Tu traiai intr-o bula si te a pocnit realitatea sau cu?
1. ca asa au vrut parintii
2. ca asa functionam biologic
3. niciunul, sa am un trai decent si confortabil si sa nu interferez negativ in viata altora.
4. ca pe niste oameni
5. ca pe niste oameni.
6. am incredere in cunoscuti, restul sunt doar parteneri de afaceri. cam asta e viziunea mea.
7. da
8. irelevant
9. suficienta
Nu știm de ce ne naștem, nu știm de ce murim dar scopul poate fii sa învățăm, sa ne îmbogățim spiritual sau sa cautam noi un sens, eu mereu mi am dorit sa fiu cu prietenii sa ma distrez cu ei sa fac lucruri împreună cu alți oameni, cu riscul ca ei sa ne dezamăgească, dar și noi ii putem dezamăgi fiindcă asa suntem, ne dorim mereu altceva iar ce avem nu mai consideram important. Sunt mulțumită de viata mea doar ca simt mereu ca ceva lipsește sau simt ca ma plafonez, oamenilor le e teama de singurătate și de aici fac multe greșeli. Am avut și am în continuare afecțiune din partea ambilor părinți
1. Pentru ca parintii mei s-au iubit.
2. Ca sa nu suprapopulam planeta.
3. Imi fac unul. Ma bucur ca pot alege si ca nu imi este dat un sens standard pe care nu-l pot schimba. Inainte scopul tau in viata era sa lupti pentru patria ta, nu aveai de ales, acum ai.
4, 5, 6 ca niste oameni. Cata incredere pot avea in ei? Depinde. Dar niciodata 100%.
7. Momentan, nu, dar o sa fiu.
8. 20
9. da.
Cum adica ti-au fost date peste cap toate conceptiile despre despre oameni, viata, sensul vietii, moarte, lumea in care traim etc? Daca ai trait doar intr-o realitate iluzorie iar acum esti intr-o stare atat de joasa incat nu mai ai vreo speranta, sau cum spunea Cioran, in aceasta situatie este cel mai usor sa se comunice cu tine fiindca nu mai ai sperante sau felurite perspective ale realitatii iluzorii.
1/ consider ca am fost nascut/a pentru a face parte dintr-o lume umana, fiindca sufletul meu exista inainte doar ca a fost imbuteliat intr-un corp pentru o perioada limitata.
2/ tu nu ai observat cat de groaznica este viata de fapt si nu neaparat doar din cauza semenilor sau a proiectiilor personale asupra lumii exterioare ci pur si simplu nu este nimic de facut pe Pamant dar in acelasi timp niciun loc nu este prielnic fiindca astfel de ce ne-am razvratit paradisului? De ce nu am acceptat paradisul sau abisul? Inseamna ca niciunul din acele locuri nu este prielnic, de aceea suntem aici, la un fel de punte dintre cele doua.
3/ sa simt ca exist, sa simt mereu cum mi se scurg secunde din existenta, sa fac tot ceea ce simt, sa ajung sa nu mai simt nimic, sa ajung sa cred ca nu mai pot sa simt dar sa realizez ca este imposibil sa nu ai vreo emotie.
4-5-6/ nu mai exista asa ceva si tind sa consider ca nu a existat asa ceva vreodata, au fost doar niste idealuri. Oamenilor le e teama cu ei, le e teama de ei, le e teama sa fie singuri, le e teama sa fie reali si sinceri- practic, nu mai sunt oameni, sau, oare chiar asta inseamna sa fi om? Nu e nevoie sa ai incredere in oameni- e nevoie doar sa citesti printre randuri.
7/ nu fiindca nu accept tot ceea ce imi ofera viata, de fapt nu accept nimic din ce mi se ofera odata ce stiu ca nu l-am vrut vreodata. Sunt multumit/a doar de lucrurile pe care le vreau, dar daca nu as vrea nimic, oare cum mi-ar fi viata?
8/ sub 25 de ani deci un copil
9/ nu am avut parinti si la intrebarea asta mi-am dat si seama ca toate intrebarile acestea sunt un chestionar ce formeaza un studiu de caz.
Adica mi-am construit o realitate a mea inca din copilarie. Imi placea sa vad oamenii asa cum ii percep pe parintii mei ( niste fiinte foarte iubitoare care nu fac rau si care sunt foarte sinceri). Vedeam femeile ca pe niste zeite ale frumusetii pe care noi baietii/barbatii trebuie sa le iubim si sa le protejam. Eram foarte foarte dezamagit cand auzeam ca un barbat profita de sentimentele unei femei, sau ca ii facea rau unei femei. Mereu m-au afectat teribil stirile in care auzeam ca o femeie a fost violata sau ucisa. Asta pentru ca eu vedeam femeile ca fiind niste fiinte blande, care iubesc, care sunt atat de sincere, vulnerabile si nu merita sa li se faca rau.
Am evitat mereu oamenii rai. Mi-a placut sa cred ca atunci cand stau printre oameni, ma aflu printre fratii si surorile mele.
Iti dai seama ca eu avand parerea asta despre oameni, am fost atat de sincer si de iubitor. Ei bine oamenii mi-au aratat alta latura a lor despre care eu nu credeam ca exista. Oameni care pareau sa fie gata pentru mine in orice moment au fost primii care m-au vorbit pe la spate, primii care m-au dezamagit.
Iubind atat de mult oamenii, am ajuns sa cred ca m-am nascut ca sa iubesc si atat.
Femeile mi-au aratat ca nu sunt asa cum credeam eu.
Si pentru mine viata nu mai e la fel. Acum nu stiu ce sa mai cred.
Nu stiu cine sunt, ce caut pe aici intr-o lume in care domina rautatea si falsitatea. Nu mi-a placut niciodata sa ma gandesc ca sunt aici precum lupii din padurea care sunt gata sa se ucida pentru hrana si care sunt gata sa ucida o biata caprioara doar ca sa supravietuiasca ei.
In mare parte nu stiam ce caut pe aici asa ca v-am intrebat pe voi sa vad cum ganditi si care e parerea voastra despre lume. De aceea v-am intrebat si daca ati avut afectiune din partea parintilor pentru ca m-am gandit ca asta ar putea sa va influenteze parerea despre lume. Si despre varsta tot de asta v-am intrebat.
Ei bine acum ca oamenii mi-au aratat ca nu sunt asa buni cum credeam, nu vreau sa fiu si eu la fel, nu vreau sa ii urasc. Dar nici sa ii iubesc ca inainte nu pot. Ori daca nu m-am nascut sa iubesc (asa cum credeam) atunci ce caut pe aici? :O