Multe gunaoie umane sunt in lumea asta,decadem ca umanitate pe zi ce trece devenim tot mai lipsiti de empatie,bunatate,bun simt etc devenim niste besti reci fara sentimente,materialiste, o lume in care barbati sunt niste fetite iar femeile barbati unde am ajuns ca specie e jalnic, femeile tiau uitat rolul in societate,barbati si ei din pacate,chiar am citit un studiu cum ca femeile din usa sunt tot mai depresive,facem tot mai putini copii, ne casatorim mai tarziu, barbatul e tinta a tot ce e negativ el devenind astfel lipsit de competitie, ambitie etc femeile au pretenti extrem de mari plus ca se remarca multe prin corpul lor, pai cum sa nu spui femeia=obiect sexual cand ele tyoti banii le baga in corpul lor si se remarca prin asta sa fim seriosi
Din moment ce când deschizi televizorul vezi numai sex, comedii porcoase, scandaluri între vedete, cum au ajuns niște nimeni fără școală să se îmbogățească din furt sau alte încălcări ale legii și să devină cunoscute, informații false despre cum se modifică pensiile etc. pe primele programe românești, ai răspunsul la întrebarea "de ce este societatea de acum așa cum este?", chiar dacă nici înainte nu era o lume perfectă.
Dezinteresul tinerilor față de cultură este dat, cred eu, și de faptul că informația e lângă tine, așa că mulți merg pe ideea "dau search pe google când am nevoie și gata" și își pot continua pierderea timpului pe facebook.
Ai perfecta dreptate, dar chestiile astea nu mai sunt niste noutati.
Cum ai scris si tu, degeaba se asteapta o schimbare, dar nimeni nu face nimic.
" Privind cerul asteptand artificiile, dar cerul ne priveste asteptand sacrificiile "
In primul rand apreciez felul in care gandesti si salut felul in care ai pus in evidenta problemele acestei societati infecte (cum ai spus si tu, ceilalti sunt interesati de "altele" si nu ii preocupa lucrurile ce nu demult erau normale.) Acum e anormal daca stai si citesti o carte decat sa stai pe facebook..hmm. Parerea mea este ca populatia este manipulata in mod inconstient, marea masa fiind foarte usor de controlat datorita "viciilor"/prostiei. In mod evident oamenii s-au schimbat odata cu prioritatile acestora, dar si din cauza cerintelor sistemului. ( nu stiu cat de lucid am fost in ceea ce am scris, nu-i nevoie sa ma iei in seama . insa am incercat sa imi spun catusi de putin parerea. - e mult de vorbit pe aceasta tema deoarece sunt incluse mai multe categorii de oameni diferentiati prin etnie, religie, sex, varsta, statut social..etc. Have a nice day! Good luck!