Şcoala de Agenţi de Poliţie "SEPTIMIU MUREŞAN" din municipiul Cluj-Napoca a fost înfiinţată prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor, în conformitate cu prevederile art. 3 din Hotarârea Guvernului României nr.725/2003, privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Ordinul a intrat în vigoare la 01.08. 2004, dată cu care şi-au început efectiv activitatea cadrele ce au ocupat funcţiile din organigrama unităţii.
Şcoala face parte din structura unităţilor de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi funcţionează în baza legislaţiei generale şi speciale, a actelor normative elaborate de Ministerul Educaţiei si Cercetării şi de Ministerul Administratiei si Internelor.
Inspectoratul General al Poliţiei Române, căruia i se subordonează unitatea, stabileşte profilul profesional al absolvenţilor, standarde ce trebuiesc respectate în procesul de formare a personalului.
Admiterea în învăţământul postliceal din Ministerul Administraţiei şi Internelor se face prin concurs. Condiţiile de înscriere, modul de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere se reglementează prin ordine ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi metodologii elaborate în acest sens.
MadaAwwr întreabă: