea mult ce nu trebuia…acum toti sunt fericiti…. iar eu plang printre zambete si rasete…
In dragoste, sa nu faci din durerea altuia fericirea ta…
Joc carti si imi lipseste pacaliciul… da-mi un BUZZ cand apari…
DND MA BATE MAMA
|)) |\| |)) – dau branza la mouse. Nu da-ti buzz ca se supara si da ignore
Nu te dernaja sa imi scrii ca nici eu nu ma voi deranja sa citesc da mai ales sa iti raspund…asa ca nu te mai deranja.
Dnd, decat daca vrei sa-mi spui k ma iubesti
Please try again never.
Tastatura in reparatii.
Foaie verde puisor, tu dai BUZZ, eu dau ignor!
F*ck is good, f*ck is funny, All the people f*ck for money, if u think f*ck is funny, F*ck yourself and take the money!
Crezi in dragoste la prima vedere…?…sau trebuie sa mai trec o data…?!
CE ESTE PUMNUL?…. pumnul este partea de vorbire care iti muta maxilarul si iti pune intrebarea MAI VREI?….
ntra diriga
Zarva mare
Intr-un giveci se usuca o floare.
Se aseaza la catedra
Deschide catalogul si incepe monologul:
Ca nu-s florile udate, ca sunt geamurile sparte,
Ca perdelele sunt rupte, ca la noi in clasa pute
Ca nu suntem patrioti si ca suntem idioti.
Se plimba printre banci si se uita la desene
Unele sunt chiar obscene
Si se apuca de predat o noua lectie de rahat
If you ever dream of beating me, you’d better wake up and apologise.
Cand eram mic credeam ca faima si banii ma vor face fericit ..acum ca am crescut. am realizat ca asa este!
Hai sa dam mana cu mana, Cei cu 4 la romana, Si cu 2/ la geografie, Da-o’ncolo de chimie. Hai sa copiem vecine, Vino-ncoace langa mine, Da fituica la un loc, Amandoi sa avem noroc. Amandoi uram franceza, Amandoi uram engleza, Mate chiar ca ne framanta, Si diriga nu ne-ncanta. Unde-i unul nu-i putere, La suflat si copiere
! Iubeste BAIATU care iti spune ca esti "frumosasa" si nu "sexy"…. Iubeste baiatul care te suna inapoi, atunci cand tu i-ai inchis telefonul in nas…. Care sta treaz doar ca sa te priveasca dormind…. Care te saruta pe frunte…… Care vrea sa te arate lumii chiar daca nu esti aranjatA…. Caruia ii este indiferent daca pe parcursul anilor te-ai ingrasat sau ai slabit…… Care in prezenta prietenilor te ia de mana…. Care iti spune mereu ce insemni pentru el si cat de norocos e sa te aiba…
Aho, aho, prieten bun…
Care stai pe mess acum…
I-a opreste-te din scris…
Si-asculta ce-am de zis…
Chiar de esti cu DND…
BE RIGHT BACK sau BRB…
Sper sa nu imi dai ignore…
Ca iti spun un plugusor…
N-am intrat sa te stresez…
Am intrat sa iti urez…
La Multi Ani si fericire…
Liste de id-uri pline!……
Sarbatori fericitee!
██████████ razuieste aici cu o surubelnita si poti castiga marele premiu : o bataie de la tactu ca ai stricat monitoru si mai mult…. o excursie in fata usii….
Ultima ştire din Irak: كأننا عشرون مستحيل في اللّد ، والرملة ، والجليل هنا. على صدوركم ، باقون كالجدار وفي حلوقكم ، كقطعة الزجاج ، كالصبّار وفي عيونكم ، زوبعة من نار. هنا. على صدوركم ، باقون كالجدار نجوع. نعرى. نتحدى. ننشد الأشعار ونملأ الشوار …. nici mie nu imi vine sa cred ce s-a intamplat’
DRAGI OBSEDATI DE MASSURI CITITI SI INVATATI –> Aviz pentru amatorii de massuri: 1. Directorul de la Yahoo nu inchide Yahoo-ul … nu’i atat de prost 2. Nu e nici un copil cu grupa sanguina abcxyz care moare de plictiseala acuta in Koreea comunista… 3. Nu iti apare iubirea adevarata pe monitor daca restartezi de 5 ori compu, sari de 3 ori pe geam si iti omori toata familia cu o surubelnitza 4. Rugam toti amatorii de mass sa fie draguti si sa se sinucida, sau sa roage pe cineva sa ii execute… Multumim, Directia anti-tembelism (da mai departe daca esti de acord cu mine)
CEA MAI TARE FAZA! 6 adevaruri in viata :
1) nu poti sa iti atingi toti dintii cu limba.
2) toti idiotii incearca dupa ce citesc asta.
3) primul adevar e o minciuna.
4) zambesti acum pentru ca esti un idiot.
5) vei trimite mai departe unui alt idiot.
6) inca mai ai un zambet pe fata …
Destule motive pentru care e mai misto sa fii fata
-pentru ca in creierul nostru este loc si pentru altceva decat sex
-pentru ca putem sa ne aratam fricoase fara s rada nimeni de noi
-pentru ca vara ne putem imbraca in haine stramte si mulate fara sa se spuna despre noi k suntem gay…
-pentru ca baietii sunt atat de usor de "citit"
-pentru ca putem s ascultam muzica siropoasa fara s rada nimeni de noi
-pentru ca avem si altceva de vorbit in afara de fotbal si masini
-pentru ca nu trebuie sa facem noi primul pas
-pentru ca nu o sa avem chelie cand o sa imbatranim
-pentru ca putem sa purtam parul lung fara sa se ia profii de noi
-pentru ca nu ne ia nimeni peste picior daca ne aratam sentimentele pe fata
-pentru ca e mult mai simplu sa dezbraci un baiat dulce de boxeri decat sa deschizi sutienul unei fete
-pentru ca baietii cad mereu in plasa cand facem pe neajutoratele
-pentru ca femeile traiesc mai mult decat barbatii
-pentru ca o data pe luna avem o scuza sa nu participam la ora de sport
-pentru ca o gramada de songuri de texte sunt declaratii de dragoste pentru fete
-pentru ca putem sa mergem de strada tinandune de mana cu cea mai buna prietenafara ca oamenii sa se uite ciudat la noi
-pentru ca un suras dulce si un fluturat de gene putem deschide fara probleme orice usa din lumea barbatilor
-pentru ca datorita fardurilor putem arata in orice zi altfel
-pentru ca nu trebuie s parem intotdeauna cool
-pentru ca nu se vede imediat cand suntem excitate
-pentru ca putem face 3 chestii deodata: sa vb la tel, teme si sa ne uitam la tv
-pentru ca noi putem si fara viagra
Vezi Aici https://ostatusuri.blogspot.ro/statusuri-online.html
Sunt bune, mie mi-au placut
Sper sa te ajute!
Vezi Aici http://estatusuri.cabanova.com/statusuri-online.html
Sunt foarte bune,
Sper sa iti placa
Vine o zi cand totul se va sfarsi.^^
Zi-mi pe nume, nu te ascunde dupa glume!
E atat de speciala.
Dintre atatea milioane, apare la mine pe coala.
Poate nu-i place muzica mea
Ca din cate vad, eu nu exist pentru ea. >:Întrucât ştiu foarte bine că şi minciuna face parte din artă.)
Nu trebuie să mă placi, nu sunt un status de pe facebook
Caut o cale de scăpare dintr-o lume care pentru mine nu mai are valoare^^.
o3`Si tot ce am sperat, placut, urat sau parasit. s-a terminat ca cica totul are un sfarsit.
Nu contează cu ce te-ai îmbrăcat.
Zâmbetul se asortează cu orice.
Si cand ai nevoie de cineva...brusc apare ea; x
Am trecut prin multe flacari, nu vreau sa ma inec in fum
FUNDA? :*
*A avea constiinta curata inseamna a avea memorie proasta.
*Dati-mi un vis de trait ca realitatea ma omoara….
*Vorba multa……..saracia omului…
*Crezi in dragoste la prima vedere sau e nevoie sa mai trec inca o data?
*Cei cinstiti sunt inadaptatii societatii.
*Hai sa trecem la fapte ca de vorbe m-am saturat!
Vezi Aici REDUCERI HAINE -80%
Intra pe http://nshop.cabanova.com/haine-reduceri.html
Haine de la 15 LEI
*Domina ca sa nu fii dominat!
*Nu sunt un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar…
*Un cerc de prieteni nu se face cu compasul…
*Prea multi prosti pentru o tara asa de mica…
*Exista doua cuvinte care iti deschid multe usi……trage si impinge.