| nyoentox2002 a întrebat:

Cum pot sa uit o de o fată de tot de care am fost îndrăgostit vreau sa menționez ca eu am aproape 19 ani și ea aproape 16, mai degrabă sa spunem 18 cu 15?
Vreau să vă spun toată povestea:
Prima data ne-am cunoscut pe Facebook, ea stă la sat și eu la oraș și învațăm în aceeași școală, mereu când ne întâlneam ne luam mereu în brațe, începusem să mă atașez de ea, ea îmi dădea semne că mă place, ea nu ma îmbrățișa normal, își lua o viteza ca să ajungă la mine ca sa se arunce în bratele mele, eu pana la urma i-am zis ca o plac dar nu mai țin minte ce a zis, apoi iar ne mai întâlneam, după ce plecam o pupam pe obraz, eram înnebunit după ea. Apoi într-o zi am vorbit cu o fata din clasa de la ea și i-am zis ca o plac pe aia, apoi i-a dat mesaj fetei aleia pe care o plăceam și a întrebat-o ce părere are de mine și a zis ca sunt frumos și chestii drăguțe spunea despre mine și am întrebat-o dacă vrea să fie cu mine și a zis ca sunt mare și apoi a zis: ce are, va potriviți, a zis asa:Este o mica problema. Îmi place de Gabriel, tânjesc după el o luna, dar îl plac și puțin pe Antonio, apoi mi-a trimis ss și a zis că mă folosește și ca trebuie să uit de ea și am mai zis la un coleg sau doi ca ma folosește, apoi a dat mesaj personal și mi-a zis :Antonio, cum sa te folosesc? nu as face asa ceva, Gabriel nu ma place și tânjesc o luna după el și singurul băiat pe care îl plac ești tu și faza este ca a dat speranțe false.
Eu mai ieșeam cu ea și blablabla.
Pana într-o zi când a început să mă îndepărteze și parca îmi vorbea în s. ctir.
Am vorbit cu prietena ei cea mai buna și o zis sa o las în pace, mi-a trimis vocal spunându-mi asa:Vezi că ea nu te-a plăcut niciodată, vorbea cu tine ca nu avea cu cine vorbi și a vrut sa îl uite pe fostul!
Începusem sa ma simt rău, nasol, la școală plângeam cu capul pe banca si ascultam piese depresive, eram într-o stare foarte nașpa, apoi peste câteva zile m-am combinat cu una din clasa de la ea (nu am putut sa ma îndrăgostesc de ea) și după ce m-am despărțit. Am pus la story ca sunt single și a dat iar mesaj și mi-a spus ca ii pare rău că ne-am despărțit și pe o parte bine, iar a început sa ma ia cu lagalagalugulugu cu vorbe dulci.I-a spus unui coleg din clasa de la ea ca fără sa vrea s-a îndrăgostit de mine, ca sunt cel mai frumos băiat, ca ii pare rău că m-a îndepărtat și atunci era în spital și când vorbeam cu ea când era la spital am zis ca nu o mai deranjez și a zis sa mai vorbesc cu ea și de atunci iar mi-a dat speranțe false. Apoi peste un timp iar m-a îndepărtat, mi-a dat Block doar pe mess și i-am trimis mesaj surorii ei gemene și am întrebat-o de ce mi-a dat Block și a zis ca ea a dat de pe telefonul ei în timp ce era la baie. A zis ca s-ar putea sa se împace cu fostul, apoi am făcut cont fake de fată și am afișat relația cu ea public, apoi mi-a trimis mesaj fata aia și mi-a spus ca ii spun ca o iubesc și ma bag într-o relație cu ea și i-am zis ca am vrut sa o testez și ca ala e cont fake. A zis ca nu mai am ce vorbi cu ea și mi-a dat bloc pe mess și așteptam să îi treacă supărarea, recunosc ca m-am plâns la alții ca m-a folosit și ca și-a bătut joc de mine, apoi mi-a trimis mesaj pe insta și mi-a spus:băiatul poți sa te plângi cât vrei, ma doare undeva de tine, eu nu te-am iubit și plăcut niciodată. Apoi m-am enervat și i-am făcut distrack, adică o piesa în care spun chestii urate despre ea, s-a împăcat cu fostul pana la urma, au apărut complicatii și complicații, din cauza ei am vrut sa ma apuc de fumat și de băut, am vrut sa ma distrug din cauza ei, am plâns, am suferit, am pus suflet în ea ca un prost și nu cred ca o sa mai pot sa ma indragostesc din nou dar dacă o sa o fac o sa fie degeaba ca nu prea exista reciproc. Am văzut ca acum își da aere și mi-a făcut niște draci și i-am dat iar block, de câte ori i-am dat Block și Unblock m-am plictisit, acum o am pe Unblock și sper sa rămână acolo pentru totdeauna. Acum vreo doua săptămâni am vorbit cu ea și a zis ca nu a vrut sa fie cu mine pentru ca sunt mare, îmi bag picioarele în ea vârstă, măcar de păream de 19 ani dar lumea mai mult de 16 nu îmi dă.

7 răspunsuri:
| Mirel4412 a răspuns:

Mai bine scrii o carte, cred ca esti singurul om parasit de cineva.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Prea multă dramă. Puteai concluziona scurt: ai plăcut o fată, iar ea nu te plăcea înapoi, dar făcea actorie bună. Ăsta e rezumatul siroposului tău roman.
Iar concluzia succintă a rezolvării este : nu ești singurul, treci peste.

| Nikcoletta a răspuns:

Nu trebuie sa te superi! Tu ești vinovat ca ai ieșit cu colega ei ai vrut sa te razbuni.
te-ai plâns degeaba la prieteni ca te-ai despărțit de ea (pentru că nu era chiar o relație) erați doar prieteni, Dacă nu te iubeste ce rost are sa vă împăcați. Încearcă in altă parte

| nyoentox2002 explică (pentru Nikcoletta):

Nu am ieșit cu colega ei ca să ma răzbun, pur și simplu am avut o relație cu ea, ea dacă nu ma plăcea trebuia sa ma îndepărteze din prima, sa ma evite din prima nu sa ma minta

| nyoentox2002 explică (pentru Nikcoletta):

Îs 2 fete mai pe scurt, una e aia de care m-am îndrăgostit și cu cealaltă cu care am avut o relație (prima mea relație și primul sărut)
Nu am avut o relație ca să ma răzbun, eu după fata aia ca de care am fost îndrăgostit am stat vreo câteva luni ca să fiu cu ea dar degeaba, eu ma gândeam la ea zi și noapte, simt ca din cauza ei nu o sa mai pot iubi pe nimeni!
Eu ca să ma răzbun i-am făcut disstrack!
Fosta aia cu care am fost eu cică a fost cu mine numai ca să nu mai plâng după cealaltă, și cu fosta aia am avut și prima relație fata în fata și primul sărut, nu am avut sentimente pentru ea

| Mirel4412 a răspuns (pentru nyoentox2002):

Doamne nu mai pot de ras... Am stat cu una din razbunare, dupa i-am facut DISSTRACK! rolling on the floor Asa ceva e comedie pura, mai omule, daca ai peste 14 ani trezeste-te, daca ai dub 14 ani poti sa stai in continuare in visul tau frumos.

| nyoentox2002 explică (pentru Mirel4412):

Nici nu ai înțeles măcar e mai complicat nu ai cum sa Intelegi, fata aia m-a îndepărtat apoi mi-am gasit pe una cu care am avut prima relație și primul sărut dar nu am putut sa ma îndrăgostesc, de cealaltă eram îndrăgostit și cu distrack-ul e alta chestie, m-am certat cu ea și am observat ca și-a bătut joc de mine vreo câteva luni și m-am descarcat printr-o piesă, în fine, toți interpretați cum vreți voi