anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Salut,acum 1an am stat internată la psihiatrie să vă spun și cum am ajuns, eram într-o perioadă foarte grea cu toate că sunt tânără (pe atunci aveam 19 ani) mai spune unul altul, tu așa tânără ce greutăți să ai, cu părinții despărțiți(de13ani)aveam nevoie de un sfat, de o îndrumare,alinare,cu mama nu prea vorbeam atunci(nici acum nu prea mai vorbesc)și nici pe la bunicii materni nu prea mai merg),fac ceva rău dacă nu merg? Atunci când s-au despărțit,mama a plecat in afară și ne-a lăsat așa de izbeliște la bunici(ei ne tratau foarte urât,auzeam numai înjurături, erau scandaluri s-a.m.d) mama atunci, bine mersi și-a refăcut viața, a plecat la acel bărbat iar pe mine și pe sora mea ne-a lăsat singure. Tata și el prin țări străine, el nu și-a refăcut viața.Nu prea am avut parte de părinți.Cum am zis eram foarte zdrobită, nu înțelegeam cum funcționez, cine sunt și care e scopul meu în viața asta și de ce gândesc așa de irațional/ilogic.Și stăteam eu așa și mă întrebam ce rost are să mai trăiesc dacă eu nu știu ce vreau de la viață, dacă eu n-am habar ce e cu mine și am zis să beau, am băut până am ajuns la spital(aveam depresie și borderline).Am ajuns acasă toate bine și frumoase, după ceva timp au apărut acele critici precum că toți mă vor crede o nebună, că toți se vor uita altcumva la mine, toate astea m-au făcut să nu mai am încredere în mine chit că înainte aveam măcar 50% încredere, acum nu mai am deloc din cauza acelor critici.Sau atunci când aud cuvintele astea:proasto, nebuno mă fac să mă simt nașpa nu îmi sunt adresate mie dar faptul că am stat internată la un asemenea spital mă face să mă simt mică/inferioară le iau prea personal.Acum parcă mi-e frică să fac un gest normal cum ar fi să îmi leg șireturile sau atunci când merg la magazin și iau câteva produse în mână mi-e frică să nu mă judece cineva că le-am luat în mână.Eu asta îmi zic in sinea mea: Dacă mă vede cineva că le iau în mână o să zică să nu sunt normală, pentru că eu știu unde am stat, sinea mea consideră asta. Mi-e frică să vorbesc și cu vecinii pentru că și ei știu unde am stat, prefer să-i ocolesc decât să stau cu ei de vorbă și să-și zică uite-o și pe asta ce tâmpenii scoate pe gură. Credeți că, dacă o persoană stă internată la psihiatrie e nebună?
Cum aș putea trece peste trauma asta, pentru mine e o traumă?!

9 răspunsuri:
| Mosotti a răspuns:

Si ce te intereseaza pe tine ce zic prostii? Un om destept nu e atins de ce zic niste prosti.

Si eu am fost internat la psihiatrie chiar de trei ori din martie pana acum si nu am nici o problema, mi se rupe ce zic altii, am tulburare bipolara cu depresie severa.
O persoana ce a fost la psihiatrie nu e nebuna, are probleme la mansarda, asta este. Si daca avem ce? Asta e.
Cine ne vrea asa bine, cine nu sa dea cu praf de mers.
Daca a avea probleme psihice s-ar numi nebun, asa o fi, suntem nebuni, dar nu e nimic asa de speriat. Probabil popular se zice nebun, deci nu luam in seama termenul.

Treci peste asta daca intelegi ce am scris, daca intelegi ca a avea probleme psihice nu e o rusine (si chiar daca am fi nebuni), si ca nu conteaza ce zic prostii, ca desteptii nu condamna.
Pana nu intelegi asta, nu treci peste.
Nu e nici o trauma, ai stat si tu la nebuni acolo, ce mare lucru? O zic asa mai comic.

Cand ma intreaba "unde ai fost?", zic "la spitalu` de nebuni". Si asa chiar aflu care e om si care nu, ca sa raman doar cu oamenii si sa scap de prosti.
Am prieteni care ma accepta asa.
Oricum problema mea nu afecteaza comportamentul si e okey fata de ceilalti.

Mie chiar mi-a placut acolo, singur in camera, mai socializam, mai vedeam pe unu, altul, imi luam de mancare de la chiosc ce voiam, nu era asa rau.
Dar am fost la liber, tu? Ai stat la liber sau la inchisi?

Nebuni sunt aia cu psihoze care fac ca toti dracii, care nu stiu de ei, care fac scandal, au halucinatii si deranjeaza pe altii, tipa, tu nu esti in aceasta situatie.
Cam la astia poti folosi termenul populari de nebun.
Am si eu o psihoza dar nu imi afecteaza comportamentul, cand dorm cu cineva in camera, cand ala adoarme, iese din el asa ca o fantoma neagra dar fara picioare, si intra in mine si apoi am ameteala, mi-e rau, dar stiu ca e halucinatie.
Ca de aia m-a bagat singur in rezerva. Dar aia e. Toti din jurul meu stiu asta si nu e problema.

Asa ca stai cuminte ca e okey.

Cu viata ta e altceva, si de chestia asta trebuie sa treci, starea ta nu trebuie sa depinda de tata, mama sau nu stiu cine, viata merge inainte orice ar fi.
Nici nu mai conteaza ce ti-a facut, gata, s-a dus, conteaza ce va fi.

Daca nu merge sa treci peste, du-te la un psiholog si te rezolva acela, deci oricum o dai, se rezolva.

Ce sa zic, nu stiai ce vrei de la viata, de parca eu stiam, dar nu-mi mai faceam atatea probleme.

| Nirvanaaa a răspuns:

Salut. Nu ești nebuna dacă ai fost internata la psihiatrie.
Ceea ce ai tu face parte din clasa nevrozelor ce apar din cauza unor situații nefericite din viața ce au impact emoțional.
Vorbește cu un psiholog ca sa treci peste aceasta teama de a fi judecată.
Nu da atenție vorbelor oamenilor. Mereu se găsește cineva sa comenteze. Tu ignora-i și ai grija de tine și de viața ta. Sa nu îți pese ce cred altii. Numai bine!

| MuatafaonurContInchisDeTot a răspuns:

Pai eu când zic ca mediul în care un copil trăiești este enorm de important uite de ce din cauza certurilor în familie și faptul ca mama ta tea lăsată fără educați și pe izbeliște așa asta va dezorientat și va afectat enorm de mult nu ești nebuna și nici probleme psihice nu ai ce ai tu este ne siguranță pe de sine este des întâlnit la asemenea cazuri lipsa mamei tale și părinților voștri lipsa de afecțiune pe care va lipsa de la prinților voștri va afectat mult ești dezorientată doar și nu știe ce vrei de la viață bunici voștri va trata numai voi știți cum deci și-au bătut joc de voi sad

| Bryanabrighi34 a răspuns (pentru MuatafaonurContInchisDeTot):

Cam da și-au cam băut joc de copilăria noastră dar nu îi urăsc pentru asta, pentru că și eu la rândul lor au avut o copilărie precară

| MuatafaonurContInchisDeTot a răspuns (pentru Bryanabrighi34):

Asta au trăit ei și asta au reflecta asupra voastră și "educație" eforite eu sincer când am citi aseară ce ai trăit tu și prin ce ai putut trece mai întristat enorm de mult și mai pus gânduri nici ju am mai putut dormi vreo câteva ore bune căci vad tot mai multe astfel de cazuri și îmi pare rău pentru ca uităte prin care ai trecut în ce situație te afli și ești din cauza unori părinți ne responsabil inconștienți lipsiți de orice de ce umanitate și fără un gram să-le pe de voi cu Adevărat vau distrus copilăria și viețile au tărât prin situație care niciun om și copil nu ar trebuie sa fie trata în halul asta de rău eu sunt uimit și ma mir și sunt uimit și mândru de tine ca ai reușit să-le faci față și să-le ți piept la toate întâmplări astea ești un om într-adevăr puternic și faptul ca tu spui ca ești conștientă ca și-au bătut joc sad de viața și copilăria vaistră iar tu nu-i judeci pentru asta mai lăsat pnetru un moment și o clipa pe gânduri mari și am zis în sinea mea cât de bun sa fi pentru mine ești un exemplu mare și de urmat căci nu-i iai judecata prin tot ce ar trebuie să-le suporți numai tu ști ce ai trăit văzut auzit de la așa "Oamenii" îmi pare foarte rău că a trebuie sa vezi e auzi sa trăiești acele maltratări și torturi din parte lor ești un om bun ai o inima Adevărată și frumosă happy bun și blând și curat bravo ai tot respectul meu și ma înclin în fața ta happy ești un om Adevărată un exemplu de loat și urmat și o femeie puterniă într-adevăr și un om bun cu inima mare sad happy

| MuatafaonurContInchisDeTot a răspuns:

Eu nu consider ca ești nebuna și nici probleme psihice nu ai eu cred u târie și cu toată ființa mea că ei și-au bătut joc de voi și copilăria voastră și nu vau oferit o educație nu vau învățată nimic și ați crescut în certă în haos aveți frici interioare ca cineva var considera nebuni din cauza ca a-ți trăit într-o familie cu certuri și scandale și lipsa ambilor părinți

| MuatafaonurContInchisDeTot a răspuns:

Este foarte des întâlnit în multe famili asta și eu vad doar copii afectați în toate situațiile astea păcat enorm de mare căci mulți își bat joc de copii lor în halul ăsta și uite cu se ajunge

| Lrs2015 a răspuns:

Scrie mi in privat si te pot ajuta