Stiti ceva mesaje impotriva violentei?
Dau fundoi

Eu ştiu doar mesaje pro-violenţă.

Buna!
http://www.reporterntv.ro/stire/copiii-transmit-mesaje-impotriva-violentei
Te pup!

Eu stiu un lucru foarte valoros invatat din sursele de informatii istorice lasate de la insasi Maica Teresa care spunea:
"Nu ma implicati in miscari anti-razboi, doar in cele de pro-pace"
Cand pomenesti termeni de genu: anti-drog, anti-violenta etc. subliminal ajunge in mintea omului si is asimilate cum ca acestea ar trebui sa existe si astfel omul actioneaza in asa fel incat sa faca asta sa se intample.

De aceea iti sugerez din toata inima sa scrii pe afise sau pentru orice ai avea nevoie de aceste mesaje sa fii pro pentru intelegere si armonie, comunicare etc.

Esti un om cu ratiune te vei descurca in continuare.

Violenţa nu ţine cont de vârsta, de om, de suflet. Ea spre deosebire de noi oamenii nu are componenta „dualistă" despre care vorbeşte Rene Descartes, ea ţine mai degrabă de suflet şi de puterea noastră de acţionare. Şi indiferent de cât de mult răneşte, ea nu face riduri şi se hrăneşte din vicii, slăbiciune, răni, violenţa se hrăneşte cu neuronii ce sparg cotidianul prin lovituri aspre.
Din păcate violenţa reuşeşte să spargă şi pereţii groşi de realitate ai şcolilor, unde copiii ar trebui să fie in siguranţă, ar trebui sa fie acel spaţiu oglindă în care se proiectează toate lucrurile bune.
Violenţa e opusul fericirii descrise de Nietzsche " un da, un nu, o linie dreaptă un ţel … " violenţa poate distruge instant o lume, te poate măcina cu desăvârşire lăsând răni permanente, spinul violenţei se înfige adânc, nu ţine de superficial, poate distruge acel Tot la care aspirăm întreaga copilărie, poate distruge aspiraţia spre infinit, aspiraţia oricărui copil, visător în esenţă spre mai mult.
Şcoala văzută în ansamblul ei, este o călăuză ce te lasă să iţi alegi propriul drum, să mergi cu lira în mână şi florile pe cap, să aduni noi cunoştinţe pe care să le pui în sacul desăvârşirii tale, dar ce se întâmplă atunci când pe calea ta apare un necunoscut şi te loveşte, iar sacul iţi cade … Anii se risipesc pe treptele drumului tău, se metamorfozează în umbre şi o iau pe calea fiinţelor de hârtie parcurgând labirintul lui Dedal. Această violenţă estompează gramele de pozitivism pe care orice tânăr elev le are şi diminuează credinţa lor, aceea că pot avea o contribuţie pozitivă în societate după încheierea învăţământului.
Şi cu ce îi putem ajuta NOI pe tinerii aceştia a căror viaţă poate deveni o veritabilă operă dramatică? Locul violenţei e în spaţiile ermetice şi prefer şi eu ca modernii mai degrabă sugestia decât reprezentarea.
De ce oare apare violenţa în şcoli? De la această premisă trebuie să plecăm. Deşi pare o problemă care face apel la adâncime, uneori e ceva de suprafaţă şi o simplă nota a educaţiei sau a lipsei ei. Să fie omul violent din superficialitate? Să se rupă el de acea definiţie a lui de „animal raţional" şi să rămână un simplu animal? Explicaţia unor elevi pentru că au fost violenţi nu doar prin limbaj, ci pur şi simplu brutali poate fi "am vrut doar sa ies în evidenţă, să-mi scot la iveală statutul ", de ce aceşti falşi Budha se aşează nedrept în Walhalla?
Devine un adevărat război. Războiul fiind purtat între aceşti elevi ce se cred eroi doar pentru ca au un comportament agresiv(tinerii au calea lor şi profesorul lor) şi poliţie.
În semn de manifest şi al educaţiei împotriva violenţei se ţin ore, de dirigenţie sau se promovează idei nobile ca toleranţa în cadrul programelor manifest purtate la nivel naţional la care participă însă puţine persoane.
Dar cum poţi învăţa într-o oră un om care poartă sub epiderma violenţa şi mâinile sale devin veritabile foarfece ale suferinţei, iar cuvintele deşi poartă în ele sonoritatea unui Orfeu cu lira în mână sunt proiectate în Infern, căci aceasta e cea mai buna definiţie a violenţei.
Am putea opri aceşti copii violenţi rupând grupurile cu cei asemenea lor, punându-i să facă ceva constructiv, îndemnându-i către lucrurile mici întâi cum ar fi a-şi cere scuze, a-i îndrepta către arte, a-i îndrepta către medii sociale echilibrate din care pot învăţa ceva.
În acelaşi timp violenţa la unii tineri, nu este decât o manifestare in exterior a unor dezechilibre interioare fiind depresia, sau doar o simplă imitaţie a unor idei violente preluate din jocuri video sau din simple filme.
Pentru a prevenii violenţa trebuie încurajată comunicarea, renunţarea la maşinării şi în acelaşi timp controlul furiei ce stăpâneşte aceşti copii. Nefiind simple maşinării, omul este aşa cum considera Lucian Blaga " fiinţă culturală " ce are capacitatea de a da un înţeles cuvântului, astfel cu mult efort violenţa poate fi combătută prin cuvânt.
Pentru a combate violenţa trebuie să o refuzăm, nu să o negăm, căci ea nu se reduce la o simplă armă, la o simplă lovitură ca proiecţie a unui alter-ego zbuciumat. Refuzăm confruntaţiile directe, refuzăm răceala armelor, dar adoptăm programe pe care le putem aplica în situaţii de urgenţă în cadrul confruntărilor, adoptăm discuţiile libere şi eliberăm din noi toate sensurile şi simbolurile negative ce duc la orice tip de violenţă.
Dar în final ce poate fi mai rău decât violenţa care ne rupe caracterul de fiinţă socială şi care ne izolează într-o lume numită trist lipsă de interes. Violenţa se poate naşte de oriunde şi o simplă doză de violenţă poate duce la intoxicarea inimii, a afectelor, a credinţei. Şi iniţial o privim detaşaţi, pentru că ne înţeapă superficial ca spinii unui trandafir, dar ce se întâmplă când îi adăugăm sensul de care ne spune Blaga în poezia " Poetul ", când Rilke moare ucis de spinii unui trandafir ce-i amplifică leucemia? Aşa şi noi, captivi, privind prin ochelarii de cal, ne limităm. Violenţa în şcoli plafonează şi ucide interesul acestei noi generaţii.
Nu ar fi oare bine să reuşim să combatem totul şi in final binoclul să nu fie spart decât să se spargă şi să ne reflectăm doar în cioburi? Prin comunicare şi educarea prin "dialogarea cu sine", prin evitarea violenţei pe care o putem imprima în „fiinţele de hârtie", combatem violenţa căci promovăm dorinţa de frumos, de estetic, dorinţa de a asimila lumea în totalitatea ei năucitoare