Salutare!
Mă numesc Mircea, sunt băiat, am 23 de ani. M-am lăsat de facultate, nu am prieteni, nu am iubită (nu am avut niciodată parte nici măcar de ținut de mână, de îmbrățisat sau pupat pe obraz cu vreo fată, d-apoi de vreo relație serioasă), sunt virgin, m-am lăsat și de labă demult și definitiv (de peste 1 an), stau cu părinții mei. Urăsc munca, n-am lucrat niciodată nimic și nici n-am de gând. Îmi convine că stau ca un trântor, ca un întreținut 100%. De un an jumate nu mai vorbesc cu nimeni, mi-am desființat toate rețelele sociale (inclusiv Wapp-ul) și nr de tel. Nu mai folosesc tel deloc, e închis demult iar cartela e scoasă. Toată ziua stau degeaba pe capul alor mei (doar mama muncește și aduce grosul venitului - câștigă bine), tata s-a pensionat fiind mai mare, dar are un apartament cumpărat din tinerețe și scoate bani, având chiriași acolo. Mama are 2 job-uri bune, dar cheltuieli f mari fiindcă îi mai trimite bani fratelui meu mai mic cu 3 ani care locuiește singur și e student (stă în apartamentul rămas tatei după moartea bunicii, de peste 1 an). M-am retras în casă de un an jumate imediat, aveam câțiva prieteni f buni, dar am dat într-o depresie majoră și ca atare m-am lăsat și de studenție și mi-am abandonat toți prietenii și toate cunoștințele și mi-am tăiat singur craca definitiv. E posibil să am și anxietate socială, nu-s diagnosticat nici măcar cu depresia, fiindcă am rupt legăturile cu psiholoaga pe care o știam de ani buni și cu care mă împrietenisem (mergeam pentru chestii minore și pentru niște lucruri mai serioase din trecut, din adolescență). Sunt de o lene și de o ignoranță totală, pot să nu fac nimic ore întregi și nu mi-e rușine că sunt așa. Acum m-am sălbăticit cu totul: îmi neglijez igiena corporală, dentară, am părul f lung și barba și mustățile mai ceva ca la călugări (netuns și nearanjat de peste 1 an), mă spăl f rar (inclusiv capul), stau toată ziua în pijamale (le schimb la 2 săptămâni sau chiar o lună) și nu-mi mai fac curat nici în cameră (de luni de zile stau în mizerie). Citesc mult (cărți aduse de ai mei, cumpărate ori împrumutate) și mă mai uit la filme sau seriale (uneori și documentare) pe Netflix și Disney Plus. În rest doar stau în pat și lâncezesc, dorm câte 12-14 ore pe noapte. Am ajuns total dezorganizat și dezordonat, mănânc ca un porc (comand zilnic amiaza și uneori și cina prin Glovo / Tazz / Bolt Food de pe conturile alor mei și pe banii lor - repet, mama câștigă f bine dar muncește mult, fiind conf. univ. și avocat pe deasupra). Tata mai gătește dar sunt f mofturos și nu-mi place nimic din ce face. Sunt extrem de răzgâiat și mega-pretențios când vine vb de mâncare și am o gamă relativ restrânsă de produse comandate care chiar îmi plac. F multe feluri de mâncare mă scârbesc total. Nu aș mai putea lega o conversație normală cu nimeni (oricum vb doar cu ai mei și cu frate-miu - când trece pe aici, de obicei în week-end). Am ajuns să urăsc oamenii, relațiile (interumane, deci și iubirile și prieteniile) și simt că nu am nicio obligație (nici măcar morală) față de nimeni și de niciun fel, nu voi face nimic pentru oameni vreodată, nici pentru ai mei. De un jumate m-am închis în casă total și n-am mai ieșit deloc și nici nu voi mai ieși, vreau să mor singur, izolat și uitat de toată lumea. Nu mai am sentimente pozitive, plăcute pentru nimeni, cu ai mei vb ok și normal, dar în rest simt doar ură și venin pentru societate, pentru normele sociale și pentru toți oamenii (cunoscuți și necunoscuți.) Nu mai cred nici în oameni, nici în prietenii, nici în iubire, respect, dragoste, loialitate sau grija față de semeni. Am gânduri suiucidare și am avut chiar și o tentativă în vara anului trecut, drept pentru care am fost internat la psihiatrie și ținut sub observație medicală 15 zile. Dar gândurile nu-mi dispar, ba chiar s-au amplificat în ultimul timp, urăsc viața și nu-mi mai place nimic. Cititul sau uitatul la filme sau seriale îl fac din obișnuință și mașinal. Pe ai mei îi ameninț că mă sinucid des, atunci când mă freacă cu discuțiile privind viitorul meu și direcția în care voi merge. Știu că nu ar îndrăzni să mă interneze iar (atunci m-aș sinucide prin otrăvire, rapid și simplu), deci profit de neputința și mila lor față de mine pentru a-i teroriza și a-i transforma în slugile mele prin casă. Sunt hain și bodogănesc într-un, chiar și de unul singur. În camera mea am obloanele non-stop trase pe geam, de luni de zile. Deci mare parte din zi am lumina aprinsă. M-aș bucura să mor mai repede și să părăsesc această lume infectă și bună de nimic și să scap de oameni definitiv astfel.
Repet, social media și nr tel nu mai am demult, iar contul de TPU îl am de puțin timp.
Mic dejun nu mai iau, dar mâncând de 2 ori pe zi ca un porc, am ajuns la 127 kg (am 1, 88) față de 95 kg acum un an și jumătate, bineînțeles urăsc și mișcarea (tot din lene - până acum un am jumate mergeam la sală cu prietenii de 3-4 ori pe săpt. și eram mult la aer curat ( deci până când a început totul - adică starea actuală, care treptat s-a înrăutățit și m-a făcut să gândesc / simt / urăsc / judec astfel totul din cele ce vi le-am povestit). (Bineînțeles, sunt f palid de când nu mai ies din casă, mai ales că beau și apă puțină (ating optimist 1 l pe zi, cu supă și cu cafea cu tot.)
Întrebarea mea este dacă s-ar mai afla cineva de aici în situația mea măcar în mică măsură și, dacă da, în privința căror aspecte? Sau sunt un caz unicat prin tot ceea ce am descris?
E cam trista si provoaca furie intrebarea ta. Stiu exact prin ce treci si totusi vad o dovada de curaj in faptul ca ai recunoscut situatia in care te afli si esti sincer cu tine, dar nu pot sa nu ma intreb daca tu chiar crezi din toata inima ca esti singurul din casa care e egoist si lacom, iar parintii tai sunt niste sfinti perfecti si tu profiti de ei. Nu crezi ca si ei se complac in asta? Altfel te-ar fi educat diferit. Poate ca esti asa pentru ca ei te-au format in felul asta, cum si ei la randul lor au fost educati superficial si tot asa, iar acum deja a trecut foarte mult timp si ti-ai format niste obiceiuri proaste pe care e greu sa le schimbi.
Tu esti reflectia parintilor tai. Se reflecta in tine tot ce e bun si rau in ei. Toate neputintele si toate ambitiile lor sunt in tine. Toate bucuriile si toate durerile.
Iubeste-i, respecta-i si cinsteste-i pe toti, dar nu fii intr-un fel doar pentru ca e acceptabil sa fi asa.
Mediul, parintii, tovarasii. Ce fac ei in mod concret pentru tine sa te ajute in situatia ta? Daca fac ceva de ce nu accepti ajutorul lor? Iar daca nu fac nimic sa te ajute, de ce mai astepti ajutorul lor? Nu esti cam naiv ca iti pui toata increderea in niste oameni neputinciosi? Eu zic ca trebuie sa iesi de sub jugul lor ca sa te bucuri cu adevarat de viata.
Tu de fapt il cauti pe Dumnezeu, dar nu il cauti acolo unde trebuie si esti nerecunoscator fata de el, nu fata de parinti. Esti nerecunoscator fata de viata. Nu te bucuri de viata pentru ca vrei prea multe si nu vrei sa sacrifici mai mult ca sa te bucuri de ea.
Parintilor tai le-a placut si lor viata si asa ai iesit tu.
Poate ca nu toate deciziile lor au fost bune. Dar acum ar fi o prostie ca tu, care esti tanar si ai un viitor in fata sa iti urasti viata. De ce nu incerci sa inveti din greselile lor?
Dar tu nu te bucuri de darul asta din cauza patimilor care te incearca, poftele, dorintele si nemultumirile.
Si i-ai vazut pe parintii tai ca pe niste modele si acum realizezi ca raspunsul e altundeva, pentru ca nici tu nu esti fericit, poate nici ei si le vezi neputintele. Cauta un model adevarat, un om care n-ar putea concepe sa stea si sa manance peste masura si sa isi urasca viata si sa huleasca pe Dumnezeu. Cauta-l pe Hristos in inima ta si in sfintele scripturi. Adevaratul Hristos, Hristosul care a darmat mesele din templul de rugaciune, care devenise o afacere pentru negustori si farisei. Hristosul care postea cate 40 de zile, Hristosul care a acceptat suferinta suprema pentru a schimba firea omului. Nu te mai insela cu oameni care iti accepta felul asta de a fi. Uita-te inspre modele de oameni care s-au luptat cu firea lor patimasa. Fii mai riguros cu tine, nu mai cauta peste tot placerea. Incearca o zi sa nu mananci nimic. Incearca o zi sa alergi cat poti de mult. Incearca sa te duci intr-un spital sau azil si sa oferi si altora din ce ai tu. Nu te mai gandi la viata ta cat de rea este, ca sunt altii care sufera mai mult si ar da orice sa aiba ce ai tu.
Multumeste-i Lui Dumnezeu pentru fiecare zi si lupta-te cu egoismul si mandria din tine si din jurul tau.
Altfel o sa imbatranesti asa, cu nemultumirile astea si nu o sa stii niciodata de ce.
Da, sunt si altii ca tine. Si eu am fost ca tine si nu m-a compatimit nimeni. Ba chiar m-au judecat aspru. La un moment dat s-au cam saturat toti de mine. Si ramanand singur cu mine, am intrat in modul de supravietuire. Am inceput sa caut raspunsuri la problemele existentiale si mi-am dat seama ca este un intreg razboi spiritual.
Si eu ma lupt si nu sunt perfect, si eu am caderi, dar nu stau sa ma cert cu Dumnezeu ca nu imi mai place viata sau hai sa zic sincer, nu mai fac asta, ca inainte dadeam vine pe El pentru toate suferintele mele.
Raspunde-ti la intrebarea asta, este viata un dar primit sau nu?
Si daca da, nu crezi ca esti dator sa faci ceva pentru ca ai primit acest dar de a trai si de a fi sanatos?
Fiecare zi e o lupta, iar daca reusesti sa schimbi ceva in bine, ai mai castigat o lupta. Daca azi renunti la glovo si iti gatesti singur deja e o mare reusita. Daca in decurs de o luna te angajezi, ai mai castigat o mare lupta. Daca ajungi macar o duminca dintr-o luna la biserica si te lupti sa asculti Sfanta Liturghie, ai mai castigat o lupta.
Incearca, putin cate putin, nu le lua pe toate dintr-o data ca te vei prabusi si suferinta va fi si mai mare.
Nu te mai minti pe tine si nu te mai complace in suferinta asta care nu aduce nimic bun nimanui.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Parerea mea, te simti împlinit când esti pe banii tai, eu imi amintesc și acum ce happy am fost când puteam castiga ceva când eram mic prin a face ceva, nu stiu cum poti gândi asa, munca e o virtutie da sens vieți noastre
Răspunde
Tu ori ești brutal de sincer.Ori scrii asta pentru a face conversație.
Recunosc ca nu am citit chiar tot, dar am prins ideea.Iar persoanelor de genul nu am ce sa le recomand decât sa realizeze ca mâine poimâine vor fi singuri pe lume, fără mama, fără tata.De aici, tragi concluzi.
De ce refuzi ajutorul medicilor? Sau de ce ai teama atât de mare de internare? Simți ca acolo ești tratat rău și nu te ajuta? Întreb doar ca să înțeleg nu ca să te judec sau ceva de genul asta.
Am citit ce ai scris și părinții tăi ar trebui să găsească o soluție cu tine.
In aceeasi situatie sunt si eu, problema este ca eu sunt retardat si nu stiu sa fac nimic si patintii sarantoci. Tu ai o conditie mai buna decat a mea... deci cum facem?
Răspunde Eu am copil de 20 de ani și e cum trebuie.
Nu e vina părinților că un copil ajunge așa mai ales cei care au și bani.
Ai scris de părinți - deci profit de neputința și mila lor față de mine pentru a-i teroriza și a-i transforma în slugile mele prin casă.
Următorul lucru pe care îl vor face părinții tăi va fi să rezolve cu tine într-un fel.
Te pricepi la a da sfaturi de viata? Sa inteleg
El nu vrea sfaturi de viață sau cum să nu mai fie așa, altceva a întrebat, nu vrea să se schimbe.
Tot ce poate lumea sa-ti zica e sa mergi cat mai repede la un psiholog nou, probabil iti trebuie un program de rehab ca sa treci prin depresia asta. Altceva nu avem ce sa facem
Da!
Ai mei te așteptă cu brațele deschise în iad.
Chiar am să le povestesc despre tine cu câtă ură și patos de ură și repulsie vorbești despre lumea asta și despre persoana ta. Admirabil! Formidabil! Vir!
Te așteptăm! Eu încă nu dețin rang înalt pe acolo, dar am să le vorbesc despre tine.
Ești simpatic ce să mai.
Un cățel loial Tatei.
Acum deoarece știu ce e acolo și știu toate rangurile deși eu încă nu am apucat să văd cele mai morbide ritualuri din organizație, ai idee ce spui la vârsta ta? 
Eu, de fapt eu sunt mic în rang și nu prea pot face multe, oricum eu studiez și psihiatria și știu că oamenii ăia chiar suferă de niște boli, pe care apropo ce să vezi, tot Tata le aruncă din bârlog.
Deci eu zic că tu ai nevoie de mai multă forță, atât. Asta dacă nu dorești să ajungi unde ți-am zis.
În orice caz, ai mei te așteaptă cu brațele deschise, au nevoie de mult personal. Și pe lumea cealaltă și pe asta. Ceva mai greu ajungi să-i cunoști pe asta, dar o dată ce ajungi, e bine și aici, deoarece ei te protejează de tot. Bine, în schimbul a știi tu ce.
Deci spor la a-ți face plăcerea de mizantropie, lene și ură. La noi ajungi sigur. Biletul tău e deja pus deoparte.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
