E una, zice sa te prindă trecerea în anul nou cu bani în buzunar, ca să fii prosper în anul care vine. Adică, îmi vin bani fără sa mișc un deget. Serios? Cum drak sa cred asemenea ineptie? Sau aia cu strugurii parca, tot de prosperitate e legata.
Nu am crezut toată viata mea în chestii legate de magie, superstitii, paranormal, suprauman, vrăji, blesteme, conspirații, adică tot ce nu poate fi demonstrat cu probe, sau cu un minim de bun simt al rațiunii și conștiinței cu care din fericire (pentru unii) natura ne-a înzestrat.
Cheers
PangeeaRogvaiv întreabă:
Eva1997 întreabă: