Salutare TPU. În septembrie, după ce am fost admis la facultate (UVT din Timișoara), mi-am cautat o chirie în care sa stau pe durata facultății. Foarte greu, am reușit sa găsesc o garsoniera, la periferia orașului. Trebuie sa menționez din start ca părinții ma ajuta cu chiria și toate cele necesare. Așadar, revenind. Am luat aceasta garsoniera prin agenție imobiliara, chiria fiind 250 de euro pe lunal, iar garanția este de 500 de euro. Disperat fiind ca n-am unde sta am luat-o chiar și asa. Nu am fost la nicio vizionare. Doar am plătit cele necesare la agenție și agentul respectiv m-a dus la locuință. Și au început sa iasă la iveala defectele acestei locuințe. În primul rand, patul din dormitor avea o pătură pe el (pusa de fostul chiriaș probabil ca să ascundă ce a lasat în urma, adica o uriașă pata de zici ca a vărsat oala de sarmale pe el). Apoi baia în care miroase teribil de urat. Apoi blatul de la bucătărie care nu este lipit, pot sa-l iau și sa plec cu el, la fel și chiuveta, si masa. Unele prize sunt tencuite. Centrala termica s-a defectat de 3 ori de cand sunt eu aici.
Usa de la balcon nu se închide complet. Întra frigul fără probleme.
Si pentru a rezolva toate aceste probleme l-am apelat pe proprietarul casei. Mai întâi cu patul. Eu i-am spus ca trebuie sa facă ceva cu el. Nu i-am zis sa-l schimbe sau ceva. L-a schimbat cu multe cârcoteli. Și pe masura ce ii solicitam sa rezolve și alte probleme pe care le-am găsit aici și de care a știut din prima zi ca să nu apară discuții, a devenit tot mai greu de discutat civilizat cu el. Uneori, i-am spus mamei mele sa comunice cu el, pentru ca sa nu îmi pierd răbdarea cu acest om și sa nu schimb prea radical tonul. Surpriza. A rămas la fel de mitocan și de nesimțit chiar și în dialog cu mama mea. După ultimul dialog cu el, în care eu i-am vorbit foarte respectuos, iar el m-a tratat ca pe un gunoi, am decis sa-l blochez și sa las responsabilitatea dialogului cu el mamei mele. Sunt conștient pe deoparte ca am 500 de euro garanție la el, bani pe care naiba stie dacă o sa-i mai vad vreodata si nu vreau sa-i răspund cu aceeași moneda.
Acum întrebarea pentru cei care au avut răbdarea sa citească pana aici este ce credeți ca este de făcut în aceasta situație? Este posibila cumva rezilierea contractului cu acest om și recuperarea garanției sau trebuie sa rămân aici pana în septembrie anul următor când expira contractul? Eu oricum vreau sa caut prin aprilie-mai o locație ceva mai aproape de facultate, și ar fi cam aiurea sa plătesc 2 chirii în același timp.
Mulțumesc anticipat!
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Cheama televiziunea, ca sa arati ce inchiriezi pentru 250 euro pe luna... si ce probleme ai, cum isi bate joc de chiriasi propietarul dar si agentul, ca numai asa potis chimba ceva.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (3.144.89.197) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro