Eh, cum să nu conteze banii, contează chiar mult. Spune merci că ai macar amenajat în măsura ta, că alții nu au și chiar nici în interior și acum nu râd de ei, ca și idee o spun. Ai casa, mulți stau la bloc, deci nu este cine știe ce chestie, înseamnă ceva, să știi. Dacă te accepta așa cum ești, te iubește cu adevărat și asta este tot ce contează. În viitor când o să fii pe banii tăi dacă mai rămâi cu el, poți trece la un alt nivel din punct de vedere financiar, așadar îți poți face un alt confort dacă îți dorești. Casa nu este un impediment într-o relație mai ales la vârsta ta, privește partea bună, că ai putea avea încăperi spațioase, puse la punct, camere multe, pe când altul în bloc poate sta într-o garsonieră, și mulți, așa că, te poți nu-mi mai bogată ca un procent mare de români, capul sus.
Aceea nu este casa lui, ci a părinților. Diferența de stare materială poate fi un impediment pentru o relație, dar nu unul major. Astfel, să îndrăznești.
Nu contează partea asta, dacă el te place cu adevărat nu o sa l intereseze casa ta. Dimpotrivă, s-ar putea sa i placa la tine pentru alte motive, pentru atmosfera, pentru familia ta etc. Tu nu trebuie sa te complexezi ca nu te ca judeca nimeni, dacă e genul asta nici nu merita.
Am vazut intrebarea asta si apoi cand am vrut sa scriu n-o mai gaseam.
Deci, ce fel de baiat este asta si tu cum te imbraci cum arati?
Pentru ca conteaza 2 lucruri importante, el este genu acela de baiat care are multi prieteni si face prostii, care pare deschis, matur, in comapartie cu copiii "prosti" care nu stiu sa citeasca.
Am patit-o cu scoala, ca aveam acest coleg si eu nah nu stiam ce erau banii pe vremea aia, credeam ca lumea era mai saraca decat mine. Iar la mijloc au fost desigur colegii, nici macar nu i-am zis fetei eu, nu vorbeam am picat intr-o capcana de am scris numele complet pe o pagina a ei. Desigur ca a zis la toata clasa si apoi baiatul ala a vrut sa ma bata si mi-a zis lucruri oribile. N-aveam nici o treaba cu el.
Deci voi va cunoasteti macar sau ce-ti place la el? Iti place ce vezi si stii ca lui nu-i place ce vede la tine?
Ai grija cu cine vorbesti ce anume, sa nu cumva sa o patesti urat cu un strain despre care nu stii nimic.
Pentru unii baieti conteaza cum sta hainele pe ele, si ce haine imbraca.
"practic eu daca ma compar cu el sunt o sarantoaca" Dar de ce trebuie sa te compari cu el? De ce ajungi sa pui in evidenta aceste diferente?
Ai haine curate? Ai un acoperis? Ai mancare calda? Si ce vrei mai mult de atat ca sa traiesti bine? Inloc sa te compari cu altii, invata sa fii fericita cu ceea ce ai, invata sa accepti si sa nu te plangi de bunurile tale ca "rau cu rau dar si mai rau fara rau". Daca nu aveai nici atat?
Baiatul acela bogat sau nu, desigur ca va veni la tine insa nu trebuie sa te simti stanjenita cu MUNCA ALOR TAI! Niciodata! In momentul in care te plangi. iei in bataie de joc probabil munca de ani si ani de zile a parintilor tai! Cand vei fi mare si vei avea un job si va trebui sa te descurci singura. si vei vedea cat de greu e. Vei zice ca in copilarie ai trait in lux! Te asigur!
In plus un baiat care te vrea cu adevarat, te vrea pe tine nu casa nu curtea ta nu nimic altceva. Doar pe tine! Daca nu te vrea pentru ca traiesti ca un om normal desigur. Inseamna ca nu te merita!
anonim_4396 întreabă: