Nu. In primul rand ar produce multe scandaluri, iar apoi ar incalca multe reguli.
Nu sunt de acord. Inca din vechime numai barbatii puteau deveni preoti, asa a fost lasata lege de catre Dumnezeu. In Biserica Ortodoxa nu este permisa hirotonirea femeilor. Exista anumite secte unde acest lucru e posibil, dar este o greseala. Sectele, indepartandu-se de la dreapta credinta, nu mai au harul Duhului Sfant si astfel in cadrul lor apar tot felul de practici gresite.
Salut! Eu sunt ateu dar am mai multe cunoştinţe în domeniul religiei decât 90% dintre cei ce-şi dau cu părerea "în mod creştin" pe-aici pe site.
În primul rând cred că ai vrut să spui "hirtotonisirea" femeilor şi nu un genitiv forţat pe-acolo.
Taina hirotonisirii, conform fundamentului dogmatic creştin (atât ortodox cât şi catolic) este taina prin care Duhul Sfânt coboară pe Pământ (conform scrierilor creştine, nu înseamnă neapărat că aşa e!) şi îl recunoaşte pe cel hirotonisit ca fiind uns al lui dumnezeu, slujitor al domnului... în fine; reprezentant al lui pe Pământ.
Cu toate acestea, în cultul creştin-ortodox, despre preoţi se spune mereu că sunt totuşi oameni şi li se permite căsătoria şi practic o viaţă socială normală.
Din punctul meu de vedere, oameni sunt şi femeile iar această discriminare orchestrată de biserică este o tâmpenie cu "T" mare.
Pe de o parte vrem egalitate între sexe dar, pe de altă parte, se fac un sac de compromisuri în defavoarea bărbaţilor şi se menţin unele discriminări doar pentru că aşa vor unii.
La urma urmei, ca să fii preot, conform creştinilor, trebuie să ştii să citeşti, să ai o urmă de credinţă şi timp disponibil să mergi la biserică de mai multe ori pe săptămână şi să faci un seminar teologic sau o facultate de teologie ca să poţi răspunde întrebărilor puse de enoriaşi. Nu scrie că trebuie să scrijeleşti ceva cu lichid seminal masculin. Sau ceva care să nu poată fizic fi întreprins şi de o femeie.
Prin urmare, consider că nu e nimic nelalocul lui hirotonisirea femeilor.