Am o nelamurire. Poate e doar ideea mea. E adevarat ca eu sunt o persoana mai timida, nu prea am socializat, dar fac progrese, imi revin. Nu stiu, chiar arat eu ciudat, sau ce naiba se intampla? E drept ca nu sunt vreun top model, am probleme ca oricine, port aparate auditive. Cu oamenii adulti nu am o problema, se uita ok la mine, dar... copiii, nu stiu se uita ciudat la mine. Asa se uita de parca sunt ultimul ciudat, extraterestru. Eu asa ma simt, numai cand vad cum se uita la mine, cu ochii aia. Sincer imi vine sa ii intreb de bine si de sanatate, care le e problema?!
La voi cum se uita copiii? Eu ma simt agasat de ei. Se uita la mine, cum se uita strainii la romani. Au o privire, se uita tinta la tine, pur si simplu, parca cine stie ce a vazut. Mie chiar imi plac copiii, sunt draguti, dar ei... Nu stiu peste ani, oare asa se vor uita si copiii mei la mine? E groaznic!

Eu uram intr-un timp copiii. Nu stiu exact de ce, dar pur si simplu nu ii suportam si mai si faceam glume sadice despre bebelusi. Dar mai nou nu am nimic cu ei. Unii imi sunt chiar indiferenti si sincera sa fiu pe mine nu ma deranjeaza cum se uita la mine. Chiar nu imi pasa parerea lor. Adica pot sa se uite la mine ca la un OZN, ca tot nu am ce sa le fac, pur si simplu ii ignor. Dar mai nou cam am lipici pe la copii (8-12 ani), fac voluntariat si fara sa vreau intru in contact cu ei, iar spre uimirea mea ei chiar s-au atasat de mine. Ce pot sa spun? Sunt o persoana foarte sociabila si prietenoasa.

Cum poti fi atat de -insereaza-adjectiv-aici- sa nu intelegi ca pentru ei sa vada diverse lucruri sau persoane poate fi ceva nou!?
Te astepti de la ei sa aiba deschidere de parca si cum vad catei electronici la ordinea zilei.

Normal ca orice lucru mai iesit din comun le starneste niste reactii, mai ales ca ei, astia mici, sunt cel mai mult obisnuiti sa traiasca intr-o sfera a lucrurilor comune, pe care le pot ei intelege.

Ma bucur pentru tine ca faci voluntariat, sincer si eu as face, dar dupa cum vad ca se uita, imi e putin cam greu. Si eu iubesc mult copii, chiar bebelusii

Poate ca asa sunt ei, si eu nu ii inteleg. Dupa ce ca sunt ciudatei mai sunt si comici. Sa vezi un exemplu : Vine in vizita o nepotica de-a mea, are 3 ani, cu bunica ei. Si zic sa mergem la mine in camera sa ne jucam, sa ii arat carti de copii. Nu bine ajungem la mine in camera, cu bunica ei, in secunda 2 in care a iesit bunica, incepe : buni, buni . Când a venit, nu i-a mai trebuit nimic. Acum zi tu : iti vine sa te iei cu mainile de cap cand vezi ce apucaturi are sau sa zici in gând asta e ce prostuta e!

Eu zic ca nu trebuie sa lasi aspectul tau sa te descurajeze. O data ce te cunosc (ca personalitate) crede-ma copiii te vor iubi. Pari un tip de treaba deci nu vad de ce nu ai incerca voluntariatul. E chiar un mod placut de a-ti ocupa timpul.

Stiu cum e. Si eu am un nepot de 3 ani care e asa de rusinos. Nu prea sta cu mine daca nu e si maica-sa cu el, dar asta e. Iar o faza ironica e ca mai demult eu tot mergeam sa ma joc cu el, iar el fugea, dar acum el tot vine dupa mine cu mingea E chiar simpatic, dar totusi uneori ma epuizeaza psihic.

Imi pare rau Sa Zic Dar... Aveam aceeasi problema pana am caftit unu tare apoi toti ma admirau

Exact! Copiii pur si simplu se uita la tine de parca esti de pe alta planeta. Cred ca asa sunt majoritatea. Dar nu inteleg cum poate sa te intimideze un copil. Imi place sa ma uit fix in ochii unui copil care se holbeaza la mine si sa il intimidez, chiar daca fata mea nu ar putea intimida nici o musca. Si eu fac voluntariat, dar sincer nu stiu in ce m-am bagat. Nu-mi place sa ma prostesc in fata copiilor cu diferite jocuri, nu sunt chiar asa draguta. Iar oamenii de la voluntariat sunt atat de veseli si plini de viata. Prea veseli. Nu ma aseman deloc cu ei si de asta nu ma pot integra. Copiii sunt ok, dar simt ca nu ma pot baga la mintea lor si sa le vorbesc dragut. Odata, stateam pur si simplu pe o bordura din parc si a venit un bebelus la mine(nu era chiar bebelus) si a inceput sa ma atinga pe spate si se apropia atat de mult de mine cu ochii aia mari, de parca voia sa ma hipnotizeze sau nu stiu ce facea. Pe scurt, toti copiii sunt asa. Asta nu inseamna ca daca ei se uita ciudat la tine esti un ciudat. Ei se uita ciudat la oricine. Sau poate chiar esti un ciudat si numai copiii iti vad adevarata masca de demon izgonit din taramul nefast. Cine stie?

Mda, poate nu inteleg eu inca destul de bine copiii. Ma astept de la ei sa se comporte ca adolescentii sau oamenii maturi, si am ideea ca daca se comporta ciudat cu mine, inseamna ca au ceva cu mine. Pai la noi oamenii adulti nu asa e? Daca te uiti ciudat la cineva, inseamna ca ai ceva cu el, cu fața lui. Poate asa voi face si eu, o sa ma uit fix in ochii unui copil, sa vad reactia. Ma intimideaza, poate si pentru faptul ca sunt mai timid, cine stie... Eu când eran mic, nu stiu sa ma fi holbat la cineva vreodata, sincer.

Inteleg ca pentru ei sa vada lucruri si persoane e ceva nou, dar una e când te uiti la ceva nou si alta e când te holbezi la ceva/cineva secunde in sir. Cred ca nu stii ce e enervant e. Gandeste-te ca esti intr-un troleibuz, si deodata un copil sau un adult se uita tinta la tine, holbat, pana cobori. Eu sincer simt si ma deranjeaza.

A purta aparate auditive, e un lucru iesit din comun?

Da, nici eu. Eram prea timida sa dau ochii cu lumea. Poate m-am holbat la oameni, nu pot sa neg, dar creierul meu era prea nedezvoltat ca sa-mi amintesc.

Si eu am problema asta... Imi urasc viata.