Salutare tuturor. Mai exista persoane peste 20 de ani care efectiv nu au niciun prieten si nici prea multa experienta pe plan sentimental? Am impresia ca dupa aceasta varsta devine din ce in ce mai greu sa iti faci prieteni si chiar sa cunosti oameni, fiindca pentru ceilalti nu mai reprezinta o prioritate. E si mai greu cand cauti oameni sinceri si deschisi, care sa nu fie pe interes. O buna parte din timp imi place sa fiu singura, fiind o persoana introvertita si nu super sociabila, insa de multe ori mi-as dori sa am macar o persoana apropiata cu care sa pot comunica deschis, cu care sa pot iesi oriunde intr-o vineri seara, sa merg intr-un trip spontan, pur si simplu sa ma distrez... sunt o gramada de lucruri pe care nu le poti face singur. Si daca incerci sa le faci, it's just no fun. Insa oamenii te privesc ciudat cand esti sincer si le spui ca nu iesi din casa si se mira enorm cand adaugi ca nu ai prieteni, ca si cum ai avea o reala problema. De aproximativ 5 ani nu am niciun prieten. Am avut o singura relatie, de la care bineinteles ca am avut asteptari uriase si care a avut un sfarsit destul de dureros. Am incercat la impuls o aplicatie de dating atunci, dar majoritatea baietilor fie nu vor ceva serios, fie sunt foarte grabiti, asa ca am renuntat repede. De 1 an jumatate nu am vorbit cu niciun baiat, pentru ca efectiv nu am rabdarea de a sta si cunoaste 1000 de persoane si nici nu vreau sa fortez ceva. Nu imi doresc ceva superficial, mi-ar placea ca urmatoarea relatie sa fie si ultima. Cand vine vorba de viitor, toate gandurile mele duc la singuratate, iar acest lucru ma dispera. Tot astept sa se schimbe ceva si pentru mine dar nu se intampla. Cei care sunteti intr-o situatie similara, cum va vedeti viitorul peste 5-10 ani?
Ordonare:
După relevanţă
Ai 20 de ani și vrei ca viitoarea ta relatie sa fie ultima, ce dragut. Asta inseamnă așteptări mari și o gramada de presiuni, cine crezi că se bagă la așa ceva?
Răspunde
Răspunde 
Peste 5-10 ani? Singur, dar cu job, o garsonieră închiriată sau cumpărată.
Și da e normal ca 20 de ani să îți faci preteni, pentru fie dai de persoane nașpa și imaturi, fie dai de cele serioase care o grămadă de lucruri pe cap și își văd de viață.
Trebuie sa încerci sa fii mai deschisa, la facultate dacă te duci ar fi bine sa încerci sa te apropii de persoane, în plus lasă sinceritatea când e vorba despre tine, nu trebuie sa dai nimănui explicații despre viata ta, trebuie sa ieși din casa și sa socializezi, la munca, la școala unde ai tu activitate în felul asta îți vei face prieteni.
In general nu dau explicatii si nici nu ma deschid in fata oricui, insa m-am gandit ca in ceea ce priveste situatia asta care ma complexeaza ar fi cel mai bine sa fiu directa si sincera cu oamenii. Uneori pur si simplu apare in discutie subiectul prieteni, viata sociala, si nu am cum sa ma ascund. Bineinteles, nu las sa se vada cat de mult ma afecteaza de fapt, de obicei tratez subiectul ca pe ceva neimportant. La facultate incerc cat pot sa socializez, moderat, as zice. Nu sunt cea mai sociabila persoana si nu am cum sa ma transform in ceea nu sunt. Din ceea ce am observat, insa, nu numai in cazul meu, relatiile de colegialitate din cadrul facultatii raman doar atat... Multumesc pentru raspuns!
Pai daca socializezi cat de cat cu o persoana propune-i sa iesiti dupa ore pe undeva. In facultate toti sunt tineri, acolo se fac prietenii
Prezent. Am 21 de ani, n-am avut în viața mea o relație. Peste 5-10 ani cel mai probabil voi fi tot singur.
Probabil că mai sunt.
Nu știu cum ai reușit să fii așa singură, trebuia să cauți să stai cât mai aproape de oameni cu viziuni asemănătoare cu ale tale (în viața reală zic). Dacă ai făcut liceul nu prea știu cum ai putut ieși fără măcar 2-3 prieteni pe viață sau să ai prieteni din copilărie sau prieteni pe rețele de socializare care să stea în apropierea ta. Nu te critic să știi, doar mă întrebam lucrurile astea în timp ce îți citeam întrebarea. Pari să ai o viață interesantă de povestit (chiar dacă poate interesantă doar pentru cine o ascultă) mie cel puțin mi-ai lăsat așa o doză de mister în ceea ce ai zis, o dorință de a afla mai multe într-un fel. Sper să fii bine 
Nu știu dacă neapărat sunt într-o situație asemănătoare dar pe jumate da, cred că îți dai tu seama care jumătate 
Dar sper ca în 5-10 ani să fie lucrurile mai bune decât acum.
Apropo am văzut că ai scris că ești la facultate (felicitări! ) chiar dacă nu o să-ți găsești prieteni pe viață acolo măcar prieteni de un suc sau o plimbare undeva sigur găsești, măcar să prinzi încredere în tine puțin.
Contrar asteptarilor, liceul nu e cea mai misto perioada din viata fiecarui om. In cazul meu au fost cei mai oribili 4 ani din viata mea. Mi-am atras numeroase antipatii din partea unor persoane care nu au purtat in viata lor o conversatie cu mine, desi incercam cat puteam sa nu ies in evidenta. Singurul lucru bun a fost faptul ca mi-a mers foarte bine pe plan scolar. Bineinteles ca am mai avut cate un prieten, in copilarie, chiar si in liceu, dar toate relatiile pe care le-am avut s-au racit de-a lungul timpului. Pot recunoaste ca o parte din vina o am si eu, poate ar fi trebuit sa ma implic mai mult in consolidarea amicitiilor pe care le aveam si sa nu fiu asa ignoranta. Dar nu mai pot face nimic acum. Nu pot sa concep cum unii ies din liceu cu prieteni pe viata. Suna interesant 
Sper si eu ca lucrurile sa se imbunatateasca in urmatorii ani...
,, mi-am atras numeroase antipatii din partea unor persoane care nu au purtat în viața lor o conversație cu mine ''
Însemnă că din păcate ai avut și ghinion fac și dat peste astfel de oameni.
O să se îmbunătățească garantez eu
Eu văd facultatea ca un lucru extraordinar pentru tine, până la urmă prietenii nu-ți țin de foame, focalizează-te să ai rezultate bune și să înțelegi ce ți se explică acolo și ajungi cineva în sensul de a avea un loc de muncă decent și poate vei cunoaște,, o nouă generație de prieteni ''.
Mult succes!
Apropo chiar dacă se spune că nu e frumos să întrebi o fată câți ani are, ai 26-27?
Exact acelasi lucru il cred si eu, ca am avut ghinion... poate as fi putut sa fac si eu mai mult, cum am zis, dar clar nici norocul nu a tinut cu mine. Si eu cred ca facultatea e un lucru bun pentru mine, desi si asta reprezinta un subiect sensibil, avand in vedere ca nu sunt unde ar trebui sa fiu in acest aspect... imi satisface totusi momentan nevoia de socializare. Am 23 de ani
La ce facultate ești?
Nici eu nu sunt prea mulțumit de facultatea la care sunt, aici suntem pe aceeași lungime de undă într-un fel.
Am fost in situatia ta, asa ca am inceput o alta facultate. Ma rog, in situatia mea au fost mai multe motive care m-au determinat sa iau decizia asta. Motiv pentru care sunt abia in anul 2, cand ar fi trebuit sa termin masterul anul asta, la asta ma refer mai mult cand zic ca nu sunt in punctul in care ar trebui sa fiu... dar, am inceput sa accept si asta, incerc din greu sa gandesc pozitiv si sa constientizez ca o sa ajung si eu in acelasi punct ca cei pe care ii cunosc si cu care inevitabil ma compar in ceea ce priveste studiile. Sincer, ma mir ca nu am cedat de tot psihic In cazul tau, daca esti in anul I, nu ar fi o asa mare tragedie sa mergi la alta facultate daca ai posibilitatea. Se intampla mai des decat credeam. Asta nu inseamna ca te incurajez sa o faci, trebuie gandita bine decizia.
Pari să ai multe de spus dacă ar avea cine să te asculte.
Dacă vrei ne putem împrieteni pe messenger/wapp (sau chiar numerele de telefon personale) să mai schimbăm o vorbă două.
Draga mea, inceteaza sa mai crezi ca ceva nu e in regula cu tine. Bineinteles ca pana la 20 de ani legi prietenii, dar aproape toate prieteniile inchegate in liceu/facultate nu rezista in timp. Deci n-ai pierdut nimic.
Sper din tot sufletul sa fie asa. M-am gandit si la aceasta varianta si la posibilitatea de a cunoaste oameni cu care sa rezonez poate mai bine cand voi avea un job. Totusi, uneori este greu sa iti pastrezi optimismul si sa nu te simti ca un ciudat cand ii vezi mereu pe cei din jur distrandu-se, iar tu doar stai, astepti si lasi timpul sa treaca peste tine. Multumesc mult pentru incurajare.
Bună, Bianca! În primul rând, vreau să-ți spun că mă regăsesc 99 la sută în descrierea ta și spun asta, pentru că eu nu am avut vreodată o relație deși am 21 de ani, știu că aș putea fi privită ca o ciudată în viitor, dar am învățat să nu dau nici măcar 2 bani pe părerea oamenilor și oricum sunt destul de discretă cu viața mea personală, astfel încât să nu am parte de oameni care caută să despice fiecare aspect al vieții mele. Este adevărat că uneori și eu am diverse gânduri care mă frământă în ceea ce privește viitorul, mai cu seamă cel profesional, dar sper să nu cad în capcana de a deveni obsedată de carieră, neglijând până la urmă ceea ce este la fel de important, adică viața de familie.
În ceea ce privește relațiile de prietenie, după cum am spus, îmi selectez foarte bine oamenii cărora le împărtășesc ceea ce trăiesc, poate de aceea niciodată nu am fost genul de persoană care să fie în centrul atenției. Am doar 2 prietene foarte bune și cam atât. Am trecut prin 2 experiențe care m-au făcut să nu mai am încredere imediat în oameni și sunt conștientă că nu este întotdeauna în favoarea mea acest comportament.
Viitorul meu îl văd unul bun, din păcate pentru părinți, departe de țara aceasta, pentru că simt că aici nu mă pliez pe mentalitatea românească, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar suntem destul de primitivi în multe privințe, observ asta inclusiv la facultate, unde nu rezonez cu principiile de viață ale colegilor. Îmi plac oamenii deschiși la minte, care să mă stimuleze intelectual, de aceea mereu am căutat compania oamenilor mai evoluați decât mine, pentru a crește și eu odată cu ei.
Nu cred că te-am ajutat neapărat cu ceva descriindu-ți povestea mea, dar sunt sigură de faptul că, la un moment dat o să găsești oamenii potriviți cu care să îți împarți timpul, fie ei doi sau trei mai valoroși.
Buna! Sa stii ca nu esti absolut deloc o ciudata din cauza faptului ca nu ai avut niciodata o relatie, indiferent de ce ti-ar spune oricine. Chiar nu e asa usor precum crede lumea sa gasesti persoana potrivita. Acum depinde ce fel de persoana esti si ce iti doresti de la viata, insa eu nu inteleg sensul unei relatii cu cineva alaturi de care nu vezi un viitor. Nu castigi nimic, din contra, pierzi timp pretios. Din experienta proprie iti zic ca nu ai pierdut nimic extraordinar. Sure, e frumos sa ai pe cineva, dar pe mine relatia pe care am avut-o m-a afectat enorm emotional si m-a epuizat psihic, ceea ce m-a impins sa fac alegeri care mi-au afectat negativ viata. Si eu sunt la fel de discreta in legatura cu viata mea personala si cred ca e cea mai buna alegere. Lumea ar fi un loc mai bun daca ne-am vedea toti de treaba noastra. Mi-a facut placere sa citesc povestea ta si iti multumesc mult pentru raspuns. Sper enorm si eu sa gasesc la un moment dat macar cateva persoane cu care sa rezonez. Mult succes in tot ceea ce iti propui!
Mulțumesc mult pentru feedback, mereu mi-am dorit să aud părerea unei persoane ca tine. Încă ceva, chiar dacă oamenii spun și susțin că trebuie să te deschizi oamenilor pentru a lega prietenii, nu este așa, pentru că nu îți poți împărtăși oricui intimitățile tale, am văzut și oameni de acest gen, dar care în timp au avut de pierdut, pentru că alții le săpau groapa, atâta timp cât le știau povestea și vulnerabilitățile. Asta este cruda realitate, cei mai mulți te înjunghie cu nonșalanță pe la spate.
Nici nu iti imaginezi cata dreptate ai... uneori nu poti avea incredere nici in oamenii de langa tine cand vine vorba de asta. Am trecut prin asta exact cu persoana cu care am fost intr-o relatie. Sa impartasesti cu cineva tot trecutul, toate sentimentele tale, toate temerile, toate gandurile, ca in final sa le utilizeze ca arme impotriva ta si sa isi dezvaluie adevarata parere despre tine e extrem de dureros. M-am ales cu o stima de sine extrem de scazuta, dar banuiesc ca pentru altii poate fi mai rau. Din fericire, mi-am revenit. Iau tot ce mi s-a intamplat ca o lectie de viata si merg mai departe. Sunt impacata cu mine insami pentru ca stiu ca am avut doar intentii bune.
Am aproape 20 si am experienta zero in ale relatiilor...mda, doar adaptare la situatie exista in cazul asta
Am aproape 20 de ani și nu pot spune că nu am prieteni însă nu îi am pe cei care trebuie.Majoritatea prietenilor mei din liceu sunt imaturi ca majoritatea persoanelor de vârsta mea.Am mai ieșit din când în când cu ei însă de fiecare dată mă iritau și mă cam plictiseau și simțeam că pierd timpul degeaba. Ultima data când am ieșit, conversația dintre ei a avut ca temă principala prostiile făcute în liceu.Am ieșit într-un bar și au băut fiecare în jur de 2-3 halbe de bere în timp ce eu nu am băut deloc deoarece nu văd un lucru inteligent și cool în a consuma alcool.Mereu mă rugau să iau o,, gură" dar nu văd ce rost are.La un moment dat îl laudă pe un fost coleg de-al nostru spunând ce mult bea el.Nu văd nimic impresionant și de lăudat în a bea o băutură toxică până te simți foarte rău.Este un act de stupiditate, însă nu le-am mai spus asta fiind simt că sunt niște cauze pierdute.Îmi spun de multe ori că ai o singură viață, pentru a motiva consumul de alcool. Ceea ce este fără sens din moment ce trebuie să eviți consumul de alcool dacă ții la viața ta.Și nu doar ei au mentalitatea asta ci mulți oameni.Mă mai irită faptul că fac și alte afirmații fără să aibă vreun argument bun pentru ele, ca majoritatea oamenilor, de altfel.Nu am legat nicio relație strânsă cu niciunul dintre ei însă doar pe un coleg îl consider puțin mai matur decât ei și nu vorbesc foarte des cu el.Mai am un prieten cu care am fost coleg cu el nouă ani însă este plecat momentan din țară si mai vorbim din când în când.Nici la facultate nu am legat vreo relație strânsă cu cineva deoarece nu am găsit încă pe cineva cu care să mă înțeleg foarte bine, colegii mei de grupă nu mă simpatizează.Și chestia este că majoritatea dintre ei nu duc lipsă de prieteni și este cam greu să te împrietenești foarte bine cu cineva din acest motiv, decat daca aveți multe lucruri în comun. Unele colege ar vrea să avem o legatură mai strânsă însă eu nu sunt interesat de ele.La facultate, și nu numai, simt că port o mască, nu este foarte groasă ci destul de subțire dar există.Nu pot fi eu însumi și sufăr puțin de anxietate însă lucrez la asta.Cea mai bună soluție pe care o văd eu este de a interacționa cu cât mai mulți oameni și astfel îți crește șansa de a întâlnii persoane cu care te-ai putea înțelege.Și a încerca să fi tu însuți cât mai mult posibil. Dacă te dai drept altcineva, s-ar putea ca lumea doar să te simpatizeze pentru ceea ce nu ești și în același timp tu să pierzi persoanele care te-ar fi apreciat pentru ceea ce ești.Nu știu ce se va întâmpla mâine dar peste 5-10 ani. Spui că aștepți să se schimbe ceva dar pentru a se schimba ceva tu trebuie să te schimbi. Știi cum e acel citat:,, Insanity is doing the same thing over and over again amd expecting different results".
In ceea ce priveste colegii tai de grupa, te inteleg. Cumva, am avut ghinionul ca in fiecare etapa a vietii mele sa ajung in grupuri de oameni in care majoritatea se cunosteau. E greu sa te integrezi cand nu primesti niciun ajutor in sensul asta. Sustin ceea ce am scris si in intrebare, si anume ca de la o anumita varsta oamenii isi pierd interesul in a forma prietenii pentru simplul fapt ca nu mai au nevoie. Majoritatea, desi se uita la tine, nu isi dau seama ca te simti singur, iar daca isi dau seama, nu le pasa. Eu am cunoscut o fata la facultate cu care comunic destul de mult si cu care imi petrec majoritatea timpului. As fi mers suficient de departe incat sa o numesc prietena, daca nu ar fi zis chiar ea ca nu considera ca are "prietene foarte bune". Intr-un fel, o inteleg. Ca sa fi prieten foarte bun cu cineva e nevoie de mai multe lucruri. In plus, nu iesim in afara facultatii, fiindca ea prefera sa iasa cu alte persoane. Si eu sufar de anxietate, insa observ ca lucrurile se imbunatatesc incet, incet. Nu prea am unde sa interactionez cu multi oameni, singurul loc pe care il fecventez e facultatea. Nu am cine stie ce hobby-uri si nici suficient curaj sa merg prin cine stie ce alte locuri de una singura. Nu am incercat niciodata sa ma dau drept altcineva, si oricum, nu cred ca mi-ar iesi vreodata. Problema e ca am impresia ca nimeni nu e cu adevarat interesat sa ma cunoasca. Majoritatea vad in mine doar o persoana tacuta. Nu stiu ce ar trebui sa schimb la mine. Degeaba sunt eu o persoana draguta, deschisa, daca nimanui nu-i pasa indeajuns incat sa isi doreasca sa vada ce se ascunde de fapt in spatele imaginii pe care o afisez.
Sunt convins ca exista si oameni care sunt in aceeasi situatie ca tine sau care sunt dornici sa isi faca prieteni noi si ai sansa sa îi gasesti doar daca îi cauți.Iti pot oferi cateva idei de locuri unde ai putea sa intalnesti persoane noi, de exemplu ai putea sa te inscrii in asociatia studentilor a facultatii tale.Ai putea sa mergi la niste activitati de voluntariat,sa participi la niste cursuri gratuite in orasul tau sau sa incepi sa practici un sport. Orice activitate este o oportunitate de a cunoaste oameni noi. Daca nu faci nimic si doar mergi la facultate, nu te astepta sa se schimbe ceva sau sa vina oamenii la tine.N-o sa se schimbe nimic, cand ai sa iesi din facultate vei fi in aceeasi situatie iar cand ai sa te angajezi crezi ca vei gasi persoane foarte dornice care sa iti fie foarte apropiate? exista sansa sa dai peste persoane total indiferente fata de tine sau chiar care te vor urî. Singura cale prin care poti sa prinzi curaj este de a face lucruri care te sperie si care iti creeaza discomfort, toti avem capacitatea sa fim curajosi, doar ca aceasta trasatura nu se obtine nefacand nimic.Era un citat:,, Courage is what you will experience and what you will grow when the doubt is there but you do it anyway''. Faptul ca esti o persoana tacuta poate indica faptul ca ai o stima de sine scazuta ceea ce te impiedica sa interactionezi cu ceilalti asa cum ti-ai dori tu.Sau poate nu esti pe aceeasi lungime de unda cu persoanele care iti spun ca esti tacuta.Trebuie sa iti identifici problemele si sa lucrezi la ele, una dintre ele este anxietatea.Un psiholog te poate ajuta, chiar si cu foarte putin, tot este un pas inainte iar daca spui ca nu ai curaj sa mergi la el, aminteste-ti de ce ti-am scris mai sus.Si eu m-am simtit destul de incomfortabil cand am fost prima data la psiholog(nu cu mult timp in urma). Facultatea mea ofera consiliere psihologica gratuita, este posibil ca si facultatea ta sa ofere acest lucru iar daca nu, poti merge la o clinica psihologica.In ziua de azi toti vor ceva pentru nimic.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
