N-am văzut niciodată vreo siluetă în drumul meu spre baie, din fericire
Dar îmi amintesc acum vreo 2-3 ani când stăteam încă la bloc, m-am trezit într-o seară să mă duc la baie. N-am aprins becul, fiindcă știam drumul chiar dacă era întuneric. Deși mă ajutam de mâini să nu izbesc de ceva dulap, am uitat de cablurile din hol. Îmi amintesc când m-am împiedicat, am tras cablurile, scăunelul pe care stătea telefonul fix s-a mișcat, iar oglinda care era situată în spatele lui a căzut fix lângă mine.
Nu am luat în seamă durerea și nici furnicăturile din palmă, dar îmi amintesc sunetul ăla cumplit, care-mi răsună și acum prin timpane. Toate sunetele de cioburi care s-au împrăștiat peste tot și fața alarmată a familiei mele.
Nu cred că mi-am trezit doar familia, ci tot blocul.
Și dacă se pune, m-am dus acum câteva săptămâni, într-o seară să-mi iau ceva de mâncare. Era trecut de miezul nopții și nu mă așteptam să găsesc pe cineva pe-acolo.
Dar sor'mea era.
Stătea cu paharul de apă în mână, sorbind încet și uitându-se în gol. Când am întrebat-o ce face, nici măcar n-a părut să mă audă.
Mi-am luat mâncarea din frigider, iar la un moment dat a ieșit din transă și s-a dus înapoi sus.
O fost creepy și o fost un moment în care mi-am făcut griji pentru sănătatea ei mentală, realmente)