Se spune ca primavara totul reinvie, totul revine la viata. Dar ce faci atunci cand o parte din tine moare, cand simti ca te stingi pe dinauntru? Incerci sa nu arati nimic nimanui, incerci sa te ascunzi, incerci sa faci in continuare pe cei din jur sa zambeasca. Dar aceasta este doar o aparenta, oricat ai incerca sa nu te gandesti la problemele tale, simti cum flacara din tine se stinge ca o lumanare ce s-a topit. Esti imprastiat peste tot, esti folosit, uzat, distrus, nu te mai poti aduna dar cu ultima licarire din tine tu inca mai incerci sa mai lunimezi calea celui care te-a aprins... nu vrei sa renunti asa usor, nu vrei sa te dai batut fara o lupta. Dar adevarul este ca te stingi, mori, mori cate putin cu fiecare secunda, mori cate putin cu fiecare suflare asupra ta a persoanei careia ii multumesti ca te-a aprins. Ironia sortii. Ea te aprinde, ea te stinge. Dar nu o poti ura pentru asta. Nu o poti ura nici atunci cand ea te arunca. Totusi iti pare rau ca nu i-ai putut lumina drumul pana la capat si acum stii ca va rataci prin intuneric poate ca este mai bine, oricum nici cu tine nu vedea prea clar drumul, o orbeai incercand sa-i oferi cea mai frumoasa lumina din tine. Asa ca ramai, undeva, intr-un colt intunecat. Si e frig, si e intuneric, si o vezi cum pleaca si se pierde in intuneric, dar in tine zace un singur gand; speranta ca ii va fi bine, speranta ca va gasi o alta raza de lumina, care sa nu se mai stinga, sa nu o mai orbeasca si care sa o iubeasca macar jumate din cat ai iubit-o tu. Se spune ca primavara totul reinvie, totul revine la viata. Dar uneori nici primavara nu iti poate readuce partea din tine care lipseste, partea care desi ar trebui sa prinda viata, moare... Ce parere aveti >

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook