Sinuciderea ca "reset"?
Sunt persoane care se sinucid pentru că au făcut greșeli pe care nu le mai pot repara, iar sinuciderea e modul de a bloca acest curs considerat greșit al vieții lor?
Poate fi asta o motivație acceptată ca logică?
Ordonare:
După relevanţă
In tarile unde nu se promoveaza seriozitatea si facilitatea de a trai bine mi se pare normal ca omul sa se sinucida altfel isi traieste amarul vietii in continuare. Cine moare si-o face singur cine vrea sa traiasca bine pleaca in lume
Răspunde
Resetarea inseamna a reiniția setarile initiale, sinuciderea inseamna adio pe vechie, poate vrei sa spui pierderea memoriei = da asta e o resetare a creierului, fiecare face ce vrea
Răspunde 
Ca logică da, ca psiholigică, nu.
Am tradus 2 cărți despre sinucidere din română în engleză, scrise de un specialist în domeniu.
Sinuciderea este un fenomen complex, încă neînțeles de știința actuală.
Mulți se sinucid din impuls care nu poate fi oprit, și găsesc modalități de a găsi o motivație rațională la gestul lor, de exemplu cea care o dai dta mai sus, dar cauza psihologică profundă poate să fie alta.
Știm câte ceva de la sinucigașii care au ratat, și din bilețele sau scrisorile pe care le lasă unii, dar secretul real se duce cu ei în mormânt.
Alt aspect, este un act voluntar pe care unii și-l asumă ca un ultim act de libertate din viața lor. Orice ai face nu îi poți opri.
Sunt multe de discutat.
Eu de exemplu am teoria că individul își reamintește oarecum de perioada de dinainte de a se naște, din burta mamei, ca o perioadă idilică în care nu avea responsabilități. Cum cele ale vieții sale îl copleșesc și nu le poate face față, el caută prin moarte să regăsească acea perioadă fericită din burta mamei, astfel el dorește un fel de reîntoarcere la acele origini ale sale. Cum aceasta nu este posibil, el vede singura cale de a obține o stare echivalentă, anihilarea sa, sperând că după exitus el va ajunge în acea stare.
Acea nevoie îl face să refuze idea că după aceea el nu va mai exista în nici un fel, așa că pentru el, sinuciderea nu este un act fatal, ci un ritual de trecere. Credințele religioase delirante despre viața de apoi facilitează această lipsă de rațiune ( deraison, in French).
Așa că nu este simplu. Cam 1 din 10000 dintre noi părăsesc viața astfel.
Wow, ce non-sensuri ai s-o luăm cap coadă.
Ceea ce te împiedică să-ți iei gâtul e instinctul de conservare, frica de durere, de moarte, etc.
No există doi pași simple spre suicid:
1. depășirea instinctului de conservare, acest lucru se întâmplă datorită lipsei de sens, sau o ieșire din probleme.
2. depășirea friciilor care sunt asociate cu moartea și durerea
Foarte mulți au ajuns la punctul unul, inclusiv ei, dar puțini sunt cei care ajung la punctul doi.
Iar aia cu starea din uter e o chestie de tot rahatul.
Chiar daca e mai bãtrânel si explica in termeni religiosi are dreptate intr-un fel.
Vina si regretul in acest caz, pot fi "dureri" mult mai mari decât cele fizice. Asa ca poate avea colaps vazand moartea ca o scapare.
Am spus la început că am studiat mult fenomenul, nu sunt un novice, ca dta.
1. Dacă dta ești așa de ocoș, îmi spui cum se face depășirea instinctului de conservare?
2. Îmi spui cum se face depășirea celorlalte frici?
Cu starea din uter.
Dau consultanță privată de 52 de ani.
În acest timp am avut mii de cazuri, unii s-au sinucis, alții au ratat.
Ipoteza mea de tot rahatul o am în urma acestei experiențe personale.
Poți să susții cu argumente personale anti rahatul ipotezei mele pe care îl afirmi, așa, ca chestie?
cum, mai exact, isi poate reaminti cineva de perioada prenatala? mi se pare o afirmatie idealista, fara sa am vreo intentie de a o insulta.
Să te uiți pe You Tube la videoclipuri în care o pisică de apartament care nu a văzut în viața ei un șarpe, sare în sus și fuge când îi pui în față un castravete sau un cremvurșt lung. Se pare că atât timp cât este în uter, mama ei nu o dotează nu numai cu un creier de pisică ci și cu un soft în care este scris- ferește-te de obiectele lungi și subțiri ( de șerpi) dacă vrei să râmâi in viață. Iar când iese di mama își amintește de asta, ca sinucigașul din ipoteza mea.
La fel, se știe că fătul uman are, la nivelul lui o știință a lui proprie, referitoare la starea lui acolo.
De exemplu la șatra de țigani, un lăutar care ar ieși la pensie în curând căci degetele nu îl mai ascultă de bătrânețe, cântă unei lăuze. Copilul când se naște și poate folosi mâinile, întinde mâna după vioară și va deveni lăutar.
Psihanalista Francoise Dolto are o carte întreagă despre conștiința fătului.
Și așa mai departe, teorii moderne despre hipnoză, care echivalează starea cu aceea în care se găsește creierul în uter.
Le găsești pe net.
Cercertez acestea de 52 de ani.
adica senzatia de "siguranta" de dinainte de nastere sa fie inscrisa in adn? care e rolul acestei inscrieri atunci? in exemplele cu pisica si cu tiganii e mai direct - in primul ar fi autoconservarea, iar in al doilea transmiterea unei abilitati.
eu sunt reticent in ceea ce priveste ideea de constiinta a fatului, mai degraba leg constiinta si gandirea, in general, de existenta unui limbaj, care evident apare de abia la cativa ani dupa nastere. de asemenea, hipnoza - not my cup of tea. dar e o ipoteza interesanta.
Eu am o idee despre - știința de sine- a oricărei ființe vii, care precede con-știința, ceea ce știm împreună, care necesită un limbaj de comunicare.
====
adica senzatia de "siguranta" de dinainte de nastere sa fie inscrisa in adn?
Nu în ADN, ci pe creierul în formare a fătului uman sub formă de soft. La fel pe creierul fătului pisicii un soft pentru șerpi și multe altele, la om la fel.
De exemplu reflexul suptului și al deglutiției - inghițirii laptelui matern sunt reflexe motorii înscrise nu în ADN ci în arii motorii specifice din creierul fătului, la naștere le are gata. Neuronii i-a avut prin creșterea masei creierului prin diviziune celulară, iar echiparea cu soft, transmisă de la creierul mamei. Ipoteza nu este numai a mea, o susțin și alții.
Nu există logică în așa ceva. Orice greșeli ai fi făcut, dacă continui să trăiești încă ai ceva, moartea înseamnă nimic, ieși din existență.
Chiar daca se spune ca sinuciderea nu este o solutie pot sa inteleg anumite situatii in care se procedeaza astfel.
Sunt multi oameni bolnavi ce se sinucid pentru ca se chinuie si stiu oricum ca vor deveni curand neputinciosi sau vor muri.Sau mai sunt altii ce au ajuns la fundul sacului si singuri si stiu ca orce ar face doar i-ar ingreuna pe altii.Si chiar daca pentru uni este ilogic si gresit nu are de unde sa stie nimeni ce este in sufletul omului sau cat poate un om sa duca.
De aceea cunoasterea de Dumnezeu este vitala. Mai importanta decat apa si hrana; decat casa, serviciul si chiar familia. (Extremistilor si batjocoritorilor le place cand aud asta. Dar nu despre satisfacerea gusturilor lor vorbesc.)
Va veni vremea cand fiecare om se va convinge personal de lucrul acesta. Important este sa nu fie prea tarziu.
Logica, gandirea fiecarui individ in parte trebuie sa aiba o temelie stabila, testata in mod personal. Niciodata nu trebuie sa ne luam dupa spusele unora sau altora. Lucrurile trebuiesc cercetate personal.
De aceea in privinta acestor lucruri educatia este vitala. Imi este teama ca din mana parintilor se va cere viata acelora ce si-au curmat-o cu propriile maini. Ar fi corect ca pentru orice copil care se sinucide, sa fie inchisi pentru crima parintii acestuia. Mai bine neglijam sa ne uitam in oglinda cand iesim afara din casa, decat sa neglijam educatia copiilor.
In sinucidere nu poate exista logica; ci se cauta autocompatimirea, care este o imitatie a logicii in astfel de situatii.
Eu sunt de părere că atunci când faci ceva greșit trebuie să îți asumi consecințele faptelor tale și să mergi mai departe chiar dacă pe moment ți-e greu. Doar lașii preferă soluția cea mai simplă și anume sinuciderea.
De acord cu tine, dar cum poți face pe cineva să-și asume propria greșeală, sau măcar să treacă peste.
E vorba de un prieten care a avut un accident de mașină în care i-a murit soția. Din vina lui că s-a urcat băut la volan.
De doi ani de zile nu face altceva decât să se gândească cum să se sinucidă. N-o va face că n-are curaj, e clar. Dar nici nu poate trece peste.
Până la urmă se va sinucide într-un mod bizar și lent, continuând cu starea asta.
Nu rezolvă nimic dacă se sinucide.
Ar trebui să se gândească că așa a fost voia lui Dumnezeu.
El trebuie să treacă cumva peste, viața merge înainte.
A încercat să vorbească cu un preot?
Arsenic, Monoxid de carbon, sau preferata mea intoxicație cu helium, cică nu simți nimic, mai ales dacă iei două pastile înainte.
Cum nu? Dacă se sinucide își rezolvă propria problemă definitiv.
Da, dacă așa ar fi voia lui Dumnezeu la fiecare accident de mașină, ar fi foarte interesant din punct de vedere teologic.
Iar mă iei cu ar trebui și trebuie?
Sau să te ții de nas și să nu respiri pe gură.
Atunci ai afla ce crede corpul tău despre sinucidere și despre tine.
Asta e părerea mea.
Ce rezolvă dacă se sinucide? Nu ajunge în iad?
Sau o să îmi spui acum că nu există iadul.
Ba da, iadul există în capul dtale, la dta la biserică și în cartea de pe raft.
Iar el, după ce a murit, (după dta. el există și după ce a murit), ca să poată ajunge undeva, ca să ajungă în iad, ar trebui să ajungă.
- sau în capul dtale,
- sau la voi la biserică
- sau în cartea de pe raft.
Așa că, chiar dacă el ar exista după ce el nu mai există, ceea ce este absurd, căci el a murit, el în așa zisa viață de dincolo, nu poate ajunge oricum în cele trei locuri unde există iadul.
Vezi că noi doi ne înțelegem!
Mie mi-e drag de tine! Îmi place de tine!
Sau așa cum zic tinerii din ziua de azi, te plac, cu toate că pe mine această exprimare mă zgârie la urechi.
Ma, e naspa situatia. Cred ca are nevoie sa se ierte si asta o poate face doar cu ajutor, fie psihiatric, fie religios. Stii ce l-ar putea ajuta? Sa infieze un copil. Sa aiba un alt scop in viata.
Mie mi se pare ceva acceptabil sinuciderea, de ce?
Nu poți obliga pe cine să trăiască, dacă consideri că viața ta nu are sens, sau ai făcut greșeli pe care nu le poți repara suicidul e opțiune. Uită-te la mari criminali ai istorie, Hitler, Stalin au preferat suicidul decât să trăiască cu realitatea proprilor eșecuri.
Da, acesta fiind ultimul lor eșec, fatal de data aceasta.
La Stalin nu e așa de sigur, după unii el a fost puțin ucis prin otrăvire.
Sinuciderea nu e un eșec, ci un succes, imaginează-ți că toată viața dai cu piciorul în baltă, toți te consideră rahat, suicidul devine unicul și ultimul tău succes real.
Dacă ar fi un act voluntar prin care ai rămâne în viață, poți defini
succes- ai realizat ceea ce ți-ai propus ( până ai fost în viață), un scop al vieții.
Dar un scop care își propune să distrugă viața proprie și o acțiune care reușește să o distrugă ( sinuciderea) rezultatul fiind moartea, adică distrugerea vieții din punct de vedere al vieții, pentru viață, mai poți să îl numești succes?
Dacă a distruge ceva folositor vieții este un succes, atunci acesta este întradevăr un succes.
Nu este un scop care duce la un succes, nici în momentul planificării, nici în momentul execuției, iar prin rezultat se vede clar că, chiar dacă a fost conceput ca un viitor succes de către o minte bolnavă, a dus la un eșec.
Ai fost o structură vie, dintr-o rețea socială vie și ai lăsat un loc gol în urma ta. Viața își poate permite aceasta ca gest singular al unui individ, dar ea nu poate considera această interpretare a sinucigașului ( care întâmplător, teoretic, o susții și dta) ca un succes.
Dacă a fost un succes din punctul lui de vedere, acest punct de vedere moare împreună cu el.
Iar cei rămași în viață, dacă nu sunt sinucigași, nu vor exclama nici unul.
- Bravo lui, iată un tip cu un real succes!
Înafară de dta.
Eu nu vad sinuciderea ca fiind ceva foarte grav, mai ales daca ti s-a facut lehamite de tot ce inseamna viata ta pe pamant. Ma gandesc si eu daca sa ma sinucid pe la 60 de ani daca apuc ca sa nu ajung dement si sa primesc mancare cu lingurita la 80 de ani. Am facut practica intr-un azil aici in Germania si sunt multi care ajung asa.
Am cunoscut mai mulți care susțineau exact așa ca tine, iar când s-au aflat în fața morții, se rugau la divinitate să le mai acorde o zi, fiecare cu motivele lui. Eram lângă ei când au decedat.
Sinuciderea nu e niciodata o solutie. In primul rand creezi suferinta celor din jurul tau si celor apropiati.
Chiar daca tu te vezi un esec si te consideri bun de nimic, apropiatii tai probabil te iubesc si te accepta asa cum esti.
Ca "reset" in nici un caz, poate ca power off/shut down definitiv!
Nu e nimic logic in a te sinucide, si nici un fel de gandire logica nu te poate duce la decizia de a iti pune capat zilelor.
Prefer sa nu amestec pe Dumnezeu aici. Din ce am citit in ce s-a scris pana acum in post am aflat ca este vorba de un sentiment de vinovatie si de cineva care si-a pierdut partenerul din propria vina. Intr-adevar, trebuie sa fie un sentiment groaznic, naucitor, dureros si cum mai vrei sa-l numesti. Insa cum ziceam, mai sus, odata ce a trecut printr-o astfel de pierdere ar trebui cu atat mai mult sa se gandeasca la cei din jurul lui si la faptul ca ii va pune in aceeasi situatie. Cum el a pierdut pe cineva drag si sufera, asa vor suferii si ceilalti in urma lui daca face greseala de a se sinucide.
Ar trebui sa-i recomanzi prietenului tau un psiholog bun, sa incerce sa isi regaseasca scopul in viata, poate o noua jumatate ( dupa ce trece mai mult timp, de la accident, desigur, pentru ca ii va fi imposibil sa o faca dupa o perioada scurta ).
Sinuciderea este un gest de lasitate dupa parerea mea. Decat sa induri provocarile care urmeaza si toata durerea ce se varsa asupra ta, preferi sa te eschivezi de toate astea. Asa vad eu suicidul.
Si la Hitler ca tot a adus cineva vorba mai sus, a fost vorba la fel, de teama si de orgoliu, poate si putin de demnitate, dar nu mi se pare o comparatie buna suicidul lui Hitler cu suicidul unei persoane oarecare.
Daca isi face curajul sa isi inceapa o noua viata isi va multumii mai tarziu. Intr-adevar va fi greu, dar cu timpul se va transforma in bine.
Ce mai conteaza frate, viata e de RAHAT.
https://www.youtube.com/watch?v=27rnqrsHB0w
Da, așa cum este ea, durează de vreo 3.5 miliarde de ani și va mai dura până se stinge soarele după care vom pleca pe altă planetă.
Dacă pentru dta este de rahat, acesta ar începe cu dta. Fiecare trăiește cu ce produce.
Fă-l să înțeleagă următoarea chestie :
Ce a făcut ieri e rezultatul nivelul gândirii de ieri.
"Ieri" era alt om, azi e altul, iar mâine altul.
Se numește evoluție.
Crezi că eu regret că atunci când eram mic am arătat fundul unei mame a unui amic și m-am pișat pe o babă? Sau că am bătut un motan că nu voia să stea în brațe să îl mângâi? Era să-l omor, îl trânteam de pământ de zici că săpăm după aur.Chiar au 9 vieți.
Atât am putut la vârsta aia.
Regretul nu are rost din motivele de mai sus.
Plus de asta, nimeni nu știa că așa o să fie.
Eu cred in reîncarnare, trupul e un instrument, o haină, o folosești apoi o arunci și îți iei alta, nimeni nu moare (în sensul de a nu mai exista niciodată), moartea e ușa prin care intrăm în următoarea etapă.
Totuși, informația e una iar puterea de a o pune in practică e alta, îmi pare rău de el, e un iad viața lui, dar poate o să aibă puterea să treacă peste.
Poate sau straduit de nenumarate ori sa faca/ajunga/aibã ceva crezând ca ii face "impliniti", iar de fapt rezultatul s-a dovedit a fi contrariu. Probabil isi pierd mintile in cazul ãsta daca se intampla de multe ori.
Mai pot fi cazuri si altii ii bagã pe unii in Pragul suicidului.
Binenteles sunt si patetici care incearca asa ceva doar sa primeasca atentie.
Și, și, ești pe aproape de adevăr.
Reset pote fi şi altfel: schimbi maşina, garderoba, locul de muncă, casa, chiar şi nevasta dacă trebuie, numai viaţa nu o schima.
Dupa parerea mea, sinuciderea=game over.In religia noastra,sinuciderea este un pacat foarte mare,si poti fi judecat grav pentru acesta.
Pentru atei,acest lucru este o totala prostie. Avand un prieten ateu,stiu modul de gandire(nu stiu daca se aplica chiar la general). Acesta dispretuieste total oamenii ce comit astfel de prostii si mai ales acest mod de gandire.
In unele religii,moartea este asociata cu reincarnarea,insa sunt sigur ca cele facute in aceasta viata,te vor urmari pe tot parcusul existentei tale pe aceasta lume.
Deci,personal,nu privesc sinuciderea ca pe o solutie,ci din potriva,este un salt rapid catre sfarsit. Daca este sa ma pun in pielea unui individ cu ganduri negre prin cap,ar trebui sa ma gandesc prima data la faptul ca,daca as face asa ceva, m-as arunca practic ori in necunoscut, ori intr-o prapastie infinita, decizie clar regretabila, mai ales in momentul de tranzitie de la viata spre moarte.
-
anonim_4396 întreabă:
6 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
