M-am gândit serios dacă să-mi spun povestea de viata sau nu, dar pana la urma vreau sa ma eliberez de greutatea asta de pe suflet. Nu am pe nimeni cu care sa vorbesc despre chestia, asa ca m-am decis sa va spun vouă. Sunt 6 ani de zile decat mama a murit de accident vascular, eu aveam o vârstă destul de frageda. După moartea mamei. M-am mutat la tata (țin sa precizez ca părinții mei erau divorțați). În primii doi ani, a fost ok, dar mai încolo a început sa nu ne mai înțelegem deloc. Ma certa mereu, ma jignea tot timpul, niciodată nu eram suficient de buna pentru el. În aproape toate discuțiile noastre trebuie sa comenteze ceva despre mama mea sau despre bunicii mei (părinții din partea mamei), efectiv urăste sa țin legătura cu bunicii mei, după moartea mamei, bunica mea imi este acum ca a doua mama, păcat ca nu locuiește aproape de mine. Iar acum 2 ani, tatăl meu și-a refăcut viata, având o iubita. Ma înțeleg foarte bine cu ea, suntem prietene. Dar și cu ea se cearta aproape zilnic. Câteodată devine cam agresiv, aproape sa o bată. Simt ca nu mai suport viata asta. Am parte numai de suferințe. În fiecare zi sunt tristă din cauza asta. Și nu mai zic ca este foarte exigent cu mine, nu prea am voie sa ies cu prietenii sau sa ies cu clasa la o petrecere. Mereu am avut note bune dar degeaba, niciodată nu e de ajuns. Mi-aș fi dorit sa fi avut și eu o viata frumoasa cum au alții copii. Îmi vine sa plâng de fiecare data când ma gândesc la viata urâtă pe care o am. Abia aștept ziua când o sa fiu singura la casa mea.
Dacă ați trecut printr-o situația asemănătoare sau dacă aveți sfaturi pentru mine le aștept cu drag.
Ordonare:
După relevanţă
Eu am tras multe pana la 18 ani intre conflicte de parinti si jigniri adresate mie. Uneori ma certam cu amandoi si le intorceam injuraturiile ba chiar am impinso pe maicamea in usa si i-am zis sa iasa naibii pana nu dau cu ea de pereti. Acum am ajuns un bandit singuratic in lume va urma curand sa am casa mea dar nu stiu cand ma voi intoarce in tara. Concluzie ceea ce se intampla in familie afecteaza copilul in viata
Răspunde
Răspunde 
Buna!
Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.116111.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro
Acum poti primi consiliere gratuita si direct de pe telefonul mobil, descarcand aplicatia noastra http://www.116111.ro/descarca-aplicatia
Asteptam sa te ajutam!
O sa incep cu povestea mea. Poate daca auzi și alte povesti împărțite o sa te simți mai bine, nu atât de singura. Și ai mei sunt divorțați, de când aveam undeva la 3 ani. De mutat separat ne-am mutat când aveam eu 8 ani. Mama a controlat întreaga situație, a încercat să facă tot posibilul sa nu se certe in fata mea. Dar îți zic sigur că dacă era sa fiu numai cu el, eram un suflet mai distrus decât cel pe care îl reprezint in momentul de față. Nici arsa pe rug nu as fi rămas la el. nici eu, nici mama nu ii purtam pica, ne vorbim, într-un fel. Zilele trecute a fost ziua mea și n-a dat un amarat de apel să imi zică un la multi ani. Eu mi-am promis că atât cât e în viața n-am să vars macar o lacrimă. Însă mama, a văzut, a lăsat sa treaca dimineață, amiaza și a văzut că nu suna, mama credea că poate mă afectează și ea încearcă să îmi ofere binele, chiar daca nu i-am spus niciodată în totalitate ce am pe interior, cu gândul că nu mă va înțelege. I-a trimis un mesaj in care i-am scris că e ziua mea, dacă are timp să mă sune și i-a dat numărul meu de telefon. Nici că a dat. Am aflat de asta fara să vreau, căutăm să îi dau unei colege un mesaj. El e căsătorit (nu prin lege) cu o femeie de etnie rroma, căruia i-a murit soțul. Îl legătură cu moartea soțului, sunt câteva teorii, dubii la mijloc, dar nu astea contează neapărat acum. Are 3 copii cu soțul ei mort și de când eram mică, a cam pus ochii pe mine. Daca Doamne Ferește n-ar mai fi mama, ar rupe cerul și pământul că să mă ia fecioru'su de "nevasta". Și la ce condiții, ce viața e acolo, nici moartă nu as vrea. As fugi, îți dai seama daca preferi sa stai pe străzi decât cu el (că nu ii zic nici părinte, doar pe nume ii zic) ce sentiment frumos e. As pleca la bunici sau la mătușa mea, doar ca să nu stau pe la casa de copii. Dar le-aș face o grămadă de probleme, o grămadă. Pe bunicii de pe el nu i-am cunoscut. Bunica de pe el a murit cu un an înainte să mă nasc eu, iar pe bunicul nu l-a cunoscut nici el. Au fost multe pe parcurs, a trebuit să tragem mult că sa ne mutam, într-o zi n-aveam bani de o ciocolata la 2, 5. Îmi amintesc perfect că am luat o ciocolata rom la 1 leu, faza aia nu o sa îmi iasă din minte. Dar sa vezi, că ți-am povestit că nu m-a sunat de ziua mea, dar cu o săptămână înainte ce crezi? a sunat sa ceara bani cu împrumutul, dar de unde sa avem să îi dăm? Asta e o parte din povestea vieții mele ce se leagă oarecum de ce ai spus tu. Cunosc oameni ce au crescut cu mine un cartier fara mama de mici, îmi pare atât de rău de ei. Unei fete i-a murit mama de la 3 ani din cauza cancerului care a invins-o. Ea mai avea un frate mai mare care la perioada respectivă avea undeva la 10 ani. Și a suferit o depresie din cauza asta. Și să vezi, o bătea pe fata fara să facă nimic, când îl apuca dădea în ea. Alții au crescut fara mama, doi frați, nu știu exact de la ce vârstă, dar mama lor a murit că a cazut de undeva de sus, de la servici. Nu li s-a spus la început, li se zicea că mama lor e in spital, dar au aflat. Toți suferim, fiecare cu ale lui. Sfaturi, poate sa nu îți găsești remedii greșite și să tragi cat de tare poți să te muti, sau să vorbești cu prietena tatălui tău, când e calm poate reușiți să îi explicați ceea ce simțiți atunci când arunca cu vorbele lui. Deseori, știu, dor mai tare decât pumnii. O palmă îți trece, dar vorbele alea rămân pe suflet. E foarte greu când nu ai cu cine vorbi, și chiar daca ai, nimeni nu te intelege. O simt și eu, dar țin totul în mine și vărs totul în lacrimi. Fiecare cu poveștile lui, incercam sa ne consolam unii pe alții, poate iese ceva. Ce speranțe, vise să mai ai când ai atâtea în interior? Poate aceleași sentimente, vorbe pe care ți le repeți. Macar sa nu alegem calea greșită, că zile bune or să vina, sper. Cu Dumnezeu înainte! Simple "condoleanțe" nu o să îți aline durerea, dar sper sa trăiești cu gândul că suntem multi care trecem prin experiențe asemănătoare, suferințe, dureri. Am tot respectul pentru cei care merg înainte și nu cedează. Sau reușesc să se regăsească. Asta da putere! Caracterul nostru uman se clădește pe urma acestor minorități majore, sau cel puțin așa cred eu simțind
Am recitit, tatăl o bătea pe fata căreia i-a murit mama din păcate la vârsta de 3 ani, să nu se înțeleagă greșit...
Pentru tine, pentru DianaMaria și pentru toți acei mii și mii de tineri care suferă din pricina acelora care își spun că sunt părinți și nu sunt: nu vă mai duceți poverile de unii singuri. Dacă Dumnezeu este Cel ce ne-a făcut, atunci tot El este și Acela care ne va purta de grijă. El nu ne-a creat ca apoi să ne zică: "De acum descurcați-vă singuri!" Dacă ar fi fost așa, cu ce ar fi fost mai bun decât acei părinți care nu-și meritau dreptul de a fi părinți și care se se poarta ca niște animale cu proprii lor copii? Că până și necuvântătoarele se bucură de o mai mare dragoste din partea celor ce le-au adus pe lume, decât se bucură copii de dragostea părinților lor!
În mijlocul tuturor necazurilor putem să ne bucurăm de dragostea lui Dumnezeu. Putem să ne bucurăm de atmosfera cerească, de dragostea lui Dumnezeu, chiar și în cea mai nenorocită familie.
Căutați să cunoașteți pe Dumnezeu. Aceasta era cea mai importanta datorie, educație pe care părinții trebuiau să o ofere copiilor. Dar dacă părinții noștri au neglijat aceasta, nu trebuie să fim și noi nepăsători ca ei. Neglijența este păcat, și părinții vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru că și-au crescut copii -pe care Dumnezeu li i-a dat- ca niște străini față de Dumnezeu și de cer.
Dumnezeu dorește ca să ne poarte poverile; iar noi nu trebuie să refuzăm acest lucru. El dorește ca în schimb să ne bucurăm de pace și liniște, de speranță și nădejde în El.
Cititul Bibliei în fiecare dimineață, ne va aduce mai aproape de Dumnezeu. Ne va ajuta să Îl cunoaștem. Și atunci când Îl vom cunoaște este imposibil ca să nu Îl iubim. Mulți dintre noi am fost lipsiți de dragostea părinților noștri; dar să nu ne lipsim de dragostea lui Dumnezeu. Să nu îngăduim în sufletul nostru să pătrundă necredința, sentimentele de autocompatimire și alte lucruri rele de felul acesta. Dumnezeu poate să îndepărteze din sufletul nostru orice amărăciune. Trebuie numai să vă faceți timp pentru a căuta liniștea sufletului. Cărțile "Calea către Hristos" și "Hristos lumina lumii" sunt un balsam pentru suflet. Cu cât mai mult poate fi Biblia!
Timpul este prea scurt ca să ne urâm părinții sau ca să ne gândim la lucrurile rele prin care am trecut. Acestea nu ne sunt de niciun folos. Dumnezeu poate să umple sufletul nostru cu dragoste față de ceea ce urâm noi acum. Aceasta este și dorința Lui.
Mulțumesc mult pentru recomandare cărților. Nu am fost crescută departe de Dumnezeu, însă odată ce mă îndepărtez de mine, sper macar pe el să îl păstrez in suflet. Mama a încercat să facă tot binele pentru bine, chiar de nu știe majoritatea lucrurilor care mi se întâmplă că nu le spun nimănui. Odată ce îl găsim pe Dumnezeu, ne găsim pe noi. Tot respectul pentru ce ai scris, și din nou, un sincer mulțumesc!
Apreciez sfaturile tale, am sa țin cont de chestia asta. 
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
