Salutare la toti! M-am impacat cu prietenul meu adica cu viitorul meu sot totul e ok la noi, ne iubim mult dar am o problema ma deranjeaza fetita lui. Nu ma pot impaca cu gindul ca exista un copil la mijlok care mai ales nu-i al meu. Stiu ca copilul n-are nici o vina. Imi vine greu cu el mai ales ca e la virsta cea mai complicata are 10 anisori. Eu sint insarcinata si nu pot face nimic, daca nu eram poate il lasam, mai ales cind sunt scene ca copilul e gelos cind ne vede sarutindu-ne sau nu asculta sau face pozne, ma enervez la culme. Eu imi iubesc mult viitorul meu sot dar copilul nu-l pot accepta si gata, nu stiu de ce. M-am gindit la orice, ca poate sint nervoasa din cauza graviditatii si nu sufar acest copil, sau ca facem reparatie in apartament si e dezordine si bani nu prea avem sau ca suntem abia la inceput de drum si nu ne cunoastem suficient sau poate voi naste si atunci voi intelege mai bine cum e sa ai un copil si sa-l cresti cu dor, nu stiu la ce sa ma mai gindesc. Cind ma cert cu fetita ma enervez foarte tare si la moment imi vine sa-i las pe amindoi si sa ramin singura sa nu ma bata la cap acest copil. Mereu ma gindesc la faptul ca cind va aparea copilul nostru mi-e frica ca am sa-l iubesc pe al meu ca pe nimeni altcineva si prin acest gest sa o jignesc pe fetita lui si pe tatal ei desigur. E o situatie destul de complicata si delicata. Nustiu ce sa fac, la ce sa ma mai gindesc. Ajutati-ma va rog cu vreun sfat. Multumesc anticipat!

Mda, pai acum depinde si de personalitatea fiecaruia, cum putem, sau nu putem accepta asta. Adevarul este ca tu nu prea ai de ce sa iti faci griji, pentru ca copilul tau este din ambii parinti, si cealalta fetita nu. E o situatie foarte delicata, insa daca il iubesti pe el, te sacrifici si treci peste toate. Acum depinde si daca fetita vrea sa te accepte ca mama vitrega sau nu. Trebuie sa faci in asa fel incat cand vor fi amandoi copii sa ii iubesti pe amandoi la fel. Nu stiu, incearca cu mai mult timp petrecut impreuna cu fetita ei. Incearca sa porti o discutie cu ea, sa o intrebi cum e cu scoala ce-i place sa faca, daca ii place vreun sport, daca isi doreste ceva, in limita posibilitatilor. Incearca sa te gandesti ca odata ce te mariti cu acest barbat vei fi legata de el, cat si de fetita aceia. Pana la urma urmei trebuie acceptata si ea. Iubirea invige totul! Macar incearca sa te prefaci ca iti e draga, ca vrei sa comunici cu ea, ai sa vezi ca odata cu trecerea timpului o sa te atasezi de ea, la urma urmei esti viitoarea ei mama si tu vei fi cea cu care ea va vorbi tot restul vietii. Vezi ce faci, sper ca te-am ajutat vreun pic!

Incearca sa te pui 'in pielea' fetitei si sa-ti imaginezi ce ai simti tu daca ai fi tratata asa.e un copil, tu, esti om matur si bunul mers al relatiilor voastre depinde 99% de cpacitatea ta de a 'mana balul' si de efortul pe care il depui pentru a ti-o apropia, in mod sincer, pe aia mica.am cunoscut destule familii in situatia asta in care, copii unuia dintre soti s-au atasat mai mult de parintele 'vitreg'[ce cuvant oribil] decat de parintii biologici.ti-am dat o tema de meditatie...

Pina la urma tot eu sunt de vina pentru ca eu singura mi-am ales acest drum. Dar exista un dar. Ca daca ma desparteam de el inainte sa fiu insarcinata tot imi parea rau, pentru ca eu il iubesc si e un om de aur adica un barbat care multe fete viseaza. OFFF viata asta! Ca daca nu-i laie e balaie! In viata nu le poti avea pe toate! Hai ca deja ma incurajez eu singura

Eu personal cred ca ai facut o mare greseala ca ai ramas insarcinata cu viitorul tau sot, in conditiile in care nu vrei sa intemeiezi o familie normala si sa-i accepti copilul ca si cand ar fi al tau. Trebuia sa fi avut in vedere si asta cand ai inceput relatia cu el. Nu cred ca mai ai 15 ani sa faci gesturi irationale, doar pentru ca asa simti.

Daca ai acum atitudinea asta reticenta fata de fiica sotului, atitudine care cu greu se schimba - dar in conditiile date trebuie sa ti-o schimbi cu orice pret (atitudine pentru care, nu pot sa te condamn, e in oarecare masura naturala, dar nu iti face cinste), nici nu vreau sa ma gandesc cum va fi mai tarziu cand problemele vor creste foarte mult. La un moment dat fiica sotului va avea nevoie de bani (meditatii, facultate, chirie, casatorie), vor aparea eventuale succesiuni...

Fiindca nu se stie cum pot evolua lucrurile (eu iti doresc numai bine, dar nu te poti baza pe asta), e posibil sa trebuiasca sa faci sacrificii pentru ea, ca si cum ar fi copilul tau. Nu mai exista cale de intoarcere si e o datorie de onoare sa accepti asta. Daca nu iti schimbi atitudinea mai devreme sau mai tarziu s-ar putea produce tulburari grave in familie, de la scandaluri interminabile si frustrare pana la divort si alegerea unor cai separate.